Şeful de la gaze, audiat pentru abuz

Postat la: 04.05.2009 19:46 Ultima actualizare: 04.05.2009 20:41

Petre Lificiu, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), va fi audiat astăzi de Comisia pentru cercetarea abuzurilor a Camerei Deputaţilor, în urma sesizărilor populaţiei cu privire la neclaritatea calculării tarifelor şi a consumului de gaze naturale. După audiere, comisia va stabili dacă este necesar ca Biroul Permanent să aprobe sau nu o anchetă pe această temă. Preşedintele comisiei, Ioan Stan, a declarat că s-a primit un număr mare de petiţii şi memorii în ceea ce priveşte lipsa de informare asupra politicii din domeniul gazelor naturale, dar şi a lipsei de transparenţă în stabilirea consumului şi a preţurilor.

Ieftinirea gazului, tărăgănată o lună

La începutul lunii martie, Lificiu afirmase că preţurile gazelor naturale nu vor scădea, pentru ca distribuitorii să-şi poată recupera o parte din pierderile pe anul 2008, urmând ca preţurile să scadă cu 3% din toamna acestui an. Premierul Emil Boc a fost nemulţumit la acea vreme de declaraţia şefului de la ANRE. Drept urmare, situaţia a fost reanalizată, distribuitorii, care până acum au făcut presiuni pentru amânarea deciziei de ieftinire, au renunţat la recuperarea pierderilor, iar preţul gazelor s-a diminuat cu 3% de la 1 mai. Lificiu a mai declarat că reducerea tarifelor nu a fost una de ordin politic.

Aceasta este prima ieftinire a gazului din ultimii ani, cea mai mare scumpire având loc în 2005, de la circa 500 de lei la mia de metri cubi de gaze la peste 820 de lei la mia de metri cubi în 2006. Anul trecut, ANRE a scumpit de două ori gazele naturale. Prima ajustare de preţ a avut loc în februarie, când preţul a crescut cu circa 8,5%, iar a doua la 1 iulie, de 12,5%. (A.G.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

2 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 5.05.2009 10:37

Petre Lificiu, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), va fi audiat astăzi de Comisia pentru cercetarea abuzurilor a Camerei Deputaţilor, în urma sesizărilor populaţiei cu privire la neclaritatea calculării tarifelor şi a consumului de gaze naturale.

 
#2 revoltat 5.05.2009 10:37

asta protejeaza hotii !!! ticalosul

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa