Unde te angajezi pe criză. Topul marilor angajatori. Sute de posturi libere la call-center
Unde te angajezi pe criză. Topul marilor angajatori. Sute de posturi libere la call-center Foto: Publimedia, Shutterstock
Cunoaşterea a cât mai multor limbi străine, experienţa în domenii specializate, seriozitatea - condiţii pentru a-ţi găsi mai uşor un loc de muncă
Call center-ele, dar şi alte firme din domeniul serviciilor externalizate, precum şi fir-mele din sectorul de retail sau farmaceutic sunt principalii angajatori în această perioadă, potrivit consultanţilor în domeniul resurselor umane.
"Unele companii au anunţat că până la finele anului vor să îşi dubleze numărul de personal. În cazul hipermarketurilor, de exemplu, care anunţă deschiderea de noi magazine, vorbim chiar de sute de angajări", ne-a declarat Corina Diaconu, managing director al firmei de recrutare ABC Human Capital. În prezent, firmele din industria BPO - business process outsourcing, a serviciilor externalizate - caută persoane cu certificări contabile, specialişti în recuperare de creanţe şi manageri de proiect.
"Există o tendinţă de creştere în industria BPO de a transfera cat mai multe procese în centrele din România", ne-a declarat Olga Botusan, manager recrutare Europa în cadrul Genpact, companie care în România are un centru în Bucureşti şi unul în Cluj, unde lucrează în total 1.500 de angajaţi.
Ştii limbi străine? Te poţi angaja la call-center
Pe de altă parte, Diaconu spune că în prezent băncile nu se mai numără printre marii angajatori, aşa cum se întâmpla în urmă cu câţiva ani. Cei care cunosc câteva limbi străine, pe lângă engleză, au mari şanse să îşi găsească un post în firmele de call center, susţin reprezentanţii site-urilor de recrutare.
Unde au crescut salariile: am întâlnit şi români fericiţi
Astfel, mari companii, precum Oracle sau HP, au în plan angajarea câtorva sute de persoane pe asemenea posturi până la sfârşitul acestui an. De exemplu, Generated Solutions (CGS), divizia locală a companiei americane care oferă, printre altele, şi servicii de call center, angajează până la sfârşitul anului 500 de persoane.
Genpact este o altă companie de outsourcing care a anunţat că intenţionează să angajeze câteva sute de persoane în acest an. "În următoarele luni, echipa noastră se va extinde cu câteva sute de poziţii: 80% la nivel de entry şi middle management level şi 20% poziţii manageriale. Viitorii angajaţi vor trebui să fie vorbitori de limbi străine precum engleza, franceza, italiana, spaniola, germana, portugheza, olandeza", a declarat pentru Gândul Olga Botusan.
Fără bonusuri, dar cu aceleaşi pretenţii din partea angajatorului
Cât priveşte salariile, consultanţii în resurse umane spun că, în acest an, în domeniul privat acestea s-au menţinut relativ constante, dar multe companii au renunţat la acordarea de bonusuri.
"Bonusurile sunt principalul factor de motivaţie. Acestea au dispărut în multe companii, în timp ce ţintele ce trebuie atinse de salariaţi au fost păstrate", a explicat Diaconu.
Ce condiţii trebuie să îndeplinească o persoană pentru a-şi găsi mai uşor un job pe timp de criză? Experienţă în anumite domenii, stabilitate, seriozitate, vine răspunsul din partea consultanţilor. "În această perioadă, angajatorii caută persoane calificate, cu ani de experienţă în anumite domenii specializate. Înainte, multe companii preferau să angajeze o persoană pe care o trimitea la training. Acum se pune accent pe experienţă, angajatorii nu mai sunt dispuşi la compromisuri", a explicat Corina Diaconu.
În plus, stabilitatea şi gradul de motivaţie sunt condiţii la fel de importante, companiile dorind să ştie că pot conta pe un angajat şi pe vremuri mai bune, dar şi pe criză.
INFO
Mari companii în căutare de angajaţi
Topul marilor companii care au anunţat angajări, în ultimele luni, potrivit site-ului de recrutare Myjob: Continental Corporation - Automotive Divisions, Tip Top Food Industry Romania, UniCredit Tiriac Bank, UPC Romania, Arabesque S.R.L. În acest moment, oraşele în care există cele mai multe joburi disponibile pe site-ul de recrutare menţionat sunt: Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa, Braşov. Cele mai căutate poziţii în ianuarie-iunie 2010 sunt cele de manager, trainer şi reprezentant vânzări.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














15 Comentarii [+] Adauga un comentariu
la call center sa lucrati voi astia care le ridicati in slavi! Oare de ce or fi locuri libere si "turnover" mare??? De cat de bine e? Stiti cum e stresul si satisfactia la acest gen de job? Sa stai tot timpul sa vb la tel cu oameni nemultumiti etc? Sunt oare platiti suficient cei care lucreaza la call-cntrs de-astea?
"angajatorii nu mai sunt dispuşi la compromisuri"..vai, vai...nu am inteles ce compromisuri? Trainingul era un compromis?
Topul angajatorilor amarati: call centere. Pai ce, astea sunt firme serioase , mari angajatori, niste parliti ?
Call Center = Plantatie Moderna. Angajatii sunt niste sclavi, si pipi se face programat.
Call centerele sunt un mare s!t ! Unicul avantaj e ca poti sa iti mai practici la nivel de exprimare limba straina pe care o posezi.
Dar intr-un call centru vei fi mereu un om stresat. Pentru ca mereu tre sa propui ceva cuiva la telefon. Mereu cineva iti va tranti receptorul in nas etc. Si tu trebuie stoic sa treci peste asta, luand urmatorul apel.
Mi-e si rusine sa zic ca lucrez intr-un call centru. La ei peste hotare in call-centere lucreaza studentii - la noi in schimb lucreaza oamenii cu univer.
call-center - munca de sclav platita *. locul unde esti injurat de toti clientii pt ca firma unde lucrezi (toate firmele ce au ccentere sunt firme mari ce vand produse/ofera servicii proaste si scumpe pt ca asa e capitalismul in .ro .sau incerci sa pacalesti clientii la rate,credite si etc desi stii cat de enorma e dobanda,da-ti calci pe inima ca trb sa traiesti chiar si cu aia 3 lei salariu. Sunt amestecati in cc-uri oameni cu 2 facultati cu pustani cu pile absolventi de liceu seral si culmea - tot astia vor ajunge team leaderi si etc.este cel mai stresant job de birou si singurul pt cei fara pile- sau era ca mai nou si pt asta ai nevoie de cunostinte si daca nu pupi fundurile grase ale sefuletzelor puse de sefuletzi o sa fii terorizat si pus la overtime.pipi faci la ora fixa cand ai pauza ca nu ai voie sa iesi cand ai nevoie.si salariul mediu in call-center e intre 10-12 mil lei vechi.asa ca nu mai vindeti sclavia ca mare oportunitate de cariera.
Oricine isi poate face call-center , cu o investitie de citeva mii. Si pentru cei atenti la costuri, se poate face si cu citeva sute...
Cica managing director ... intr-o firma cu doi angajati, femeia asta mare HR specialist vine si se prezinta ca managing director. Ce o recomanda sa isi dea cu presupusul, cine e ABC astia ca sa ii si luam in considerare? Gandul .. fiti si voi mai selectivi cu sursele voastre .. !!
Loredana ziarizda cred ca merita o mica penalizare pe luna asta.
In call-centere nu e job stabil, nici macar nu se trece in cartea de munca (cu cateva exceptii) ci ca colborare..
Si NU E UN JOB STABIL! Perioada maxima e intre 6-10 luni, ca nimeni nu rezista pshic mai mult ! Si dupa 2-3 luni deja te plafonezi.
Experienta in call-center nu conteaza (decat daca vrei sa te angajezi in alt call center) si deci daca ai pe CV mai mult de 6 luni in call-center angajatorul presupune automat ca nu esti bun de nimic atlceva.
Duceti-va in tarile vecine sa vedeti ca acolo ca absolventii de facultate chiar au sansa sa-si ia un job adevarat, si sa nu fie tratati ca pakistanezii ca in ROM-ania carpatian garbage!