no author
Valentina Postelnicu
1150 vizualizări 2 oct 2014

Ministrul Transporturilor Ioan Rus a precizat joi, în cadrul Bucharest Forum 2014, că generaţia următoare de miniştri va face autostrăzi.

Ministrul a declarat că România are probleme, în acest moment, cu partea de nord-est a ţării. "Teoriile vechi, de pe vremea comunismului, cu dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor ţării, nu erau prostii, pentru că acolo este potenţial uman", a spus Rus, precizând că, în acest moment, zona de vest a ţării are o dinamică de dezvoltare mult mai mare decât cea de est.

"Avem probleme cu zona de sud-vest, Piteşti-Craiova, la fel, avem cel mai mare producător şi exportator care are probleme grave în a-şi transporta marfa către beneficiar, din cauza insuficientei modernizări a infrastructurii, care ar trebui să fie suport pentru el", a arătat Rus.

El a adăugat că, "raţional vorbind, trebuie să ne corelăm dorinţele şi visele pe care le avem cu posibilităţile pe care le avem".
"Eu, singura problemă pe care am avut-o cu legea până acum este permisul de conducere şi viteza. Deci, sunt adeptul autostrăzilor în totalitate. Raportez cu supuşenie că acum trei luni mi-au luat carnetul ultima oară. Cum prind autostradă, cum mă prinde Poliţia, plătesc amenzi", a precizat Rus.

El a adăugat: "În acest moment putem vorbi despre autostrăzi transcarpatice, timp de câţiva ani, dacă vrem să purtăm discuţii, sau putem intra într-o zonă de past-cluster, în rezolvarea problemelor, de la drumuri regionale la drumuri expres, rapide, cu patru benzi, care trec prin localităţi, care au traseu de autostradă. Generaţia viitoare de miniştri va face autostrăzi", a arătat Ioan Rus.

Ministrul Transporturilor a mai spus că, în urmă cu 20 de ani, nu şi-ar fi închipuit că România va ajunge să exporte maşini Dacia în Germania. "Am vorbit mai devreme cu colegii de la Piteşti Mioveni. Cine îşi închipuia, acum 20 de ani, că România va exporta Dacii în Germania? La Stuttgard, în poartă la Mercedes, că vindem Dacii? Dacă cineva îmi spunea cum 20 de ani că aşa va fi, şi că vom avea cotă de piaţă importantă, spuneam că are probleme cu Spitalul 9 din Bucureşti", a afirmat Rus.

El a dat şi exemplul fabricii din Sebeş care urmează să înceapa fabricaţia celei mai moderne cutii de viteze automată. "Cine îşi închipuia că în România se vor fabrica cutii de viteză, automate, cu nouă trepte? Cea mai modernă cutie de viteză automată din lume, începe fabricaţia, fabrica este aproape gata, la Sebeş. Cine credea că noi vom putea pătrunde într-o astfel de piaţă? Niciodată să nu credem că nu avem şanse adevărate. Avem, cu o condiţie, să avem oameni inteligenţi în jurul nostru, şi sănătoşi, fără îndoială", a declarat Rus.

Ministrul Trasporturilor a vorbit şi despre Planul General pentru Transporturi, despre care a spus că este "un document strategic integrat, care stă la baza planificării a ceea ce vom face până în 2030" şi a adăugat că "din trei sau din cinci în cinci ani se vor reface aceste lucruri, pentru că vor fi evoluţii pe care în acest moment le-am anticipat poate insuficient de bine".
"Acest document, care a fost elaborat exclusiv de profesionişti în aceste treburi şi nu de politicieni, încercăm să îl ţinem în dezbatere publică, în perioada aceasta, urmând a fi transfromat într-un program operaţional al României, de care să ne ţinem, pentru a asigura suportul pe infrastructură", a precizat Ioan Rus.

Ministrul a ţinut să precizeze că "începând de la Constanţa, portul, Dunărea, porturile dunărene în sine, toate au un potenţial enorm faţă de ceea ce utilizăm în acest moment, iar în interiorul unei stretegii solide, se pot naşte oportunităţi economice care pot aduce plus valoare României".

În ceea ce priveşte infrasrcutura feroviară, Rus a menţionat că avem aproximativ 20.000 de kilometri de linie ferată, precizând că doar 20-30% din potenţial este valorifdicat în acest moment. "Diferenţa nu este valorificată suficient", a mai declarat Rus, precizând că este nevoie de finanţări pentru tot ceea ce înseamnă mentenanţa infrastructurii, modernizare şi studii de alt tip, inclusiv de fezabilitate.
"Nu am făcut acest lucruri până în acest moment pentru ca această infrastructură să fie o bază solidă de dezvoltare economic, nu am făcut acest lucru nici cu infrastructura rutieră, nici cu cea aeriană", a declarat ministrul Transporturilor.

Rus a spus că vorbeşte în calitate de manager al unei companii foarte mari, Ministerul Transporturilor, care are subsumate mai multe companii. "Ca manager privat, vorbesc în termeni de venituri şi costuri şi profit la sfârşitul zilei. Compania mea, naţională, Tarom, are un angajat la 1.400 de călători, Wizz Air-ul are un angajat la 7.000 de călători. Cum fac eu ca a mea companie să îl bată pe Wizz Air, şi să nu cred, raţional, că mă va bate Wizz Air-ul pe mine? Asta trebuie să explici sindicatelor, companiei, să tot explici", a mai spus Rus, precizând că "noi avem o problemă în a fi raţionali în tot ceea ce facem, altfel nu vom putea avea succes".

"Avem probleme şi din acest punct de vedere şi atunci acest afort continuu de modernizare a societăţii, şi pe componenta învăţământ, medical, trebuie să meargă în paralel cu componenta de modernizare economică şi de a explica cetăţenilor ce înseamnă economie de piaţă", a mai spus ministrul Transporturilor.

România ar trebui să construiască 656 kilometri de autostradă şi 2.226 kilometri de drumuri expres până în anul 2030, reiese din Master Planul de Transport, în condiţiile în care fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova, promitea în aprilie 1.800 kilometri noi de autostradă până în anul 2020.

Proiectele de autostrăzi incluse în Master Plan sunt Sibiu - Braşov (103 km), Ploieşti - Comarnic (49 km), Craiova - Piteşti (115 km), Comarnic - Braşov (54 km), Braşov - Bacău (158 km) şi Gilău - Borş (177 km), costul total estimat pentru aceste proiecte fiind de 6,28 miliarde euro fără TVA, potrivit unui document de sinteză furnizat de Ministerul Transporturilor.
În plus, Master Planul cuprinde construcţia de drumuri expres însumând aproximativ 2.200 km, fondurile necesare pentru aceste proiecte totalizând circa 17,5 miliarde euro fără TVA.

În actuala variantă a Master Planului, secţiunea Sibiu - Piteşti, de 115 km, una dintre cele mai aşteptate autostrăzi din România, promisă de autorităţi, figurează ca viitor drum expres.
 

 

Citește și: