Românii au cheltuit o jumătate de miliard de euro pe calculatoare şi telefoane mobile în 2010. Vezi cât au dat pe camere foto, frigidere şi maşini de spălat

de Ionuţ MORARIU Postat la: 15.02.2011 11:38 Ultima actualizare: 15.02.2011 20:03

Românii au cheltuit o jumătate de miliard de euro pe calculatoare şi telefoane mobile în 2010. Vezi cât au dat pe camere foto, frigidere şi maşini de spălat Foto: Mediafax//Ana Poenariu

Anul trecut, românii au cheltuit, în total, 1,23 miliarde de euro pe bunuri de folosinţă îndelungată, cum ar fi elec-trocasnicele mari (frigidere, maşini de spălat), electrocasnicele mici (aspiratoare, roboţi de bucătărie), telefoanele, camerele foto şi IT (calculatoare), conform unui studiu GfK. Piaţa IT şi a telecomunicaţiilor a fost de 512 milioane de euro.

Per total, piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a scăzut cu 14,6% anul trecut, cele mai importante scăderi fiind înregistrate la echipamentele de birou şi consumabile (33,1%), telecomunicaţii (31,5%) şi IT (20%). Singurele două seg-mente care au înregistrat creşteri au fost electronicele de larg consum (270 de milioane de euro, creştere de 0,2%) şi camerele foto (37 de milioane de euro, creştere de 7,9%).

Foto, cel mai performant sector al pieţei bunurilor de folosinţă îndelungată, a cunoscut o creştere impresionantă în trimestrul al patrulea din 2010 faţă de perioada similară din 2009, de 18%. În decembrie, vânzările de compacte cu preţuri mai mici de 100 de euro au crescut la 70% din totalul vânzărilor.

Vânzările de electronice de larg consum au cunoscut o stagnare. După un început de an slab, sezonul Crăciunului a dus la o dinamică mai alertă a vânzărilor în special pe segmentul de televizoare şi alte produse precum media playerele portabile şi consolele de jocuri video.

Electrocasnicele mici au avut drept punct de atracţie categoria aparatelor pentru prepararea de băuturi calde, o cerere sporită înregistrându-se pentru expresoarele care folosesc capsule, apa-rate de tuns şi fierbătoare.

Piaţa produselor IT a consemnat o scădere anuală de 20% faţă de anul 2009. Piaţa segmentului-cheie, notebookurile, arată însă semne de revenire, cu o creştere uşoară a valorii.

Piaţa telecomunicaţiilor a continuat trendul negativ, cu scăderi de două cifre de -29,7%. Smartphone-urile sunt pe un trend ascendent, cu o creştere de două cifre, pe măsură ce inovarea la nivel hardware cât şi la cel software se intensifică.

Pe segmentul echipamentelor de birou, în cel de-al patrulea trimestru al anului, s-a înregistrat o scădere de aproape 40% faţă de perioada similară a anului trecut. Per total, românii au cumpărat consumabile şi echipamente de birou de 31 de milioane de euro, în 2010.

CLICK PENTRU A MĂRI


Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald >>

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa