Şeful ING: Am dus doi hoţi la Poliţie, dar nu a ajutat la nimic

Postat la: 14.04.2010 19:12 Ultima actualizare: 14.04.2010 19:13

Şeful ING: Am dus doi hoţi la Poliţie, dar nu a ajutat la nimic

Mişu Negriţoiu, directorul general al ING Bank, spune că investitorii străini ţin cont şi de calitatea actului de justiţie pe dosarele economice în derularea unui proiect

Sistemul de justiţie din România nu are în momentul de faţă suficient de mulţi profesionişti care să ştie cum să trateze un dosar pe probleme economice, susţine Mişu Negriţoiu, directorul general al ING Bank. Pentru că investitorii străini se uită şi la calitatea instanţelor, această lipsă a României este inclusă în calculele de risc, explică el. "Când ajungi la tribunale şi procurori, înţelegerea problemelor economice şi financiare este limitată. Cineva care primeşte un asemenea dosar nu ştie ce să facă cu el. Ca să poţi înţelege acest dosar trebuie să înţelegi problema, să apelezi la servicii profesioniste. E foarte greu", a spus Negriţoiu, în cadrul unui eveniment organizat de Business Magazin. El a precizat că a dat până acum pe mâna poliţiei două persoane dar că, personal, a avut îndoieli mari dacă să facă acest lucru pentru că "oricum nu ajută la nimic". Şeful ING spune că nu este obligatoriu ca statul să plătească judecătorilor sau procurorilor specializaţi pe infracţiuni economice salarii la nivelul celor practicate de cabinetele de avocatură. "Nici băncile nu plătesc avocaţii sau juriştii la nivelul firmelor de avocatură. Aceeaşi situaţie este valabilă şi în sectorul IT. Lumea nu lucrează numai pentru salariu. Se vor găsi oameni specializaţi care vor să facă o carieră publică", a explicat Negriţoiu. O altă mare problemă a României este lipsa unor reglementări clare şi complete privind anumite aspecte ale sectorului financiar, cum ar fi "listele negre".

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

1 Comentariu [+] Adauga un comentariu

#1 oarecare 17.09.2010 15:35

in "contractul" ( nu am decat o cerere semnata de mine si "conditii generale" si "conditii specifice" cu stampila si semnaturi la copiator de la ING) iregistrat la ING cu Nr. 72484229 apar clauze abuzive privind taxele si cheltuielile :
La solicitarea cate ING inregistrata la ING cu nr OPS/INV/15251/07.06.2010 , ca Asiguratorul sa puna la dispozitia Asiguratului ( a mea ) intr-o maniera clara si fara echivoc TOATE datele privind taxele , comisioanele si cheltuielile ce pot aparea :
1. lista completa a acestor taxe / comisioane / cheltuieli
2. justificarea acestora
3. valoarea lor si modalitatea de calcul ( procent sau valoare fixa si moneda in care se exprima )
4. modalitatea si termenele in care se pot in care SE POT MODIFICA aceste costuri

prin insusi raspunsul primit se confirma implicit si totodata si direct ca
1. NU EXISTA in contract modalitatile de calcul
- deoarece sunt detaliate in raspuns si lipsesc total in contract

2. clauzele abuzive (in ghilimele este raspunsul ING, iar langa este comentariul meu):

a. "Art 7 Calculare Pretului unui Unit , este calculat pe baza Pretului de Vanzare , Pretul de Cumparare depasind CU UN ANUMIT PROCENT " -CLAUZA ABUZIVA - procentul ce apare in raspunsul ING , cel de 5% NU apare in contract si nici modalitatea de modificare a lui !!!
b."Modalitatea de modificare a taxelor - Asiguratorul isi rezerva dreptul de a modifica cuantumul (suma sau procent) taxelor si cheltuielilor aferente politei de asigurare conform Conditiilor Contractuale"- DECI UNILATERAL are dreptul de a modifica aceste taxe si comisioane , in Conditiile Contractuale nefiind reglementate aceste modificari
c."Taxa de administrare a programului de investitii Art.6 : Asiguratorul va deduce din valoarea fiecarui "Program de Investitii ING Unit Linked o taxa de administrare direct legata de costurile de gestionare a Programului. Aceasta taxa va fi dedusa esalonat cu ocazia fiecarui proces de evaluare" - ARTICOL ABUZIV deoarece NU se specifica nici cuantumul si moneda sau procentul si nici perioada de existenta a valorii aplicate si nici modalitatea si procedeul de schimbare a acestei taxe !!
d.desi exista capitol distinct " cheltuieli si taxe" in care apar doar 3 , apar si alte cheltuieli si taxe in alte articole .
e."Art.15 Incetarea unilaterala si rascumpararea totala "- Art15.3 face trimitere la Art.13.6 care face trimitere la Art.13.3 - si acesta este foarte vag - MODALITATE ABUZIVA de a disimula CLAUZE ABUZIVE
f. "Taxa de administrare a politei -3 Euro ... acopera cheltuielile FIXE legate de administrarea fiecarui contract ..." - CLAUZA ABUZIVA - NU APARE in contract si mai mult , taxele ING catre Stat sunt in moneda statului ( LEI ) iar ING percepe in EURO ???

fiind o companie "emblematica " pe aceasta piata ,
1. sa se ia masuri "PUBLICE" pentru a modifica TOATE contracte ABUZIVE pe care le au in derulare

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa