|
Angajaţii uzinelor Dacia au revenit la lucru

Activitatea la uzinele Dacia a fost reluată, luni dimineaţă, după o întrerupere de două săptămâni a producţiei. Întreruperea a fost cauzată de scăderea drastică a cererii atât pe piaţa internă, cât şi la nivel mondial.
Constructorul auto va avea o cadenţă de producţie de 1.085 de unităţi pe zi, cu 20% mai puţine faţă de cele 1.360 de unităţi înregistrate zilnic anul trecut.
"Oamenii au fost plătiţi în perioadele de şomaj tehnic cu 85 la sută din salariul individual brut, dar oamenii vor să muncească şi să-şi primească salariile normal. Angajaţii au revenit la serviciu începând de astăzi (luni-n.r.) şi toată lumea din schimbul întâi este prezentă la locurile de muncă", a declarat, luni, Ilie Iordache, vicepreşedintele Sindicatului Dacia Automobile.
Producţia la Dacia a mai fost oprită, în total, timp de aproximativ o lună, în mai multe zile din octombrie, noiembrie, decembrie şi ianuarie 2009, iar producătorul auto ia în calcul o nouă sistare a activităţii, în lunile februarie-martie, dacă cererea se va menţine la niveluri scăzute.
Administraţia companiei a decis la finel lunii ianuarie să nu reînnoiască 300 de contracte de muncă temporare, aşa cum s-a întâmplat şi cu 620 de contracte pe perioadă determinată care şi-au încheiat valabilitatea la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut. Astfel, au rămas fără loc de muncă 920 de persoane dintre cele 2.800 angajate pe perioadă determinată la uzina de la Mioveni.
Mediafax
|
Postat de gandul.info la 9.02.2009 11:15
Activitatea la uzinele Dacia a fost reluată, luni dimineaţă, după o întrerupere de două săptămâni a producţiei. Întreruperea a fost cauzată de scăderea drastică a cererii atât pe piaţa internă, cât şi la nivel mondial.