Şansele de a obţine un salariu mai bun sunt foarte mici anul acesta

Postat la: 05.01.2009 20:44

*Singurii care pot cere, cu succes, mai mulţi bani sunt angajaţii importanţi, din funcţiile-cheie

Obişnuiţi cu creşteri salariale consistente în ultimii ani, cel puţin după cum indică datele Institutului Naţional de Statistică (INS), angajaţii din România au şanse foarte mici să obţină o mărire de salariu în 2009. Experţii în resurse umane spun că angajaţii din funcţiile-cheie sunt printre puţinii care ar putea cere bani mai mulţi în acest moment, tendinţa generală a companiilor fiind de a păstra mai ales oamenii foarte importanţi.

“În contextul actual şansele negocierii unui salariu mai bun sunt destul de mici. Numai cei foarte buni, profesioniştii, angajaţii-cheie, au şanse să obţină mai mulţi bani. În condiţiile în care se fac disponibilizări şi se îngheaţă salariile este greu să renegociezi salariul”, ne-a declarat Cristina Săvuică, managing partner la nivel local al companiei de recrutare Lugera&Makler. Ea a precizat că politica firmelor de a da afară angajaţi sau de a îngheţa salariile este o practică globală, generalizată, aceeaşi poziţie fiind adoptată de companii şi în Cehia, Polonia sau Slovacia.

Săvuică spune că pentru a reuşi să obţină o mărire de salariu, sau, în cazul pesimist, să îşi păstreze slujba, angajaţii trebuie să fie foarte performanţi şi să contribuie semnificativ la rezultatele bune ale companiei respective. Cuvântul la ordinea zilei este “îngheţare”, a salariilor şi a angajărilor. Asta dacă nu este vorba despre concedieri în masă. Timp de trei-patru ani salariul mediu pe economie a crescut cu câte cel puţin 20%. Pentru 2009 însă INS estimează o creştere de circa 5%, adică sub nivelul inflaţiei.

Există, totuşi, şi veşti mai bune. Unele companii, după cum spune ea, îşi vor recalcula bugetul pe anul în curs în martie, adică după numai trei luni de la implementarea lui, lucru care nu s-a mai întâmplat până acum. Asta poate însemna că firmele s-au pregătit pentru criză şi au redus la minimul cheltuielile pentru a face faţă, dar sunt dispuse să fie mai “darnice” în cazul în care efectele crizei încep să scadă. În varianta pesimistă însă, recalcularea bugetului ar putea însemna şi că se aşteaptă la efecte şi mai grave, urmând să fie nevoiţi, după doar trei luni, să taie din nou din cheltuieli, printre care se numără şi salariile. (V.R.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa