|
Decizie Modelul italian al supraimpozitării se poate aplica şi în România
„Robin Hood“ Boc ameninţă cu taxa pe profitul băncilor. Bancherii râd
de Simona SIMIONESCU, Maria TOADER | 20 MAI 2009
Premierul a anunţat măsuri dure împotriva băncilor care scot banii din ţară; după câteva ore, a bătut în retragere
Bancherii se arată amuzaţi: sistemul bancar a pierdut 50 de milioane de euro în primul trimestru
Boc le arată pisica băncilor străine din România Foto: Andrei Spirache
Premierul Emil Boc a gândit o corecţie împotriva băncilor străine care scot banii din ţară: supraimpozitarea profitului, după modelul aşa-numitei taxe „Robin Hood“ pe care omologul său italian a aplicat-o companiilor din domeniul energiei. De cealaltă parte, bancherii râd din spatele birourilor şi se întreabă dacă propunerea primului ministru va putea fi aplicată în actualul context economic, care le-a diminuat profiturile.
„Dacă băncile străine, prin reprezentanţele lor din România, nu vor înţelege că au fost la bine alături de români, adică au obţinut profituri extrem de importante în România, în vremuri foarte bune, iar acum, când vremurile sunt dificile, vor povara crizei numai pe umerii românilor şi ei să îşi retragă banii la băncile lor din străinatate, atunci Guvernul nu va sta cu mâinile în sân. Avem posibilitatea să aplicăm mai multe măsuri, care sunt şi în alte părţi ale lumii, precum acea taxă Robin Hood, numită supraimpozitarea profiturilor“, a spus Boc, la Radio România Actualităţi. Măsura dură la care face referire premierul este legitimată de acordurile scrise de la nouă bănci-mamă alte principalelor instituţii de credit din România, semnate la Viena la finele lunii martie. Atunci, băncile s-au angajat să menţină liniile de finanţare şi să garanteze participarea cu capital suplimentar pentru susţinerea subsidiarelor locale. La câteva ore de la declaraţia făcută la postul public de radio, premierul Boc dă înapoi şi vorbeşte „doar de partea pozitivă a lucrurilor“. „Am încredere că toată lumea îşi va respecta angajamentele luate“, a adăugat el.
Supraimpozitarea, „o picanterie“
Posibilitatea supraimpozitării profiturilor, departe de a-i speria pe unii bancheri, este privită mai degrabă „ca o picanterie“. „Care profituri? Nu cred că va mai fi mare lucru de supraimpozitat, după ce în primul trimestru, întreg sistemul bancar a suferit o pierdere de 50 de milioane de euro“, au declarat pentru Gândul surse din mediul bancar.
Ideea aplicării unor măsuri dure băncilor care scot banii eliberaţi odată cu ajustarea bazei de calcul a rezervelor minime obligatorii este comentată şi de Florian Libocor, economistul-şef al BRD-Groupe Societe Generale. El ţine cont de faptul că fiecare bancă are o strategie proprie, dar şi de existenţa unui acord semnat la Viena, prin care fiecare parte semnatară şi-a asumat o serie de responsabilităţi. „Cele trei elemente trebuie privite şi tratate ca un întreg. Abaterile, indiferent de care parte ar fi constatate, pot genera reacţii sau măsuri justificate de ajustare sau corecţie“, ne-a declarat el.
Ieri, principalele grupuri bancare străine prezente în România au fost chemate la raport de către Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, pentru a întări angajamentul semnat în luna martie, la Viena. Semnale că băncile intenţionează să retragă liniile de finanţare ca urmare a diminuării rezervelor minime obligatorii nu sunt, însă, după cum a precizat Boc.
Info plus:
Peste 2,2 miliarde de euro, scoase din ţară
Anterior semnării acordului de la Viena, mai multe bănci străine au scos bani din România. Băncile cu capital grecesc sunt pe primul loc în această privinţă, cu 1,64 miliarde de euro retrase, potrivit datelor băncii centrale, urmate de băncile din Austria, care au scos 652 milioane de euro.
,
|
Postat de gandul.info la 19.05.2009 22:15
Premierul Emil Boc a gândit o corecţie împotriva băncilor străine care scot banii din ţară: supraimpozitarea profitului, după modelul aşa-numitei taxe „Robin Hood“ pe care omologul său italian a aplicat-o companiilor din domeniul energiei.