Adriana Mit
1398 vizualizări 14 feb 2018

Directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Alexandru Petrescu, a declarat, miercuri, la Timişoara, că fondurile alocate programului “Prima Casă” sunt în continuă scădere.

“Programul Prima Casă are o predictibilitate clară. Am avut în 2017, 2,5 miliarde de lei alocare, în 2016, aproape trei miliarde de lei, în anul 2018 avem două miliarde de lei, la fel şi în 2019 şi 2020, iar în anul 2021 va fi o alocare de 1,5 miliarde de lei. Programul este unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale postdecembriste. Au fost, la nivel ţării, din anul 2009 până în prezent, peste 240.000 de scrisori de garantare. Pe Regiunea V Vest vorbim de peste 20.000 de scrisori de garantare pentru programul Prima Casă, din care Timişul ocupă primul loc, cu peste 13.000 de scrisori de garantare. Este un program cu o foarte bună adopţie”, a afirmat Alexandru Petrescu.

De asemenea, directorul FNGCIMM a mai precizat că programul “Prima Casă” se află într-o strategie de reducere a alocării, pentru că a fost lansat cu scopul deblocării creditelor pentru sistemul imobiliar.

“Programul este într-o strategie de reducere a alocării, pentru că a fost lansat într-un moment în care exista un blocaj din perspectiva creditării bancare pentru achiziţia de imobiliare. Nu se acordau credite pentru achiziţia de apartamente sau case, iar programul a venit în întâmpinarea băncilor, să le încurajeze să crediteze. În 2018 există o activitate efervescentă de creditare, în agenţiile bancare puteţi vedea că există pachete de creditare în afara programului Prima Casă, cu termeni şi condiţii oarecum similare. Era evidentă o plus-valoare prin programul Prima Casă, că doar 5% din avans era necesar. La nivelul datelor pe care le avem, oamenii preferă să plătească şi mai mult de 5%, avem o medie a avansului de circa 7-8%. Chiar dacă pot 5%, preferă să plătească şi mai mult pentru a avea rate mai mici”, a declarat Alexandru Petrescu.

Totodată, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii a mai precizat că programul Prima Casă va demara din a doua jumătate a lunii februarie şi va veni cu elemente de noutate.

“Programul va demara din a doua jumătate a lunii februarie. Deja am făcut, zilele trecute, alocarea celor două miliarde de lei către toate băncile partenere. Ca un element de noutate, urmează să facem o alocare intermediară la jumătatea anului. Deci, nu în totalitate cele două miliarde de lei au fost alocate către cele 30 de bănci. Au fost puţin peste trei sferturi, urmând ca în funcţie de performanţa lor, primele trei bănci care trec de pragul de 80% epuizare a fondului să primească ca şi recunoaştere de buni performeri şi restul alocării care ne-a rămas în sold, urmând ca la sfârşitul anului, noiembrie-decembrie 2018, să analizăm nivelul de performanţă, să luăm din alocările băncilor care nu au performat aşa cum sperau ele sau credeam noi că vor performa şi să le dăm în continuare tot performărilor. Scopul este ca ultima zi din anul 2018 să ne prindă cu zero lei din ceea ce înseamnă cele două miliarde de lei alocate”, a conchis Alexandru Petrescu.

Citește și: