Topul celor mai reclamate agenţii de turism în 2012. De ce s-au plâns românii la Protecţia Consumatorilor

de Corina VÂRLAN

FOTO: Alexandru Mihaescu/Mediafax Foto

Românii care vor să îşi achiziţioneze pachete turistice către diferite destinaţii din ţară şi din străinătate trebuie să acorde o atenţie deosebită agenţiilor de turism cărora li se adresează pentru obţinerea unor astfel de servicii.

De la începutul anului 2012 şi până în prezent la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti (CPCMB), aflat în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), au fost primite 119 reclamaţii din partea clienţilor nemulţumiţi de serviciile oferite de agenţiile de turism, conform datelor transmise gândul.

Plângerile depuse de către clienţii care au întâmpinat neplăceri au vizat 28 de operatori economici.

Primul loc al topului celor mai reclamate agenţii de turism, în perioada 1 ianuarie - 26 iunie, este ocupat de Shell Tour, o agenţie ai cărei proprietari au fost şi sancţionaţi în urma controalelor inspectorilor ANPC cu suma de 30.000 de lei.

La polul opus, 12 dintre cei 28 de operatori economici au fost reclamaţi la ANPC doar o singură dată, în prima jumătate a acestui an.

Printre nemulţumirile clienţilor s-au numărat schimbarea locului de cazare, probleme legate de condiţiile igienico-sanitare sau de transport, dar şi informarea cu privire la ora zborului şi la conţinutul meniurilor.

Top 10 cele mai reclamate agenţii de turism în 2012

1. Shell Tour - 19 plângeri

2. Rex Travel - 16 plângeri

3. Big Travel - 12 plângeri

4. Concept Travel - 9 plângeri

5. Queen Travel - 8 plângeri

6. Europa Travel - 6 plângeri

7. Cara Travel - 5 plângeri

8. Virgin Tour - 4 plângeri

9. World Travel Experience - 4 plângeri

10. Cristian Tour - 3 plângeri

În urma controalelor efectuate, inspectorii autorităţii au constatat faptul că reclamaţiile depuse au fost întemeiate doar în cazul a patru agenţii de turism, mai exact Shell Tour, Big Travel, Rex Travel şi Queen Travel.

Plângerile care au vizat aceşti patru operatori economici au cuprins aspecte privind anularea excursiilor contractate de către turişti şi nereturnarea contravalorii pachetelor turistice achiziţionate, în ciuda faptului că ei nu au beneficiat de acestea.

Inspectorii ANPC au sesizat, în urma verificărilor realizate, atât reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), cât şi pe cei ai serviciului de investigare a fraudelor din cadrul Poliţiei Capitalei în legătură cu neregulile de la cele patru agenţii de turism.

Pe lângă sancţiunea contravenţională dată proprietarilor Shell Tour, pentru impiedicarea controlului inspectorilor autorităţii, a fost amendat, tot cu suma de 30.000 de lei, şi administratorul firmelor Big Travel şi Rex Travel, pentru afectarea intereselor economice ale clienţilor.

În cazul Queen Travel, plângerea a fost redirecţionată către MDRT şi către Poliţia Capitalei.

Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) au exclus, de asemenea, din rândul celor peste 800 de membrii opt operatori economici. Motivul pentru care a fost luată această hotărâre este nerespectarea statutului şi codului de etică.

Agenţiile excluse din cadrul ANAT au fost Rex Travel, Big Travel, Premium Holidays, Sfara Tours, Ali Baba Tour, Universal Turism, Apyas International şi Virgin Tours.

În 2011, cele mai mari agenţii de turism din România au fost Happy Tour, Eximtur şi Perfect Tour, ele înregistrând cifre de afaceri de 143,4 milioane lei, respectiv 115,7 milioane lei şi 87,3 milioane lei.

Corina Vârlan este redactor al ziarului Gândul


 

 

 

2 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Florin Tihulca 21.11.2012 20:50

RUSINE PARALELA 45 !!! Numele meu este Florin Tihulca si postez acest mesaj pentru a impartasi experienta neplacuta pe care am avut-o in calitate de client PARALELA 45!!! Concret, lipsa de profesionalism a aparut inca de la obtinerea vizelor pentru Bolivia. Dupa cinci saptamani de la trimiterea pasapoartelor am fost contactat de catre agentie pentru a mi se cere un cazier judiciar, tradus si legalizat. Am fost contactat vineri, 05.10, la ora 16.00 iar termenul era pana marti, 09.10. Mi s-a spus ca viziele au fost obtinute insa au nevoie de caziere pentru a elibera pasapoartele. Intrucat duminica, 08.10, urma sa plec din tara, era aproape imposibil. Trecand peste detalii, obtinerea acestor acte ne-a costat aproximativ 300 ron (imputernicire, taxe, tradus si legalizat) si tot programul dat peste cap, insa cel mai deranjant din toata aceasta poveste este ca ne-au mintit. Vizele nu fusesera obtinute si le-am obtinut abia in Lima fara a fi nevoie de cazierul judiciar. De ce ne-au tinut pasapoartele 5 saptamani? De ce nu s-au informat de procedura de obtinere a vizei? De ce ne-au solictat documente suplimentare daca nu au fost necesare? Ziua 2 Vizita la ambasada pentru obtinerea vizelor mai sus mentionate, dupa care ne-am deplasat cu autocarul catre Catedrala Sant Francisco. Dupa vizitarea catedralei am mers pe jos catre Plaza de Armas, unde era o procesiune, am traversat-o si am pornit catre autocar. Am vizitat muzeul Larco si ne-am intors la hotel in jur de ora 14.00. Acesta a fost turul de oras, doua obiective, 5 ore (una la ambasada si doua in trafic). Pentru ca mai multe persoane au fost nemultumite de tur, a doua zi in dum spre aeroport, autocarul a trecut prin cartierul Miraflores, unde am vazut din autocar Parcul Iubirii. In aeroport am intrebat-o pe doamna Munteanu de ce nu s-a respectat programul iar raspunsurile dansei au fost:”autocarul a fost platit pentru 3 ore 3 ore jumatate... eu am peste 17 ani experienta ca ghid si nu suntem de aceeasi varsta ca sa…

 
#2 felicia tatu 20.06.2013 15:54

vai capu' vostru de ziaristi...
am facut trei plangeri anul trecut la OPC pentru un circuit complet ratat cu P45. Stiu sigur de alte 12 plangeri...
nu va mai saturati sa scrieti articole pe spagi, prapaditilor!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa