România, pe locul 110 în lume la infrastructură. Zimbabwe, peste noi
Ritmul lent al construcţiilor de drumuri ne trage în jos
Principalul avantaj al României în atragerea
investiţiilor străine este faptul că are o populaţie numeroasă,
adică 20 de milioane de potenţiali consumatori
Principalul avantaj al României în lupta globală cu toate celelalte state pentru a atrage investitorii străini şi pentru a atinge statutul de economie competitivă este faptul că este un stat cu o populaţie mare, respectiv circa 20 de milioane de potenţiali consumatori. La polul opus se află infrastructura, care reprezintă cea mai mare piedică în dezvoltarea economiei locale.
România ocupă locul 64 în lume când vine vorba despre competitivitatea economică, în urcare cu patru locuri faţă de 2008, conform unui clasament realizat de Forul Economic Mondial, cea mai apreciată caracteristică a economiei locale fiind mărimea pieţei. Pe locul întâi se situează Elveţia, care a detronat SUA iar pe ultimul loc din cele 133 de state cuprinse în acest top se situează Burundi.
Am depăşit Grecia şi Letonia
Per total, România a primit din partea Forului nota 4,11 dintr-un maximum de 7, ceea ce poziţionează economia locală pe locul 24 în UE, în urcare cu două locuri faţă de anul trecut, surclasând astfel Letonia, Grecia şi Bulgaria. Clasamentul se bazează pe datele statistice de anul trecut, când creşterea economică a fost de 7,1%, una dintre cele mai mari din UE, şi pe un sondaj de opinie efectuat în rândul investitorilor în această primăvară.
Oamenii de afaceri locali spun că, deşi este un pas în faţă, "trebuie salutată ascensiunea de patru locuri. Dar nu este foarte relevant acest clasament. Trebuie să se ridice mai întâi ceaţa şi să vedem ce şi cât a mai rămas în picioare din economie. Abia apoi vom vedea exact unde ne situăm", ne-a declarat Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Dacă la capitolul avantaje sunt trecute atât numărul mare de potenţiali consumatori, cât şi gradul de sofisticare a pieţei financiare, România este trasă în jos de capitolul infrastructură. În timp ce, când vine vorba despre piaţa financiară economia locală este considerată mai bună decât cea din state precum Grecia sau Italia, când vine vorba de infrastructură România este încadrată de Tadjikistan şi Zambia. La capitolul infrastructură, ţara noastră este pe locul 110, fiind depăşită de state precum Peru, Filipine, Vietnam, Libia, Mali sau Zimbabwe.
Cel mai recent exemplu de ratare a unei investiţii din cauza infrastructurii proaste sau inexistente este fabrica Mercedes, ce ar fi putut fi construită în apropiere de Timişoara. Pentru investiţia de cel puţin 800 de milioane de euro a fost preferată însă Ungaria, deşi România are o forţă de muncă bine calificată şi mai ieftină decât a vecinilor de peste graniţă, pentru simplul motiv că nu avem drumuri şi autostrăzi.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














6 Comentarii [+] Adauga un comentariu
le trimitem pe berceanu la transporturi, sa vezi cum coboara peste noi.
Nu inteleg de ce vi se pare asa ciudat ca state precum Filipine sau Vietnam sa aiba o infrastructura mai puternic dezvoltata decat cea a Romaniei. In caz ca autorul nu a vazut poze cu Vietnamul sau Filipinele de dupa anul 2000, tin sa-i declar, ca unul care a fost si lucrat in aceste state, ca infrastructura ce au aceste state, nu sunt multe in Europa care se pot lauda cu asa ceva. Vizionati doar cateva poze cu Manilla de exemplu, sa vedeti cum arata acel oras, numai zgarie nori, cladiri cu peste 50,60 de etaje, autostrazi suspendate cu 2 si 3 nivele, etc. Mai documentati-va inainte de a face misto.
astia nu stiu sa fac drumuri ca noi, numai cu manopera , fara materiale !
Articolul nu e corect. Cititi la pagina 280 aici: *://*.weforum.org/pdf/GCR09/GCR20092010fullreport.pdf , Romania pentru perioada 2009-2010, e pe locul 127 din 133 la infrastructura in general si pe locul 129 din 133 la drumuri. Un dezastru, de care se bucura acum ungurii si rad de noi. Poate asa ne vom trezi, desi nu cred....
nu era de ajuns ca suntem descultii europei...acum devenim si descultii lumii...
descultiieuropei.wordpress.*
@Gabriel
Cred ca ai vrut sa spui pagina 266, care arata ca Romania este pe locul 110, intradevar. Oricum, infrastructura Romaniei este foarte proasta. Daca vom avea din nou acces total la piata libera, probabil va fi posibila o crestere a economiei tarii, astfel se va imbunatatii cu putin si infrastructura. Insa ramane de vazut.