Transportatorii se bat în destinaţii de vacanţă. Cât costă biletul până la Nisa

Postat la: 09.05.2010 18:41 Ultima actualizare: 09.05.2010 18:42

Transportatorii se bat în destinaţii de vacanţă. Cât costă biletul până la Nisa

Nisa, Riga, Damasc, Florenţa, Zaragoza sau Pisa sunt câteva dintre noile destinaţii din această vară ale companiilor aeriene. CFR mizează pe Varna şi face oferte ca la low-cost

Companiile aeriene care operează pe piaţa românească au introdus pentru această vară noi rute, unele către destinaţii turistice tradiţionale, cum ar fi cele din Spania, Italia şi Grecia, şi altele inedite, spre Riga sau Damasc. Două companii, Tarom şi Blue Air, îşi dispută supremaţia pe Coasta de Azur, introducând zboruri spre Nisa. CFR încearcă să ţină să facă faţă concurenţei aviatice şi apelează la promoţii de tipul celor practicate de companiile low-cost. În plus, cei de la CFR atacă din nou litoralul bulgăresc, introducând un tren pe relaţia Arad - Varna.

Tarom este singura companie care a inclus în programul său patru zboruri pe săptămână către Riga, cu tarife pornind de la 124 de euro cu toate taxele incluse. Tot din sezonul de vară, pentru Damasc vor fi disponibile săptămânal două zboruri ale Tarom.

Şi la Mamaia, şi la Nisa

Cum Autostrada Soarelui nu ajunge la mare, ci se opreşte la Cernavodă, iar modernizarea magistralei feroviare Bucureşti - Constanţa nu va fi finalizată nici în acest sezon, compania aviatică naţională atacă şi litoralul românesc. Tarifele pornesc de la 75 de euro, cu toate taxele incluse, pentru zboruri dus-întors pe ruta Bucureşti - Constanţa, respectiv 94 de euro pentru ruta Cluj-Napoca - Constanţa.

Pentru cei care s-au săturat de Mamaia, Tarom a introdus încă din primăvară în programul său şi două zboruri pe săptămână spre Nisa, tarifele pornind de la 157 de euro dus-întors. Începând cu 1 iunie, numărul curselor săptămânale va creşte la trei, după cum au declarat pentru Gândul oficialii companiei.

Nisa este o destinaţie care a fost aleasă şi de compania românească low-cost Blue Air, care a introdus pentru acest sezon şi alte rute noi, cum ar fi Florenţa sau Dublin, pentru care vinde unele bilete la preţuri promoţionale pornind de la 19,99 euro pentru o călătorie dus. Pentru rutele pe care deja le operează şi unde sunt solicitări mai mari pe perioada verii compania va suplimenta numărul de zboruri.

Cei de la Blue Air ţintesc şi ei litoralul românesc, introducând o cursă Timişoara - Constanţa. "Reducând la doar două ore drumul dintre Timişoara şi Constanţa sperăm să determinăm şi turişti din ţări precum Ungaria, Austria sau Serbia să aleagă litoralul românesc", a declarat pentru Gândul directorul general al companiei, Sherif Ussama....(Citeşte mai departe în pagina următoare)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

1 Comentariu [+] Adauga un comentariu

#1 Solaro 10.05.2010 09:44

Vezi cum facem noi pe www.solaro.ro

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa