Străinii „pompează” din ce în ce mai puţini bani în economia românească

Postat la: 14.07.2009 20:35 Ultima actualizare: 14.07.2009 20:36

Risc l Sumele investite de străini în România au scăzut cu 42% în primele cinci luni ale anului, faţă de perioada similară a anului trecut. 

Străinii nu mai vor să “pompeze” bani în economia României iar sumele investite în primele cinci luni ale anului au scăzut cu 42% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Astfel, dacă în perioada ianuarie-mai 2008, investiţiile străine directe (ISD) s-au ridicat la 4,269 miliarde de euro, suma a scăzut până la 2,475 miliarde de euro, anul acesta. Oficialii au avertizat de altfel încă de la începutul anului că ISD se vor reduce cu până la 50%, ţinând cont de criza financiară, care i-a forţat pe investitori să-şi schimbe planurile de afaceri. Situaţia a fost cu totul alta în 2008, când România a atras investiţii de 9 mld. euro. E drept că anul trecut, economia românească prezenta o serie de oportunităţi pentru oamenii de afaceri, atraşi mai ales de domenii precum construcţii şi imobiliare, dar şi de unele sectoare ale industriei. Acum, tocmai aceste domenii resimt din plin criza financiară şi economică, la noi şi peste tot în lume. (S.S.)
 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

2 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 15.07.2009 11:08

Străinii nu mai vor să “pompeze” bani în economia României iar sumele investite în primele cinci luni ale anului au scăzut cu 42% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

 
#2 strainii nu pempeaza 15.07.2009 11:08

vor pompa si mai putini bani in viitor pt ca nu mai sunt meseriasi in ro, deci nu mai au mina calificata de folosit=exploatat, pe sallarii sindicalizate, de nimic. bravo tov turnatori ajunsi lideri de sindicat. a-ti pus conducerea societatilor si industria la pamint!!. acum de ce nu strigati jos,jos, jos directorii. sau nu mai aveti la cine striga, tov mitre, hossu,costin,etc,etc,etc!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa