România a luat de la UE 100 de milioane de euro în ultimele trei luni

Postat la: 30.03.2009 20:29 Ultima actualizare: 30.03.2009 20:30

România a absorbit de la începutul lunii decembrie până la jumătatea lunii martie peste 400 de milioane de lei din fondurile alocate de UE, respectiv circa 100 de milioane de euro, calculate la cursul de 4 lei/euro pe care s-a fundamentat bugetul. Suma încasată este de sub 10% din valoarea totală a proiectelor depuse, de circa 50 de miliarde de lei, după cum a declarat Bogdan Drăgoi, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

El a precizat însă că valoarea proiectelor contractate şi semnate a ajuns în martie la circa 6,4 miliarde de lei, dublu faţă de nivelul de trei miliarde de lei din decembrie. În total România poate accesa circa 30 de miliarde de euro din fondurile structurale puse la dispoziţie de UE până în 2013. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, de exemplu, ar putea obţine o finanţare totală de circa 4,5 miliarde de euro.

Secretarul de stat din cadrul MFP a precizat că se iau măsuri pentru a se grăbi procesul de absorbţie a fondurilor europene, durata medie pentru această procedură fiind în acest moment de şase luni. (V.R.)
 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

2 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 30.03.2009 22:01

România a absorbit de la începutul lunii decembrie până la jumătatea lunii martie peste 400 de milioane de lei din fondurile alocate de UE, respectiv circa 100 de milioane de euro, calculate la cursul de 4 lei/euro pe care s-a fundamentat bugetul.

 
#2 cri-cri 30.03.2009 22:01

hehe...cum se dau de gol guristii lu basescu...deci in martie fatza de decembrie, s-a dublat finantzarea atrasa, dar defapt intarzierea dintre depunere si aprobare e de 6 luni...deci ce s-a aprobat intre dec-martie, a fost defat depus intre iulie-octombrie 2008, pe timpul mult hulitei si ineficientei guvernari...

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa