Topul profiturilor obţinute de fondurile de pensii private în ultimul an
*Blocaj. Statul a "îngheţat" contribuţia la 2% din venitul brut, astfel că românii au pierdut 190 milioane euro din pensiile obligatorii
Cei 5 milioane de români care sunt înscrişi în sistemul de pensii private obligatorii au obţinut un randament mediu, în cele 22 de luni de contribuţii, de circa 17%, de trei ori mai mare decât inflaţia din aceeaşi perioadă. Cele mai mari randamente au fost înregistrate de administratorii fondurilor ING, Generali, Alico şi Aviva, cu randamente de 20-23%, iar cele mai mici au fost la KD, 10,3% şi Aegon, 17,2%.
"În ultimele 12 luni, randamentul mediu ponderat al tuturor fondurilor de pe pilonul II a fost chiar mai mare, de 21,5%. Mulţumită acestor performanţe investiţionale, pensiile private obligatorii au fost în ultimii doi ani cele mai sigure şi profitabile instrumente de economisire pe termen lung disponibile pentru marele public din România", consideră reprezentanţii Asociaţiei Pensiilor Administrate Privat din România (APAPR).
Începând de la jumătatea acestei luni, contribuţia la pensiile private obligatorii va creşte de la 2% la 2,5% din salariile brute. Pentru că această contribuţie a fost "îngheţată" de autorităţi în 2009 la 2% din salariile brute, românii au pierdut circa 800 milioane lei (190 milioane euro) la pensiile private obligatorii. În ţara noastră există cel mai redus nivel al contribuţiilor la pensii obligatorii din lume. Pentru comparaţie, în Bulgaria şi Croaţia nivelul de contribuţie este de 5%, în Polonia este de 7,3%, în Ungaria 8% şi 9% în Slovacia. În cele 22 de luni de colectare, CNPAS a virat către pilonul II contribuţii brute totale în valoare de 2,36 miliarde de lei.
Profitul net pentru participanţi, după eliminarea tuturor
comisioanelor, de la demararea pilonului II până la finele lunii
februarie a fost de 362 milioane lei, acest rezultat fiind net de
toate comisioanele percepute. Ceea ce înseamnă că fiecare dintre
cei 5 milioane de români incluşi în sistem au un profit net de 72
de lei la pensia obligatorie. Valoarea medie brută a unui cont de
pensie privată este de circa 530 lei, potrivit informaţiilor de la
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii
(CSSPP).

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















- Tag-uri:
- români
- ,profituri
- ,fonduri
- ,pensii private
[+] Adauga un comentariu