1646 vizualizări 22 iul 2015

21 iulie 2015. ”Uraganul BETH” Hart a venit, a lovit şi a plecat. Dar – Dumnezeule – cum a cântat! 3500 de oameni pot confirma că s-au lăsat pradă unei transe colective. Iar această hipnoză în grup a durat mai bine de două ore, timp în care profana zeiţă americană a blues-rock-ului mondial şi-a exorcizat pe scenă toţi demonii trecutului şi a primit pe umerii ei tatuaţi toţi îngerii prezentului. Inutil de spus că a pus suflet cât toată greutatea Sălii Palatului! Pentru că a cânta ”soul” – în felul psihedelic de frumos aşa cum o face ea – ne asigură pe toţi că viitorul acestui gen sună bine. Iar ieri noapte, absolut fiecare piesă cântată, indiferent că a fost soul, blues sau rock, a sunat cumplit de bine.

Şi ce dovadă mai grăitoare decât faptul că fiecare cântec al lui Beth Hart a ridicat sala în picioare! Măcar pe finalul fiecăruia. Iar o piesă faimoasă precum senzual de zburdalnica”Bang Bang Boom Boom” a ţinut toată suflarea pe supradoză de adrenalină. Un foarte bun prieten care a văzut-o în octombrie anul trecut la ”Royal Albert Hall” mi-a mărturisit la final că show-ul de la Bucureşti a fost mult mai tare! Îl cred pe cuvânt pentru că el este probabil cel mai mare fan din România al lui Beth Hart, pe care a descoperit-o acum mai bine de 5 ani şi pe care ne-a împărtăşit-o şi nouă celor care pe atunci încă trăiam în bezna blues-rock-ului contemporan.  Se pare că, într-adevăr, ieri, la „Sala Palatului” playlistul a fost atipic şi foarte diversificat, iar absolut fiecare cântec şi interpretare au avut câte un strop de magie în plus cum rar vezi şi asculţi.

Iar Beth a trecut publicul prin toate stările posibile şi imposibile. În ”Out of LA”, de exemplu, hitul de debut care a consacrat-o în a doua jumătate a anilor 90, a cântat despre lupta ei pe viaţă şi pe moarte cu drogurile şi alcoolul. ”Sister Heroine” a stors multe lacrimi din cauza tonului tragic prin care Beth îşi exprimă dragostea eternă pentru sora ei care a pierit din cauza heroinei la numai 20 de ani. ”Mama” a fost o altă tulburătoare declaraţie de dragoste făcută mamei ei, în timp ce recentul ”Tell her you belong to me” îi este dedicat tatălui ei care şi-a părăsit familia pentru altă femeie, când Beth era foarte mică. Iar un vers precum ”...she’ll never kiss you like I miss you…” a rupt sala-n două! Una dintre cele mai impresionante melodii de aseară a fost ”Mechanical Heart” în care Beth povesteşte în cheie metaforică despre tulburarea bipolară de care suferă. Din fericire, Beth ştie să rupă ritmul şi să scoată publicul din stări abisale a la Janis Joplin prin piese optimiste – terapeutice chiar - precum ”Might as well smile” din debutul celui mai nou album al ei, în care ea mărturiseşte publicului că şi-a găsit, în sfârşit, fericirea. Şi asta exclusiv iubirii care a salvat-o. Iubirea pentru muzică, pentru soţul ei Scott şi pentru prietenii ei din public! Iar ieri seară, s-a putut vedea şi auzi cum această iubire este pe deplin împărtăşită.

Dar cum vine treaba asta cu ”prietenii din public”? Ne-a explicat chiar Beth în backstage, chiar înainte de concert. ”Nu-mi place deloc conceptul de ”fani”. Adică – vezi Doamne - eu sunt mare şi tare şi toţi sunt la picioarele mele! Fuck that shit! Mie îmi place să cânt pentru prieteni, fie că sunt 3 la o masă la un pahar de vorbă, 300 într-un jazz-club sau 3000 ca aici la voi”, spune Beth cu o bucurie atât de sinceră în glasul ei fermecat, încât chiar nu poţi s-o suspectezi de NLP-uri de PR! Iar ce spune ea în backstage la scurta, dar intensa întâlnire cu presa românească, numită oficial ”Meet & Greet” – dar care ar trebui rebotezată ”Kiss & Hug” în cazul lui Beth celei pupăcioase & feelingoase – este pe deplin reconfirmat pe scenă! Aici Beth se dezlănţuie de la primele versuri, iar chimia care se creează între ea şi publicul ei este dincolo cuvinte. Beth este într-adevăr un drog muzical atât de puternic, încât vocea şi carisma ei pun stăpânire pe tine şi până să-ţi dai seama tu deja ai râs, plâns, dansat, stat pe scaun, stat pe gânduri, sărit în sus de euforie timp de 3 melodii, una după alta. Or, ăsta e marele ei talent, rar întâlnit la alţi creatori şi interpreţi de muzică actuali, indiferent de sex: arta cameleonică de a te trece prin toate stările posibile, printr-un carusel emoţional care acoperă în întregime zonele crepusculare, abisurile întunecoase şi vârfurile cele mai însorite ale vieţii.

Nu ştiu dacă ”white man can’t jump”, but this white woman can blues! YES, SHE CAN! Cum ar spune cel mai ilustru fan al ei, prietenul Barrack care a aplaudat-o la scenă deschisă la tributul legendarului Buddy Guy, cel cu o lacrimă în colţ de ochi atunci cânt Beth i-a dedicat, alături de Jeff Beck, capodopera ”I’d rather go blind”, super-cover după Etta James. Cu acelaşi cântec sublim a încheiat Beth cele două ore şi un sfert de extaz muzical prin care a vrăjit 3500 de suflete la ”Sala Palatului”! Asta după ce la penultima piesă, alt mega-cover după zeii ”Led Zeppelin” – ”Whole Lotta Love” – nici o persoană nu a rămas aşezată. Şi aici s-a simţit până la tavan şi la paroxism forţa devastatoare a ”Uraganului BETH”.

Indiferent că este furioasă, duioasă, sfâşâietoare, melancolică, optimistă, răguşită la modul răscolitor, subtil de senzuală sau periculos de sexy, vocea lui Beth Hart te atinge exact la ”casa sufletului”, unde odată cuibărită nici că mai iese vreodată! Şi asta datorită faptului că pentru Beth muzica este – mai presus de toate – o ”experienţă foarte spirituală”. Pe care o împărtăşeşte milioanelor sale de fani la fel de pătimaşi ca şi ea pe care Beth îi consideră prieteni. Într-adevăr, ieri noapte ”Sala Palatului” a găzduit unul dintre cele mai prietenoase şi intense concerte din istoria sa. Ultimele 20 de minute i-au surprins pe toţi cei 3500 de ”prieteni” dansând ca pe plajă, aplaudând frenetic şi cântând extaziaţi fiecare vers cu Beth. Nu e de mirare că pe final, transa colectivă indusă de vocea ei miraculoasă şi de prezenţa ei magică şi-a atins apogeul. Aici trebuie menţionat clar faptul că la această stare de graţie a contribuit şi chimia desăvârşită dintre Beth şi cei patru virtuozi din trupa ei. Iar soţul şi tour-manager-ul ei, Scott, cel cu alură de viking, şi-a confirmat pe deplin dublul rol de înger păzitor şi backstage-mastermind. A fost mereu acolo unde trebuie, aşa cum este de 16 ani în fiecare zi, noapte şi concert. Minunat de firesc gestul lui Beth de a-i dedica recenta piesa ”Better Man”, de pe cel mai nou album al ei, ”Better than Home” care a debutat pe primul loc în Billboards. Pe care a şi cântat-o, spre euforia spectatorilor, nu înainte de a le aminti că se află în această seară pe scenă în faţa lor şi în viaţă datorită lui Scott...

După ce le-a sfâşiat inimile celor 3500 de prieteni prin câteva piese absolut cutremurătoare de blues, pentru ca apoi să le facă instantaneu fericite prin alte melodii de rock dezlănţuit, Beth a primit minute în şir ”standing-ovations”! După ce şi-a aruncat prietenii în delir şi i-a ridicat pe culmile extazului, trecându-i prin toate stările posibile, Beth a promis – emoţionată până la Dumnezeu – că va reveni la anul. Poate chiar cu însuşi Joe Bonamassa, cel mai tânăr geniu al chitarei din istoria muzicii care la numai 12 ani l-a determinat pe nemuritorul B.B. King să-şi dea jos pălăria în faţa puştiului de atunci. ”Prietenii” ştiu de ce...

Iar ”prietenul”-autor al acestor rânduri poate să confirme că promisiunea ei a venit din suflet şi va fi onorată. Chiar înainte de începerea concertului, subsemnatul-prieten a avut privilegiul şi bucuria să schimbe câteva cuvinte cu Beth în backstage, alături de mai mulţi jurnalişti de profil old-school, împătimiţi de blues&rock. I-am spus că este un adevărat miracol. După care i-am sărutat mâna prieteneşte. Foarte prieteneşte... Exact acea mână care ţine microfonul care-i amplifică glasul ei vrăjit. Îmbrăţişarea care a urmat, precum şi session-ul spontan şi sincer de ”kisses & hugs” venit de la sine, rămân momente pe care nu le voi uita niciodată! Iar vorbe precum „Thank you sooo much” şi ”That’s fucking sweet” îmi vor răsuna mereu în urechi. Abia după finalul concertului, în drum spre casă, aveam să realizez că, preţ de o îmbrăţişare, inima mea a bătut pe acelaşi ritm cu cea mai mare inimă de blues-rock din lume...

Ovidiu Iordan este copywriter la Mediafax Group

Citește și: