gandulfinanciar rss
SFAT Ce ne recomandă experţii în resurse umane

Top 5 lucruri pe care trebuie să le faci ca să-ţi păstrezi locul de muncă. Ghid de supravieţuire pentru angajat pe timp de criză

de Andrada GHIRA | 23 aug 2009

Atitudinea este un element esenţial pentru evitarea concedierii n Foto: Shutterstock

Chiar dacă primeşti bani mai puţini, munceşte mai mult, fii optimist şi zâmbeşte, nu te plânge şi nici nu cere o mărire de salariu – sunt doar câteva dintre propuneri

Fie că s-au făcut sau nu concedieri în compania în care lucrezi şi nu ai fost afectat, nu te lăsa pe tânjală: e posibil ca tu să fii următorul pe listă. Experţii în resurse umane îţi spun ce să faci să-ţi păstrezi locul de muncă şi să-i arăţi şefului că eşti indispensabil, chiar şi în timp de criză. „Ţineţi minte fişa jobului lui Tom Cruise din filmul Jerry Maguire? Cea pe care Cuba Gooding JR o răcnea literalmente din zece în zece minute? Era cât se poate de simplă: «Show me the money!» Este exact ce trebuie pentru a păstra un loc de muncă: să creezi un plus de valoare pentru angajator”, a declarat pentru Gândul, Marius Gârlea, manager general www.jobsinro.ro şi membru HR Club.

1. Nu cere o mărire de salariu sau promovare. În timp de criză, orice manager al unei companii aplică strategia de reducere a costurilor. „Din cauza situaţiei economice dificile, această perioadă este caracterizată de o muncă mai intensă decât în trecut şi o remuneraţie egală sau chiar mai mică. De aceea, angajaţii trebuie să înţeleagă că nu este un moment oportun pentru o mărire de salariu sau o promovare”, ne-a declarat Mihai Manole, director executive Perform HR. În consecinţă, experţii spun să dai dovadă de flexibilitate şi să eviţi crearea unor situaţii sau momente tensionate.

publicitate

2. Fii activ şi fă bani pentru companie, adică trebuie să reuşeşti să-i aduci angajatorului câştiguri mai mari decât costurile. Acum este momentul să-i arăţi şefului că eforturile tale sunt vizibile, fără a fi arogant: luna aceasta am realizat cu 5% mai multe piese şi am economisit 10 kg de vopsea, spune Sorin Faur, director HR în cadrul BDO România. De asemenea, creativitatea, iniţiativa şi imaginaţia vor fi preţuiţe cu atât mai mult în situaţii de criză. Mihai Manole mai recomandă şi lărgirea reţelei de cunoştinţe, de la folosirea platformelor de comunicare precum LinkedIn sau Facebook, până la participarea la conferinţe şi evenimente cu teme specifice activităţii companiei.

3. Prestează muncă voluntară. Dacă te implici în mai multe proiecte, lucrezi ore suplimentare şi îţi ajuţi colegii în îndeplinirea „taskurilor”, dai dovadă de dedicare. „Exemple de abordări în acest sens ar fi ca angajatul să meargă la şeful direct şi să îl întrebe cum îl poate ajuta în această perioadă, sau să încerce să-şi ajute mai mult colegii în activităţile realizate în comun”, recomandă Mihai Manole.

4. Nu te mai plânge de locul de muncă. Pe principiul „ce-i în mână nu-i minciună”, apreciază ceea ce ai. Chiar dacă nu e cel mai strălucit job pe care l-ai avut, nu este cel mai bun moment să te plângi, şi asta pentru că, la o eventuală decizie, se va spune: Ionescu, pentru că oricum zice mereu cât de nemulţumit e, să-i facem un bine.

5. Fii prietenos. Zâmbeşte mai des, fă câte o glumă, dar fără a atenta la pudoarea cuiva, gândeşte pozitiv, mâine ar putea fi mai rău.
Dintre doi angajaţi, la fel de eficienţi din punct de vedere economic, dintre care unul mai bine integrat emoţional în echipă şi cu o relaţie mai bună cu colegii, iar celălalt mai izolat şi retras, va fi preferat cel vesel, comunicativ, deschis şi prietenos, spun membrii HR Club.

Top articole din financiar:
BCE menţine dobânda de politică monetară la nivelul minim record[...]
Succesul SUV-ului de Mioveni obligă Renault să crească producţia[...]
Citeste si alte stiri pe temele:
resurse umane
, experţi
, loc de muncă
, păstrare
, propuneri
facebook yahoo messenger twitter printeaza trimite pe e-mail
Rating articol: 2,67
  • Currently 53%
  • 1
  • Currently 53%
  • 2
  • Currently 53%
  • 3
  • Currently 53%
  • 4
  • Currently 53%
  • 5
(18 voturi)
1 gandul.info la 23.08.2009 21:54
raspunde

Fie că s-au făcut sau nu concedieri în compania în care lucrezi şi nu ai fost afectat, nu te lăsa pe tânjală: e posibil ca tu să fii următorul pe listă. Experţii în resurse umane îţi spun ce să faci să-ţi păstrezi locul de muncă şi să-i arăţi şefului că eşti indispensabil, chiar şi în timp de criză.

2 Yoda la 23.08.2009 21:54
raspunde

6) s.u.g.e orice organ de sef si linge orice posterior de sefa. 7) mergi in 4 labe si linge orice pantof. 8) renunta la salariu si adu tu bani de acasa pentru salvarea firmei; 9) cere concedierea andradei ghirea, fufa care a suflat in balonul imobiliar si acum tu risti sa fi dat afara din motive de criza; 10) stai la serviciu 24 de ore din 24, poate e vreodata nevoie de tine.

3 sf1 la 23.08.2009 22:11
raspunde

bravo yoda, tuta asta ne propune sa dam limbi sefilor, ce sfaturi............... .........

4 unu care chiar munce la 23.08.2009 23:39
raspunde

ce sfaturi tembele....stau asa si ma gandesc,cineva la ziare e platit sa scrie articole de genul asta...adica exista oameni care iau bani pt a ejecta astfel de ineptii! fac o propunere managerilor de presa din romania in caz ca doresc sa reduca costurile pe timp de criza,intai sa-i concediezie pe toti bezmeticii astia cu articole gen:nu te mai vaicari la munca,manaca ciorba de potroace daca ai baut azi-noapte,fa sport des pt ca e mai bine sanatos decat bolnav...bleah...spanzu rati-va!

5 stefi la 23.08.2009 23:46
raspunde

mda... poti sa contezi pe un cititor mai putin. puteai spune si cum sa se comporte angajatorii in timp de criza (de exemplu sa isi micsoreze profitul din solidaritate, sa isi trateze salariatii cu respect,etc ....)

6 grey la 24.08.2009 00:15
raspunde

si va umileati pe vremea amaritului aluia nu?nu erati apreciati la adevarata valoare draga,dar putea sa faca seful apoplexie in nebunia lui ca nici cu tancul nu va lua nimeni piinea de la gura....vedeti acum cum e?va place?atunci su*geti-o in continuare vorba lui yoda.si angajati-va si consultanta pr sa invatati s-o su*geti mai tare decit colegii sa nu va dea afara.

7 plus la 24.08.2009 08:31
raspunde

n) nu mai posta pe forumuri pt ca baietii de la dep informatica sa nu iti faca vreo nota.... sau daca scrii ceva, scrie numai "de bine".

8 da-i in ma -sa! la 24.08.2009 09:05
raspunde

bai, f u tu-i cristosu ma -sii, ia uite unde s-a ajuns! adica, la servici ajungi ca sa faci supravietuire si sa rabzi toate servitutile artificial introduse, nu ca sa-ti castigi painea in mod onorabil, in demnitate, exercitandu-ti profesia cu pasiune! din pacate, cele scrise in articol dezvaluie, in substrat, o serie de tehnici utilizate de catre manageri pentru a pune presiune psihica asupra angajatilor, tocmai cu scopul de a-i domina si controla cat mai bine. aceste metode utilizate in management-ul resurselor umane, cunoscute sub denumirea de 'dirty human resources policy', au patruns in tara odata cu companiile multinationale care si-au carat cu sine - in afara de marea coruptie - si metodele proprii de relationare cu angajatii, metode bazate pe studii facute in timp de catre specialistii in psihologia muncii. d'aia sunt atat de perverse, 'tu-le muma-n c ur de banditi!

9 sef la 24.08.2009 10:12
raspunde

:) voi, cei de la gindul, stiti mai bine...

10 Ionuţ la 24.08.2009 10:45
raspunde

sunteå£i idioå£i. faceå£i voi ce spuneå£i acolo, säƒ vedem cât rezistaå£i. miåŸto sfäƒtuitori: exact äƒia care sunt pläƒtiå£i säƒ-i închidäƒ gura angajatului. ei perveråŸi, voi proåŸti cäƒ aå£i pus botul pentru un rahat de articol.

11 dan la 24.08.2009 10:47
raspunde

da' cata foame sa fie in tine sa te pretezi la asa ceva? sau vorba aia, trebuie sa fii extrem de dispensabil si sa stii asta foarte bine, adica patronu' sa gaseasca oricand pe cineva pe strada care sa faca macar 80% din ce faci tu. ia sa faca asta undeva unde se lucreaza cu oameni fff bine pregatit, extrem de specializati, cu produse extrem de complexe, de nisa? falimentu' bate la usa 'mediat, concurenta iti ia si oamenii, si cota de piata. eee cum suna asta??

12 Adina la 24.08.2009 11:10
raspunde

unde esti cu gandu lady ghira?...sau ii fi si tu vreun pui de patron. daca esti bun pe ce faci si chiar faci...nu doar zambesti si pupincuresti te caci pe el patron sau manager cu "priviri" din astea perverse, iti iei jucariile frumos si te muti la alt nisip..si-i mai arati si degetu la plecare.

13 nu-i de glumit! la 24.08.2009 11:46
raspunde

mai exista cineva care se crede indispensabil? mai ales in aceste conditii sociale in care spectrul somajului bantuie infricosator, se vor gasi vreo 20, cel putin la fel de bine pregatiti, care-ti vor lua locul! cu atat mai mult, in conditiile in care tehnologia este astfel elaborata, tipizata pe proceduri simple, iar muncile care se mai presteaza in romania sunt de regula cele inferioare, se poate face fata si cu personal cu pregatire slaba, usor de inlocuit! din ce in ce mai putine sunt locurile de munca in care poti sa-ti pui in valoare pregatirea superioara si tocmai pe asta se si bazeaza managerii, pe faptul ca angajatii n-au alternative. astea sunt 'avantajele' unei economii de tip colonial!

14 M la 24.08.2009 12:03
raspunde

traducerea celor 5 regului: fii sclav si mai si bucura-te pentru asta.

15 dodo la 24.08.2009 12:45
raspunde

acesta este un ghid de autosclavie a organizatiilor piramidale. relax, din toamna dinozaurii institutionali o sa cada intrun efect de domino.

16 cristi la 24.08.2009 13:15
raspunde

astea-s vechi ! de pe vremea romanilor ! asa le spuneau dacilor ! am crezut ca stiti altceva ! de prostitutie stiam si noi !

17 adica la 24.08.2009 14:20
raspunde

adica:
1.adu bani de acasa
2.adu bani de acasa,
3.renunta la salariu
4.puna-n f.u.nd
5.pupa-n fu.n.d

18 Zizou la 24.08.2009 15:37
raspunde

mai trebuia sa o bagi si p'aia cu suptul... tu chiar te crezi o "negresa" pe plantatie observ (or cel putin mentalitatea asta o promovezi :)) ). chestii le astea sa le faca ala/aia care nu e bun(a) la nimic, care o freaca la rece si pretinde bani pentru asta. daca produci si se vede asta, poti cere marire in orice conditii si ti se va da. e de inteles de ce se promoveaza o astfel de mentalitate de catre marlanii de la hr despre care eu sunt de parere ca sunt inutili in/pentru orice companie. am zis.

19 hahaha la 24.08.2009 16:22
raspunde

am impresia ca tipu din poza, injura printre dinti ! :) :) :) unu la mana, din postura de angajator intr-o firma mare de tot, va spun cu mana pe inima ca firmele de ru sunt pline de habarnisti (cei drept mai mult habarniste) care nu ar sti sa faca diferenta nici intre un einstein si un dorel. doi la mana, se uita un principiu fff important: firmele, reprezinta grupuri de oameni care dezvolta activitati interconectate, in vederea indeplinirii unui obiectiv cantitativ (profit) sau calitativ (cota de piata, un produs mai bun etc.). prin urmare o societate este reprezentata de oamenii cu care lucreaza. freud spunea ca ne place instinctual sa traim printre oameni care ne seamana. din ce citesc eu in acest articol, as putea sa spun ca este vorba de sectorul de administratie publica, unde da, e exact cum spune d-na de mai sus. sau de vreo firma de-a unui politician, care face afaceri cu statu si prin definitie e un spalator de zone dorsale. in alta ordine de idei sunt curios daca articolul a fost sponsorizat de bdo (cei din articol) caz in care este o forma de publicitate mascata. pentru a concluziona: asa firma, asa sef asa angajati. sfatul meu, priviti in jur si judecati, daca seful vostru e un mare pupincurist, atunci articolul de mai sus vi se potriveste. pentru unii din pacate, pentru altii din fericire, pentru a pastra obiectivitatea unor alegeri de genul restructurari, in marile companii se vorbeste de resursa umana. scopul acestei dezumanizari este de a evita alegeri bazate pe pupincurism. eficienta sau ineficienta se traduce in cifre si rezultate. daca acestea sunt proaste din cauze de resurse umane, atunci se restructureaza. daca sunt cauzate de conditii de piata, atunci cauta masuri de redresare, fara a pierde resursa umana, fara de care redresarea este imposibila. succes ! hai curaj ca nu e drequ atat de negru.

20 Adrian la 24.08.2009 17:27
raspunde

acesta este de departe unul dintre cele mai proaste articole citite vreodata! cine ***** a angajat-o pe asta mah ???????

21 florin la 24.08.2009 17:35
raspunde

stimata doamna andrada. dumneata crezi ca esti expert resurse umane? vii cu sfaturi de-a dreptul idioate. in primul rand daca lucrezi intr-o companie mica e clar ca esti dat afara daca firma ta e aproape de faliment si pe de alta parte poti tu sa sufli in fund pana ametesti ca firma o sa se inchida, iar daca nu se inchida in firmele mici sunt angajati copii si nepotii rudelor si prietenilor deci to o sa fii dat afara.
daca lucrezi intr-o firma mare se desfiinteaza postul nu persoana (dumneata trebuie sa mai citesti codul muncii) asa ca daca postul tau se desfiinteaza pa pa pupatul in fund. daca lucrezi intr-o companie oarecum medie este luat in considerare criteriul simpatii, pupapt in fund si alte cele legaturi de prietenie si rudenie, asa ca daca nu ai pupat in fund pana acuma esti mort deci tot dat afara vei ajunge, asa ca sfaturile tale sunt inutile andrada

22 adrian la 24.08.2009 18:10
raspunde

esti cea mai mare idioata...sa-ti faci sul si sa-ti bagi articolul in ***....uite proastele astea ii invata pe sefi sa fie pupati in ***.......da un articol despre cum sa se poarte sefii mai bine cu angajati nu scrii, nu?? nuuu ca angajati sunt sclavi pe plantatie....proasta ***** ....s-a trezit sa vorbeasca o tuta..mai bine stai la cratita..decat sa mai scrii asa articole....mare scriitoare esti u....asa sa te porti u cu angajatorii..sa-i pupi in *** si sa le dai limbi...idioata *****

23 hai la ..cea mare la 24.08.2009 18:29
raspunde

proletari din toate tarile daca asta-i capitalismul eu mai vreau capitalism pana ma p-i-s si pe urma sa-i f-ut-e-m pe capitalisti! hai comunismul, ca noi o duceam la fel si atunci si acum! sa zdrobim oranduirea cea cruda si nedreapta! ziceti ca nu-i asa?!

24 gogu la 24.08.2009 18:31
raspunde

si eu sunt sef si am o secretara care ma suge de-mi intra chilotu-n coor.

25 doru la 24.08.2009 19:59
raspunde

pai in general in romania se cam munceste pe degeaba.acum trebuie si munca voluntara la patroni?!

26 rzv la 24.08.2009 20:31
raspunde

Fii sclav !
Am rezumat eu.

27 m&m la 24.08.2009 20:36
raspunde

"gandeste pozitiv, maine ar putea fi mai rau"?! si care e motivul pentru care ar trebui sa gandesc pozitiv? tutoooo!!!

articol per ansamblu imbecil! mare ziarista esti! subscriu la ce spunea cineva mai jos cu "has er"-ul. nu stiam ca acum au si club. fratilor, voi cand gasiti ceva serios de lucru?

28 Ada la 24.08.2009 20:40
raspunde

Si cand fiema da faliment ?

29 Laurentiu la 24.08.2009 21:16
raspunde

incredibil. daca citeam in libertatea sau can-can mai ziceam, oricum foarte prost scris articolul, eventual putea sa propune micsorarea salariului pentru ca si asa ai prea mult e doar criza nu?, de craciun si de paste sa oferi firmei niste bani drept prima sau sa aduci niste mobilier un scaun rotativ ceva ca sa ajuti firma. incredibil.

30 Crocozaurus la 24.08.2009 21:18
raspunde

bai nene e incredibil cum poate asta sa scrie asa ceva , nu va e ma rusine ca luati bani fara sa faceti nimic , pai exemplu clar am vazut la firma de la care am plecat de ceva timp (firma mare de vanzari it) , resursele umane impreuna cu sefii de departamente stau si o freaca toata ziua la cafele si ii barfesc pe angajati (doarsunt toate femei , cine ***** o fii pus femeia sef pe ala o sa il ia *****) , apoi venea sefa seara si ne intreba ce facem si noi eram rupti in gura ca se lucra cu 15% personal din cat trebuia sa fie si intr-o seara am sarit de *** in sus ca nu mai putem si ca ne omoara si ea cica "ete na nu mai puteti eu vad ca sunteti ok" , de multe ori simteam cum ma bufneste sangele pe nas la birou si vine dobitoaca asta sa scrie mai sus ineptiile astea , cand a fost restructurarea eram cam pe locul 2 la vanzari in firma si am fost dat afara pentru ca nu sunt de "gasca" , pai cum ***** sa fii de gasca cu toate tutele pamantului??? mai bine fara bani in buzunar decat sa lucrez ca un sclav , am fost chemat inapoi dupa ce m-au dat afara dar slava domnului ca am gasit alt loc de munca unde cel mai important lucru este ca nu exista hr si mentionez ca este firma mare insa oamenii au cap pe umeri si nu au nevoie de hr , contabila face si munca de hr , pai asa faci economie pe timp de criza frate , fara hr , fara 10.000 de directori cum era dincolo si mare parte din ei miroseau a vodca la prima ora si luau sute de milioane pe luna , sa va ia gaia cu hr-ul vostru cu tot ca voi ati inventat pupatul in dos si limbile , parazitii societatii , nu sunteti buni de nimic , niste lipitori , la drumuri si poduri va este locul , la carat sina , vai mama voastra si cu asta am incheiat ca mi se face greata de epoca in care traim sclavagia moderna.

31 Dac la 24.08.2009 21:56
raspunde

bravo celor care au comentat! ma bucur sa aflu ca sunt atat de multi oameni care au demnitate si care nu se lasa calcati in picioare! pai articolul asta ne scuipa in fata pe cei din clasa de mijloc si nu numai. este exact ce vor toti sa ne induca artificial: cica e criza, fiti modesti,plecati capul. unde e criza domnilor? eu nu am auzit pe nimeni sa moara de foame, peste tot lucrurile merg la fel ca inainte. acesti indivizi ,,experti" in hr sunt angajati de catre firme sa impuna teama si haosul, ca apoi firmele sa castige de pe urma fricii angajatilor. mi-ar fi rusine sa scriu un asemenea articol, promoveaza sclavia si neputinta. bravo voua celor care v-ati revoltat, asa trebuie sa procedam cu gunoaiele astea, sa le aratam ca ne doare-n cot de gandirea lor de ,,criza" si sa nu ne lasam calcati in picioare,umiliti. eu o sa cer salariu mai mare, o sa cer promovare, nu o sa fac munca voluntara ca sa umplu buzunarele altora, o sa ma plang cand o sa am motive solide si nu o sa ma las calcat un picioare. rusine pt acest articol, sper ca cei care gandesc si ne induc asta sa ajunga tocmai sclavii pe care ii promoveaza!!!

32 andrei la 24.08.2009 23:24
raspunde

un articol penibil, jenant.
asculta andrada draga tot ce spun desteptii de la hr.

33 robert la 24.08.2009 23:51
raspunde

cine a scris articolu sa lucreze pe gratis asta ai propun eu !!!!

34 FCD++ la 25.08.2009 03:44
raspunde

fi sluga si iar sluga ,da nevasta la seful tau de cite ori o cere ...ba sunteti mari ******* ,voi invatati omul sa fie cel mai mare fatalau posibil si pupincurist .

35 FCD++ la 25.08.2009 04:01
raspunde

eu pe tine fai andrada te-as da afara in suturi ca scrii porcariile astea si pe bani . nici gratis nu te-as fi lasat sa le scrii . dati-o afara pe zdreanta ! pur si simplu imi vine sa ma imbrac si sa vin la redactie la voi sa-i sparg moaca .nu credeam ca inca mai exista hahalere de genul asta in romania . maamma daca erai nevasta-mea andrado bateam la tine ca la fasole ,pina facem un caracter din tine !

36 Nicolae la 25.08.2009 08:28
raspunde

ce minte bolnava a creat acest articol? poate nu stie ca sclavia a disparut acum cateva sute de ani, din nefericire observ ca unora le-a intrat in sange.

eu daca as fi patronul acestui ziar m-as uita mai atent la un om care poate sa creeze un asemenea articol :p

37 comabi la 25.08.2009 11:57
raspunde

domnisoara ghirea (presupun ca sunteti domnisoara, pentru ca, daca erati doamna, niciun barbat nu ar fi suportat ca sotia sa stea prea mult peste program, pe bani mai putini :d, asa cum, sunt convins, dumneavoastra o faceti!!!), sunteti sado-masochista??/ va place sa va autoflagelati?? eu propun sa se faca o sedinta in cadrul hr si sa se discute daca sunteti sociabila sau nu ;). cu tot respectul, va spun ca asta este un jeg de articol.
sa le luam pe rand: 1. oricum promovarea sau marirea de salariu se dau greu, degeaba le cer eu :)).
2. daca nu faceam bani pentru companie, ma mai angajau??? intrebare: daca esti portar sau femeie de serviciu ce te faci. nu fac bani, asta inseamna ca vor fi dati afara???
3. munca voluntara as prefera sa fac la o organizatie care ajuta copiii din africa sau orice care sa aiba substrat umanitar.
4. aici sunt de acord cu mataluta ;). romanii sunt experti in a se plange. de orice, nu numai de locul de munca. scuzele sunt cel mai usor de gasit.
5. sa fiu prietenos inclusiv cu seful??? daca vin cu o lada de bere in pauza de masa se trece un plus la capitolul prietenie/sociabilitate??

38 citez pe yoda la 25.08.2009 14:59
raspunde

postat de yoda la 23.08.2009 21:54
6) s.u.g.e orice organ de sef si linge orice posterior de sefa. 7) mergi in 4 labe si linge orice pantof. 8) renunta la salariu si adu tu bani de acasa pentru salvarea firmei; 9) cere concedierea andradei ghirea, fufa care a suflat in balonul imobiliar si acum tu risti sa fi dat afara din motive de criza; 10) stai la serviciu 24 de ore din 24, poate e vreodata nevoie de tine.
perfect adevarat, asta ne cere sa pupam sefii in c.u.r.
e doar un job, oameni buni, nu-i niciun capat de tara.

39 gigel la 25.08.2009 16:04
raspunde

comentariurotunjeste -ti veniturile completand chestionare online (5 min un chestionar = 5 lei). iti

poti invita si prietenii sa faca asta trimitandu-le o invitatie pe mail, iar pt asta primesti

mai multi bani. cand ai acumulat 100 de lei (ii poti face si in 2 saptamani stand 10 min

in fiecare zi in fata calculatorului), iti sunt trimisi prin mandat postal. daca esti interesat

lasa un mesaj la eesondaje@yahoo.com si iti trimit detalii si invitatia...

40 Kamarad la 25.08.2009 16:28
raspunde

tipic romanesc. asa gandesc si conducatorii tarii si au distrus-o. numai un ******* ar putea sa propuna asa ceva in perioada asta (gen boc).

41 CRISTI la 25.08.2009 16:38
raspunde

aveam o parere fff buna despre ziarul vostru dar vad ca aveti o proasta care tine de locul ei ca ziarist aici. afara cu imbecila care scrie ineptii

42 CRISTI la 25.08.2009 16:40
raspunde

cineva spunea ca in fiecare zii un prost iese pe strada. astazi am impresia ca e la birou si scrie tembelisme . ma bucur sa vad ca sant si oameni mai prosti ca mine

43 duckz la 26.08.2009 20:52 despre sclavie
raspunde

HR = o adunatura de retardati care nu sunt capabili de absolut nimic in viata , decat sa-si dea cu parerea si sa ma manance *. cu cat mananca mai mult * , cu atat li se pare ca au mai multa dreptate. o gasca de imbecili care nu *produc* efectiv nimic , vor doar sa *aiba dreptate* .

Comentarii 43

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

* Campuri obligatorii
 
STIRILE ZILEI PE MEDIAFAX.RO
PE ACEEASI TEMA
RECOMANDATE
CARICATURA ZILEI
DIN ACEEASI SECTIUNE
TOP ARTICOLE GANDUL