"Trenurile zăpezii", fără trenuri. Brandul va fi folosit pentru garniturile existente
"Trenurile zăpezii", fără trenuri. Brandul va fi folosit pentru garniturile existente
Lansate la începutul anilor 2000, pe vremea când ministru al Transporturilor era Miron Mitrea, "Trenurile zăpezii" rămân un simplu brand, care va fi utilizat ca ofertă comercială pe perioada iernii, însă pe garniturile existente.
"Lucrările de modernizare a infrastructurii, care se desfăşoară pe secţiunea Câmpina - Predeal, nu permit punerea în circulaţie a unor garnituri suplimentare. Vom introduce oferte speciale la trenurile care circulă şi în prezent, pentru a umple golul de trafic care se constată cu precădere în lunile ianuarie şi februarie", a declarat pentru Gândul un oficial al CFR Călători.
El nu a vrut să precizeze în ce va consta oferta, spunând că ea va fi făcută publică în cursul săptămânii viitoare. Din cauza lucrărilor de modernizare, în ultima perioadă CFR Călători a fost nevoită să anuleze mai multe trenuri pe Valea Prahovei, iar altele le-a redirecţionat pe alte rute. Investiţia ar fi trebuit să se încheie în 2010, însă acest lucru nu se va întâmpla din cauza ritmului lent în care se desfăşoară lucrările, executate de constructorul austriac Porr.
În 2003, erau nouă trenuri speciale
În iarna trecută, programul "Trenurile zăpezii" a fost funcţional în perioada 14 decembrie 2008 - 28 februarie 2009. Oferta tarifară se adresa tinerilor sub 26 de ani şi grupurilor formate din minimum 10 persoane, fiind valabilă la: toate trenurile care fac legătura între Bucureşti şi staţiunile montane de pe Valea Prahovei (Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Brasov), trenurile pe relaţiile Iaşi - Vatra Dornei şi Cluj Napoca - Vatra Dornei. De asemenea, oferta se aplica şi garniturilor cu destinaţia Braşov care plecau din Constanţa, Craiova, Cluj Napoca şi Suceava Nord.
Reducerile tarifare era cuprinse între 20 şi 25%.
"Trenurile zăpezii" au fost lansate în iarna 2003-2004, sezon când au fost menţinute în circulaţie până la 1 aprilie. La acea vreme, erau nouă trenuri speciale în zilele de week-end şi câte patru în timpul săpătmânii. Ele plecau din Bucureşti şi nu opreau decât la Sinaia, Buşteni, Azuga şi Predeal.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

















- Tag-uri:
- trenurile zăpezii
- ,crf
- ,valea prahovei
[+] Adauga un comentariu