|
|
FLUX - 09 februarie 2010, 22:59
|
Grefieră arestată după ce a cerut bani de la un inculpat din procesul fraţilor Cămătarilor

Grefiera Liliana Constantinescu de la Curtea de Apel Bucureşti a fost arestată pentru că a cerut bani de la unul dintre inculpaţii din procesul fraţilor Cămătaru, pentru a-l ajuta să obţină suspendarea condiţionată a pedepsei, au declarat surse judiciare.
Grefiera Constantinescu ar fi cerut iniţial 1.000 de lei pentru a-i facilita angajarea unui avocat pentru Cristian Gheorghe (zis Mască, condamnat iniţial la trei ani de detenţie), de la care ulterior ar fi pretins 3.000 de euro pentru a interveni în sensul de a-l ajuta fie să obţină o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a pedepsei, fie suspendarea executării sentinţei, spun sursele citate.
Liliana Constantinescu - grefieră la Secţia comercială a Curţii de Apel a Capitalei - a fost arestată, sâmbătă, de către Tribunalul Bucureşti, care a emis un mandat pentru 29 de zile.
Vineri, Parchetul Tribunalului Bucureşti a reţinut-o pe grefieră pentru trafic de influenţă, acuzând-o că a primit 3.000 de euro şi 1.000 de lei de la o persoană căreia i-a promis că o va ajuta să obţină o soluţie favorabilă într-un dosar penal.
Mai multe ştiri pe www.mediafax.ro
|
|
|
|
Tăvăleli în robă
Oamenii politici au admiratori înfocaţi în unele instituţii, create spre a aplica legea. Entuziasmul fanilor este atât de mare, încât debordează în înscrisurile oficiale, în NUP-uri şi...
|
|
|
|
|
|
Roiger şi prinţesa Justin
"Poţi să-i spui lui Andy de pe acum, ca să fie
liniştit: voi juca agresiv", a spus râzând Federer după ce îl
spulberase pe zglobiul Tsonga în semifinală. Ce-o păzi numeroasa
echipă de gânditori cu sau fără păr pe ţeastă din loja lui Murray,
nu ştiu. Citeşte tot articolul pe
prosport.ro
|
|
ProSport

|


|
|
Postat de zcvjyb pihgkfa la 1.08.2008 13:44
htmnbjx dgsvy zsjedrxgy auemf pazjb nshvj pjzrb [url]****://***.dxytr.fobqhs.com [/url] lzgiqbv tuhgnoaei