no author
Departamentul Economic - Mediafax
1332 vizualizări 19 mar 2018

„Aproximativ 100 de angajaţi vor lucra acolo pentru compania germană, cunoscută în toată lumea în special pentru căşti şi microfoane. Odată ce noua fabrică va fi gata, fabricarea anumitor produse în China va fi abandonată”, relatează sursele media.

Noua locaţie promite Sennheiser să reacţioneze mai rapid la tendinţele şi la cererea din Europa Centrală, căile de livrare - fiind mai scurte - ar trebui să garanteze vânzări mai bune.

„Reacţia lui Sennheiser la tendinţa tehnologiei Bluetooth şi la cerinţele consumatorilor mai tineri a venit relativ târziu. Cu toate acestea, multe dintre aceste produse fac parte acum din portofoliul companiei”, mai arată sursele.

Potrivit ZF, producătorul german îşi va construi fabrica în cadrul Industrial Park Braşov, aceasta fiind cea de-a patra unitate deţinută de companie la nivel global după cele din Germania, Irlanda şi Statele Unite ale Americii.

„Sennheiser va începe producţia în vară cu circa 100 de angajaţi. În prezent, majoritatea posturilor de manageri şi ingineri au fost ocupate, în scurt timp vom începe şi procesul de recrutare pentru posturile de producţie”, au declarat pentru ZF reprezentanţii companiei Sennheiser.

Citește și: