Povestea vremurilor trecute

Postat la: 09.10.2006 00:00 Ultima actualizare: 17.10.2011 22:46
Max Auschnit a fost, alaturi de Nicolae Malaxa si de Dumitru Mociornita, unul dintre cei mai importanti industriasi ai Romaniei interbelice. La acea vreme, Auschnit era administratorul Uzinelor de Fier si al Domeniilor Resitei, cea mai mare societate pe actiuni care exista pe atunci in Romania. Avea un capital de un miliard de lei si cei mai multi angajati din tara - 16.000. Auschnit era, conform presei vremii, sfatuitorul pe probleme financiare al Elenei Lupescu, iubita lui Carol al II-lea. Pentru a-si putea pastra monopolul afacerilor si a-si asigura protectia, Auschnit si Malaxa erau nevoiti sa faca sacrificii banesti. Astfel, in iunie 1931, cu ocazia implinirii unui an de la instalarea pe tronul Romaniei a lui Carol al II-lea, cei doi industriasi, prin mijlocirea Elenei Lupescu si a secretarului particular al regelui, participa la ceremonia de la palat, unde tin un discurs si inmaneaza lui Carol o servieta in care se afla un cec de o suta de milioane de lei, "pentru tot ce ati facut pentru industria grea", cum ii scriau ei regelui. "Ma asteptam sa urmeze scena cea mare cu darea noastra afara din Palat. Dar nu s-a intamplat nimic. Carol al II-lea ne-a strans mana si apoi ne-a decorat", relata ulterior Malaxa. Cooperarea cu Casa Regala s-a dovedit a fi foarte rodnica. Malaxa si Auschnit i-au asigurat regelui o parte din totalul actiunilor la Uzinele Malaxa. De asemenea, cei doi mari industriasi se simteau obligati sa piarda milioane la partidele de pocher jucate cu "Duduia" si Carol al II-lea, pentru ca apoi isi scoteau paguba din afacerile facute de la bugetul de stat. (D.P.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa