Sorin Oprescu este încă un politician, dintr-o listă lungă, care-mi arată o dimensiune dură a realităţii din România. Şi anume că actuala clasă politică este la ani lumină distanţă de o conduită politică corectă şi demnă de urmat. Imaginea de politician român s-a apropiat uşor, dar sigur, de cea de bişinţar. Percepţia mi-a fost alimentată şi conturată de tot ce se întâmplă cu actuală clasă politică. De la cele mai mărunte lucruri, cum ar fi limbajul aleşilor, prezent în stenogramele care ajung în presă - acolo unde exprimările pe care le-am întâlnit la parcangii şi baietaşii de cartier, precum bosule, lache, şmecherie sunt la ordinea zilei - până la valul de arestări şi condamnări, care mai de care mai spectaculoase, din era doamnei Codruţa Kovesi.

Pe rând, am vazut birocraţi, primari, parlamentari, cumpăraţi pe mii, zeci de mii, sute de mii, chiar şi milioane de euro şpagă, dacă amintim cazurile Microsoft şi Sturza. Fenomenul corupţiei este atât de răspândit în clasa politică încât a culminat, ruşinos pentru imaginea politicii din România, dar inevitabil, în urmărirea penală şi condamndarea a mai multor miniştri şi prim-miniştri. Practic, liderii politici ai aparatului de stat.  

De altfel, corupţia prezentă la cel mai înalt nivel în stat este, pentru mine, cea mai mare dovadă de impotenţă, incompetenţă şi nesimţire a actualei generaţii de politicieni. Una dintre puţinele clase politice din Europa care a reuşit, în mintea mea, marea performanţă de a transforma, cel puţin la nivel de percepţie, onorabila ocupaţie de politician în echivalentul său direct de astăzi de bişnitar.  Iar aici mă refer la mare parte din clasa politică, pentru că indiferent de partid, membrii au şi ei vina lor. Aceştia au avut tot timpul „grijă” să promoveze un sistem bolnav şi lideri corupţi la conducerea partidelor. Fenomenul este prezent în cam toate partidele indiferent de aşezarea lor pe spectrul politic, dreapta sau stanga.  

Întrebările, atunci, sunt urmatoarele: Ce înseamnă să fii politician într-o democraţie consolidată? Cum se văd politicienii din Romania? Care sunt reperele valorice?

În viziunea occidentală, mă învăţau profesorii de la Portsmouth şi UCL, a fi politician înseamnă a-ţi pune întrebări despre cum se poate organiza societatea mai bine. Înseamnă a veni cu politici care soluţionează problemele care-i afectează pe cetăţeni: sărăcie, lipsa de educaţie, criminalitate, etc.  Înseamnă a munci în folosul societăţii şi a-ţi dedica toate calităţile pentru îmbunatăţirea acesteia. Şi nu în ultimul rand, a fi un model de urmat pentru toţi cei din jur.

Compar acum cu viziunea alesului din România despre funcţia de politician şi constat că a fi politician la noi în ţară înseamnă, pentru aleşii noştri, a pune mâna pe o poziţie de care-ţi oferă un statut intangibilitate. Înseamnă a-ţi pune problema despre cum se fac bani din afacerile cu statul. Înseamnă a veni cu soluţii creative la retrocedarea miilor de hectare de pădure. Înseamnă a face contracte cu Microsoft pe milioane de euro şpagă în detrimentul românilor. Înseamnă a-ţi dedica toate calităţile pentru împovărarea statului şi a cetăţenilor acestuia. Înseamnă a-i şantaja pe oamenii din sectorul privat. Şi nu în ultimul rând, a fi un model de şmecher de urmat. Cel puţin asta reiese dacă le analizăm conduita.

Dacă mă uit pe listele aleşilor, constat că în actuala clasă politică din Romania, trebuie să faci un efort considerabil să găseşti măcar 10 oameni, în fiecare partid, care să nu fi avut probleme cu legea. Ce mă îngrijorează este că a devenit un fel de normalitate, tacit acceptată de societate, ca politicienii să aibă probleme cu legea. Nici nu mai vorbesc de efortul necesar pentru a găsi un politician aproape de valorile unei democraţii consolidate. Aşadar, nu este de mirare ca Uniunea Europeană are un mecanism de cooperare şi verificare de vreo 8 ani în ţara noastră, prin intermediul căruia se asigură ca justiţia îşi face treaba cu clasa politică. Pe principiul, dacă nu poţi cu morcovii, trebuie să dai cu parul. 

Dar oare am fost aşa dintodeauna?

O coincidenţă bizară face că am citit, de curând, două cărţi scrise de Lucian Boia despre elita intelectuală din perioada interbelică. Sigur, politicienii aveau şi ei problemele lor de la vremea respectivă, dar clasa poltică era la un alt nivel. Guvernele erau formate din intelectuali şi lideri politici demni de urmat. Ceea ce-mi dă speranţă vis-à-vis de noua generaţie. Sigur, mă face să cred că actuala conduită a politicienilor este rezultatul celor 45 de ani sub socialism dictatorial. Un truism pentru unii. Dar perioada şi-a pus amprenta în conştiinţa liderilor politici din România de astăzi, ajunşi să se vadă toţi intangibili, protejaţi de propiile poziţii. Pe modelul politicieniilor din trecutul pre-decembrist.

Acesta este rezultatul unei politici fără substanţă, care nu este bazată pe principii şi ideologie. Astfel au ajuns, din păcate, tot felul de rebuturi ale societăţii româneşti în politică. Ideologia este pentru mulţi politicieni  ceva inexistent. Atâta timp cât le merge bine n-au de ce sa se chinuie s-o înţeleagă. Culmea este că sunt într-o ţară în care avem intelectuali, avem oameni foarte bine pregătiţi pe diferite domenii, de la IT, medicină, până la actorie şi literatură, dar toţi se feresc de politică. Mare parte dintre prietenii mei cel puţin nu vor să se murdarească, nici nu vor să audă şi cine poate să-i condamne, până la urmă. Dacă eşti talentat şi te duce puţin capul îţi găseşti destul de uşor locul în sectorul privat şi poti trăi fericit în lumea ta.

Rămân, în schimb, întrebările: Până când va merge aşa? Care va fi costul neimplicării? De ce avem nevoie pentru o schimbare?

Probabil până când va deveni insuportabil – şi deja au început să apară semnele. Iar rezultatul neimplicării va duce la perpetuarea actualei stări politice din România. Haos. Cei buni fug de stat şi politică din cauza imaginii murdare a unei ocupaţii de altfel nobilă, iar şmecherii pun stăpânire pe sistem.

Cert este că vom avea corupţi şi penali multă vreme de acum încolo, în schimb, România are nevoie de o nouă generaţie de politicieni, o generaţie care să aibă în spate o motivaţie onestă şi o pregătire riguroasă. O societate civilă puternică care să răspundă mişcărilor dubioase din politică prin rezistenţă şi protest. O generaţie care sa fie reprezentativă ţării noastre din anul 2015. Tineri curajoşi care sa aibă puterea să se lupte cu sistemul. Fie fiind direct implicaţi în politică, fie activi în momentele cheie.

Anul trecut am asistat la un moment de refulare a noii generaţii. Cu speranţă şi fericire îmi amintesc zilele de 2 şi 16 Noiembrie, atunci noua generaţie a arătat României că poate fi unită şi poate înţelege necesitatea de a schimba. Cu siguranţă viitorul este în mâinile noastre. Noi vom construi ţara în care vor trăi copiii noştri, iar dupa ei copiii lor. Împreună şi numai împreună vom reda ţării o generaţie de politicieni demnă, departe de mizeriile actualei generaţii. Aşadar, ce vrem pentru viitor? Politică sau joaca de-a bişniţa?


Daniel Iacob este director şi producător executiv al companiei Zazu Film. A studiat ştiinte politice în Marea Britanie la Universitatiile Portsmouth şi University College London(UCL).

Citește și: