Şeful FMI vine la Bucureşti să preseze guvernul să facă reformă
no title
Instalat la conducerea FMI în toamna anului 2007, francezul Dominique Strauss-Khan, 60 de ani, vine la Bucureşti la sfârşitul lunii pentru a da un impuls autorităţilor să continue reformele la care s-au angajat prin acordul stand-by încheiat în urmă cu aproape un an.
"Prezentat iniţial drept o «centură de siguranţă», împrumutul de
la FMI a devenit în toamna trecută un instrument vital de finanţare
a deficitului bugetar al României, prin derogare de la practica
standard
a Fondului. Din cauza crizei politice de anul trecut, România a
acumulat întârzieri la majoritatea proiectelor legislative şi de
restructurare a sectorului public, însă FMI a uimit prin bunăvoinţa
manifestată, trimiţându-şi experţii la Bucureşti chiar şi când
aceştia nu aveau interlocutori cu puteri legale depline", se arată
într-un articol publicat în ediţia de joi a Ziarului Financiar.
Bucureştiul a încasat aproape două treimi din banii negociaţi cu FMI, însă reformele avansează foarte greu, astfel că preşedintele Traian Băsescu a invocat recent riscul contractării unui nou împrumut la sfârşitul anului pentru acoperirea facturii sociale, conform sursei citate.
Potenţial candidat la prezidenţialele din Franţa în 2012, Strauss-Khan vine în România într-o perioadă în care FMI a redevenit o instituţie importantă în finanţele internaţionale. Totuşi, Comisia Europeană nu acceptă intervenţia Fondului în sprijinirea vreunui membru al zonei euro, cum este Grecia. Dintre ţările din regiune membre ale UE, doar Ungaria, România şi Polonia au apelat la o formă de sprijin din partea FMI pentru a traversa criza, însă în prezent doar autorităţile române continuă să împrumute bani de la Washington.
Citeşte întreaga analiză pe www.zf.ro
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















2 Comentarii [+] Adauga un comentariu
DNA Pitesti a facut public filmul in care Solomon primea 40 000 euro de la penescu,continutul filmului il gasiti aici http://tinyurl.com/mita-solomon
Cine ar trebui sa vina sa se faca odata reforma in Justitie? Ca de la Justitie ni se trag toate relele.