Şeful ING: Leul nu s-a depreciat din cauza speculatorilor ci a tranzacţiilor comerciale. Anul viitor cursul poate ajunge la 4,3 lei/euro

Postat la: 20.11.2009 20:36 Ultima actualizare: 20.11.2009 20:37

Şeful ING: Leul nu s-a depreciat din cauza speculatorilor ci a tranzacţiilor comerciale. Anul viitor cursul poate ajunge la 4,3 lei/euro /// Foto: Publimedia/Silviu Matei

Mişu Negriţoiu, preşedintele ING, spune că BNR ar fi putut începe injecţiile de bani în piaţa bancară încă de anul trecut, pentru a se asigura şi creditarea firmelor

În momentul de faţă Banca Naţională a României (BNR) este hotărâtă să suţină leul oricât ar costa, susţine şeful ING, Mişu Negriţoiu, care a precizat că după părerea lui leul se va mai deprecia până la finele acestui an, urmând ca la începutul lui 2010 moneda naţională să se mai aprecieze, susţinută de revenirea celorlalte economii europene. "Cursul poate ajunge anul viitor la 4,3 lei/euro, dar politicile sunt confrontaţionale (agresive, n.r.). (...). E un fel de a face politică, dar (măsurile, n.r.) sunt contraproductive", a spus Negriţoiu la un seminar economic, citat de Mediafax.

Leul e slab nu pentru că e atacat ci pentru că e criză

Şeful ING spune că deprecierea leului din ultima perioadă nu s-a datorat unor atacuri sau presiunii speculatorilor, ci trazacţiilor comerciale, respectiv a scăderii intrărilor de valută în România.

La mijlocul lunii septembrie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că se încearcă noi atacuri asupra leului dar că banca centrală "este cu ochii pe speculatori". Declaraţia a venit într-un moment în care presiunea pe deprecierea leului părea din ce în ce mai mare, mai ales pe fondul crizei politice care se contura şi eventualitatea încălcării acordului cu Fondul.

Cursul a stat recent câteva zile peste pragul psihologic de 4,3 lei/euro după o jumătate de an în care semnarea acordului cu FMI şi intervenţiile BNR, după cum susţin unii economişti, au menţinut leul la un nivel destul de stabil faţă de moneda europeană.

BNR putea să intervină încă de acum un an

Banca centrală a decis recent reducerea nivelului rezervelor minime obligatorii la finanţările atrase în valută de la 30% la 25%, măsură prin care băncile au primit înapoi din rezerva naţională circa 1,3 miliarde de euro. Oficialul ING spune că BNR ar fi putut lua măsuri similare încă de la finele anului trecut, când criza a intrat în România, pentru a asigura suficienţi bani în piaţă pentru care firmele să se poată împrumuta în continuare de la bănci. "Măsura de luni este extrem de surprinzătoare pentru neavizaţi şi nu aşa de raţională cum se aşteptau pieţele. Se putea face acum un an pentru a susţine sectorul privat", a afirmat Negriţoiu.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

2 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Doctor in logica 20.11.2009 23:48

D E V A L O R I Z A R E
cel mult pina in martie 2010

 
#2 eu 21.11.2009 08:54

BNR putea sa intervina cu mult timp in urma, dar a preferat sa nu faca nimic... texte gen atacul asupra leului sunt mai usor de afirmat decat sa acceptam public ca avem o moneda slaba si va fi si mai slaba... intelegem , e an electoral, nu putem face astfel de afirmatii

citesc toniiordache . ro , un blog pe teme economice, recomand, am inteles foarte multe despre criza citiind articolele de pe acest blog

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa