„Am tot ieşit în stradă anii ăştia şi una dintre cele mai frustrante chestii e lipsa completă de schimbare în zona retorică. În ciuda unei pretinse creativităţi a tinerimii frumoase bucureştene sau clujene. Am făcut criticile la fiecare moment, de fiecare dată s-a creat panică. Ba ONG-uri cu rol de jandarm-negociator care au urlat că să nu fim prea radicali că ne dă lumea vestică afară de la clasa zero, ba tot felul de scrupule care vin din structura intimă a mulţimilor care ies în Bucureşti, clasă de mijloc scăpătată sau nu cu ambiţii mai mult de status decât remedii sociale reale (pentru că aceste categorii se calmează atunci când le vin oamenii la putere). 2012 a fost un moment bun ratat tocmai din acest motiv, ratat inclusiv din probleme de retorică, de limbaj. Măcar un pas să fi făcut, cum zice Iohannis. Măcar să fi inventat limbajul minimal anti-establishment care să ne aducă în internaţionala protestului de la blocul de stânga portughez până spre măcar social-democraţia ceva mai destupată a la Corbyn sau Podemos.

Am ieşit în ianuarie 2012 împotriva privatizării urgenţei (chiar aşa, ce-ar fi fost oare la Colectiv dacă ar fi fost privatizate serviciile şi am fi avut o piaţă liberă de morţi şi răniţi? Nici nu vreau să-mi imaginez) şi în numai câteva zile deja lumea o ardea „creativ” cu „aceeaşi mizerie” sau chiar cu anticomunisme sau mai ştiu eu ce. La Roşia Montană s-a învolburat lumea, dar a început să scârţâie când a venit vorba cu gazele de şist, că eşti cu ruşii, că eşti prea anticapitalist şi antiamerican, că nu ştiu ce.

După 3 ani de proteste aş trage nişte concluzii şi i-aş îndemna pe aceia care gândesc într-o direcţie mai socială, cărora le pasă şi de ce e în provincie sau în sărăcimea bucureşteană angajată să înceapă aceste polemici public, pentru că pur şi simplu e stupid să ieşi în stradă şi să strigi până la urmă ce vor să audă nişte „civici” îmbătrâniţi prin burse şi birouri, nişte politicieni care predau bune maniere de dreapta şi o masă de oportunişti care atunci când le dă sistemul job stau chitiţi între căşti, iar când îi zboară inamicii politici urlă cu pieptul dezgolit. Tot ăştia au ajuns zilele astea la performanţa de a explica „ce vor masele” ca şi cum ar avea cordon direct cu poporul, au început să apere patronii de baruri, să explice că e de vină nu ştiu ce himeră, să o dea pe corupţie vagă (definită aşa cum vor ei: doar ăla care ia, nu şi ăla care dă). În o aşa mare reacţionară, care bineînţeles că se prezintă drept tineri (nici măcar nu mai sunt aşa de tineri) progresişti şi creativi, e foarte greu să mai distingi motivul pentru care ai pornit la luptă.

Profitul ca politică de stat, care nu ţine cont de accident, boală, cancer, şomaj, sărăcie, a ucis şi ucide. Un stat care doar aranjează legile pentru un profit nemilos pe care nici măcar nu-l taxează, asta e cu adevărat periculos. Şi aici nu cu o corupţie clasică lupţi. Lupţi cu o politică pro-afaceri şi anti-lucrători. Tot pro-business a fost şi legiuitorul şi Piedone când la presiunea „străzii” de tip Centru Vechi, adică „civici” care au şi bar, au cerut procese de accelerare a deschiderii unei afaceri. Poftim, aţi avut-o”

Citeşte aici continuarea.

Citește și: