Preţurile cresc, deşi se cumpără din ce în ce mai puţin. Campioana scumpirii e benzina
Preţurile cresc, deşi se cumpără din ce în ce mai puţin. Campioana scumpirii e benzina
Scumpiri l În timp ce consumul merge în jos, bunurile şi serviciile se scumpesc, mai ales din cauza faptului că moneda naţională s-a depreciat faţă de euro
Deşi românii cheltuiesc din ce în ce mai puţini bani, fie pentru că au salarii mai mici, fie pentru că încearcă să economisească din puţinul pe care îl au, preţurile continuă să crească. În iunie inflaţia a crescut cu 0,2% faţă de luna precedentă, în principal din cauza scumpirii mărfurilor nealimentare şi a serviciilor, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Singurele produse care s-au ieftinit au fost cele alimentare. Rata anuală a inflaţiei a scăzut de la 5,95% la 5,86%.
În condiţiile în care consumul a scăzut, per total, la toate tipurile de bunuri şi servicii, o mare parte din scumpiri s-au datorat faptului că leul a pierdut luna trecută 1% din valoare faţă de euro cât şi scumpirii carburanţilor, în urma creşterii cotaţiei barilului de petrol la nivel internaţional. Astfel, în timp ce mâncarea s-a ieftinit cu 0,18% în iunie, cele mai mari reduceri fiind la ouă, 1,66%, brânză, 1,41%, şi la lapte, 0,42%, benzina şi motorina s-au scumpit cu 2,14%.
Deprecierea leului s-ar resimţit mai ales în cazul serviciilor ale căror tarife sunt exprimate în moneda unică europeană, cum ar fi cele de poştă şi curierat, 0,85%, sau a biletelor de avion, care s-au scumpit cu 1,6% luna trecută.Un alt exemplu în acest sens sunt serviciile de telefonie, aproape integral tarifate în euro, care s-au scumpit cu 1,08%, adică aproape exact cu cât a pierdut leul faţă de euro luna trecută. Per total, de la începutul anului până acum, cele mai mari scumpiri se înregistrează la tutun şi ţigări, 14,4% (aproape exclusiv datorită măririi accizelor), carburanţi, 8,64%, medicamente, 7,93%, şi cărţi, ziare şi reviste, care au fost cu 6,32% mai scumpe în iunie faţă de luna similară din 2008.
Dincolo de efectul asupra buzunarelor românilor, o inflaţie cât mai mică este vitală şi pentru a continua cu succes acordul de finanţare cu FMI şi Comisia Europeană. În acordul semnat cu cele două instituţii, România s-a angajat să încheie anul cu o inflaţie medie de cel mult 5,5%. În momentul de faţă rata inflaţiei este sub nivelul maxim admis în acordul de finanţare, respectiv 5,86%, pragul maxim acceptat de FMI pentru luna iunie fiind de 6,4%. (V.R.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















- Tag-uri:
- preţuri
- ,scumpiri
- ,benzina
[+] Adauga un comentariu