Zeci de mii de greci sunt aşteptaţi să PROTESTEZE pe străzile Atenei după ce UE a aprobat PLANUL DE SALVARE de 130 de miliarde de euro
FOTO: Louisa Gouliamaki/Mediafax Foto/AFP
Aprobarea de către miniştrii de finanţe ai UE a celui de-al doilea plan de salvare din ultimii doi ani, în valoare de 130 de miliarde de euro, nu a redus sentimentul de nemulţumire din rândul populaţiei elene.
Traficul va fi oprit, miercuri, în mai multe zone ale oraşului Atena din cauza protestelor membrilor celor mai mari sindicate greceşti, GSEE şi ADEDY, informează Ekathimerini.
Astfel, protestatarii vor demonstra în piaţa Syntagma, aflată în centrul Capitalei elene, în jurul orei 16:00 (ora României). Manifestaţiile coincid cu dezbaterea în Parlament a unei pachet legislativ de urgenţă care are ca scop scăderea cheltuielilor de stat prin intermediul tăierilor de fonduri destinate plăţii pensiilor şi prin intermediul tăierilor salariale ale clericilor, judecătorilor şi membrilor forţelor armate.
La cele mai recente proteste organizate de către cele două sindicate, care au avut loc pe data de 12 februarie, au participat peste 100.000 de manifestanţi, dar prezenţa la astfel de activităţi care, au fost desfăşurate în cursul sfârşitului trecut de săptămână, a fost mai scăzută, informează Athens News.
Membrii sindicatelor şi cei ai asociaţiilor micilor oameni de afaceri avertizează că noile tăieri ale cheltuielilor vor duce la scăderea puterii de cumpărare a cetăţenilor şi va adânci şi mai mult recesiunea în care se află statul elen. Această opinie a fost deja confirmată de către unele proiecţii guvernamentale.
Citeşte şi Noaptea DECISIVĂ pentru Grecia a trecut: Eurogrupul A APROBAT AL DOILEA PLAN DE SALVARE a ţării. Cum au hotărât oficialii prezenţi la Bruxelles să acopere o "gaură" de câteva miliarde de euro
Citeşte şi HARTA SALARIILOR MINIME garantate în UE. Ce diferenţe sunt între România şi Bulgaria sau Ungaria
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
INCHISOARE PE VIATA PENTRU TRADATORII SI VINZATORII DE NEAM!!!!! INCHISOARE PE VIATA PENTRU VINZATORII DE NEAM, INDIVIZII FARA DE DUMNEZEU LACOMI DE BANI, CAPITALISTII NELEGIUITI CARE DEBITEAZA VICLENII DE TIPUL: STATUL ESTE CEL MAI PROST ADMINSTRATOR, NE TREBUIE UN STAT MINIMAL, INVESTITORI STRATEGICI, INVESTITORI STRAINI, PRIVATIZARI, PARTENERIAT PUBLIC PRIVAT.......SI ALTE ABURELI VICLENE SI MASONICE INVENTATE DE OCCIDENTUL NELEGIUIT!!!!
UE= O BABILONIE ANTICRISTICA!!!! Este rezultatul capitalismului, lacomiei si indobitocirii occidentului nelegiuit!!! Mai marii zilei asa zisele elite din cuiburile lor de balaur din ue si ussa, dirijeaza si controleaza pe individul fara morala si fara radacini asa cum l-au vrut ei, prin mijloacele media, informatice si financiare, sub masca vicleana si mincinoasa frumos poleita a democratiei drepturi ale omului, libertati, piata libera... si alte abureli satanice, toate inventate de indivizi fara de Dumnezeu in occidentul apostaziat!!!! Trebuie sa fim nationalisti si patrioti si sa aruncam la gunoi mizeriile occidentului nelegiuit!!!!!
A protesta inseamna a nu fi de acord in acest caz , cu salvarea de catre UE a Greciei dela faliment ( deocamdata ) ?
Vorba aia cu facerea de bine li se potriveste perfect.
Chiar nu inteleg nici in al 13- lea ceas ca ce s-a putut face s-a facut din partea Europei,poate chiar prea mult?
Ce ar vrea ? Sa le stearga toata datoria,se le creasca salariile si pensiile ca si cum economia lor n-ar fi in faliment?
Chiar sunt absurzi
Asteapta sa intre si alte state in zona euro ca de ex.Romania ,si sa-i oblige la a-i ajuta?
Cum ar fi ca romanii sa contribuie intr-un fond de salvare a Greciei cand nivelul de trai al grecilor, chiar si in stare de faliment, nu se justifica.