Speculatorii au pariat pe un curs de 4 lei/euro sute de milioane euro
Speculatorii mizează pe un leu puternic doar pe termen scurt n Foto: Gândul/Ovidiu Micsik
Economiştii atrag atenţia că aprecierea se poate transforma rapid în depreciere dacă România nu respectă acordul cu Fondul
Cursul ar putea scădea în şase luni până la 4 lei/euro, după cum susţin dealerii de pe piaţa valutară, care precizează însă că este posibil ca la sfârşitul acestui an leul să aibă din nou parte de deprecieri. "Motorul" principal al aprecierii ar putea fi optimismul din ce în ce mai mare al investitorilor străini privind moneda locală. "Peste şase luni cotaţia ar putea ajunge la circa 4 lei pentru un euro. Un pariu pentru sfârşitul acestui an este însă greu de făcut, sunt multe incertitudini. Momentan însă s-a întors lumea cu fundul în sus. Vineri toată lumea era speriată, acum toţi sunt încrezători. Pe termen mediu, investitorii sunt optimişti", ne-a declarat un dealer.
BNR a anunţat luni un curs oficial de 4,1383 lei/euro, aceasta fiind cea mai bună cotaţie a monedei naţionale din ultimele opt luni. Leul a început ziua de tranzacţionare "pe verde" şi a continuat să se aprecieze şi după anunţarea cursului oficial, spre sfârşitul zilei de luni cotaţia scăzând până la circa 4,12 lei pentru un euro. Leul s-a apreciat în primele zile ale acestui an atât datorită băncilor locale, care au adus "de acasă" sume mari de euro pentru a respecta normele BNR privind capitalizarea cât şi datorită pariurilor făcute de investitorii străini pe aprecierea leului. "De la începutul acestui an putem vorbi despre măcar patru-cinci bănci mari, care în numele lor sau al clienţilor, au mizat pe aprecierea leului câteva sute de milioane de euro de căciulă, cursul pe care s-a mizat fiind în jur de 4 lei pentru un euro", susţine dealerul.
Diferenţa principală este lipsa crizei politice
Economiştii spun şi ei că, într-adevăr, faţă de perioada octombrie-noiembrie, situaţia României este mai bună, ceea ce ar trebui să întărească leul, cu o precizare însă: orice abatere de la acordul cu FMI ar putea duce moneda naţională din nou pe o tendinţă de depreciere. "Anul acesta va fi un an al creşterilor dar şi al scăderilor. Nu numai în cazul leului, ci şi al bursei de la Bucureşti, şi nu numai în România ci mai ales la nivel global. Pe plan local este evident că stăm mai bine decât în octombrie-noiembrie. Acum avem un Guvern şi avem un proiect de buget care urmează să fie aprobat în scurt timp. Relaţia cu FMI însă mă aştept să nu fie chiar foarte simplă, orice deraiere de la acord fiind în măsură să afecteze credibilitatea României şi implicit să ducă la creşterea cursului", a declarat pentru Gândul Radu Crăciun, director de investiţii Eureko Pensii.
El a precizat că deşi există o relativă stabilitate la nivel politic, "tentaţiile populiste", printre care şi propunerea de mărire a punctului de pensie cumulată cu cea de reducere a contribuţiilor sociale, încă există la anumiţi politicieni, ceea ce ar putea pune în pericol acordul cu Fondul. Un leu prea puternic însă ar afecta puternic activitatea exportatorilor români, care vor încasa, în lei, mai puţin, în urma conversiei valutare. Reprezentanţii exportatorilor au declarat recent că, din punctul lor de vedere, un curs bun pentru afaceri este unul între 4,1-4,3 lei/euro.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














4 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Schimba atitudinea! Lasa-i pe vanzatori sa te caute. Tu iti alegi cea mai buna oferta fara stres si fara bani. Intra pe www.solicitari.ro si intr-un minut adauga anuntul!
cand se vor retrage speculatori......cat va fi euro????????..............JALE MARE.......peste 100 de miliarde datorii,industrii ioc,agricultura la ...pamant,cea mai proasta clasa politica de cand e romania,cei bine pregatiti(ingineri,medici ,muncitori calificati etc.)pleaca din aceasta cloaca manelista cu diplome la Spiru Haret......NU MAI E MULT, SI NE CANTA POPA IN CURTE.............AMIN!
Banii sunt o marfa. Pretul marfii se stabileste pe piata in functie de cerere si oferta. Piata este reglementata. Ce mai spun dealerii si analistii (ca pana acum au dat-o bara cu prognozele)?
vand domeniul www.studiudepiata.ro cei interesati ma pot contacta la 0740992220 sau 0724313855 sau mail marian_marco2000[at]yahoo.com - Marian