Pogea lansează „Prima Casă” în agricultură - VIDEO

Postat la: 01.07.2009 19:33 Ultima actualizare: 01.07.2009 21:11

Producătorii agricoli ar putea beneficia de un program similar cu „Prima casă“, a anunţat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea. Pe scurt, fermierii care îşi vor duce producţia de cereale la silozuri licenţiate vor putea obţine credite de la bănci în limita a 80% din valoarea cerealelor. „Fermierul va primi un certificat de depozit garantat de fondul de garantare agricol. Cu acesta se duce la bancă şi îşi ia banii. Este un program similar cu „Prima casă’“, a explicat Pogea. Preţul cerealelor, în funcţie de care se va stabili valoarea certificatului, va fi stabilit de CA al Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR), în funcţie de preţurile cerealelor la bursele internaţionale, a explicat ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu. Certificatele sunt garantate de stat, prin FGCR. Ministerul Agriculturii va alcătui o bază de date cu toate silozurile existente şi care urmează să fie licenţiate. Singura asemănare cu „Prima Casă” este că statul garantează creditele, pentru că fermierii nu vor avea acces la dobânzi mai mici. (L.V.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

3 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 2.07.2009 19:15

Producătorii agricoli ar putea beneficia de un program similar cu „Prima casă“, a anunţat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea. Pe scurt, fermierii care îşi vor duce producţia de cereale la silozuri licenţiate vor putea obţine credite de la bănci în limita a 80% din valoarea cerealelor.

 
#2 Anghel 2.07.2009 19:15

pogea, hotie dupa hotie! prima casa - o hotie dovedita, certificatul de depozit agricol - alta hotie marca pdl!

 
#3 justitiaru 5.07.2009 22:02

ce gluma rasuflata. doar cu silozul nu sa furat in tara asta. dupa ce v-ei plati custodia si serviciile te intrebi daca nu ai tinut graul la hotelurile lui udrea

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa