Ungaria doreşte un zid. Slovacia doreşte numai creştini. Marea Britanie doreşte să menţină castitatea sistemului său de ajutor social. Traian Băsescu doreşte să fie băgat în seamă şi amplifică această panică. Fostul Preşedinte, de altfel ales pentru două mandate în Romania, declară că „ar trebui să distrugem migranţilor bărcile şi vasele chiar în chei”. Apoi declară că valurile de migranţi sunt „oameni care îşi pun bombe unora altora în ţară”.

Frica. Nu neagă nimeni existenţa unui risc de securitate. Dar în acelaşi timp e greu de crezut că stereotipicul terorist are nevoie de o scuză ca să intre în spaţiul european. Teroristul rareori moare în bărci răsturnate, doarme pe beton în gări sau merge zeci de kilometri pe jos în dorinţa de a se salva.

Problema e cu totul alta. E vorba de lipsa de toleranţă din spaţiul european - datorată la nivel de civil lipsei de educaţie şi la cel politic prin dorinţa de a capta capital politic. În Romania se prezintă ca o adevarată maladie. Cei care doresc construirea unui zid, cei care ambalează retorica ei vs noi, nu sunt decât cei care pun paie pe foc într-un antagonism inutil.

Mulţi par să se întrebe de ce Arabia Saudita, Qatar-ul… nu „iau şi ei nişte refugiaţi”. Aici e o altă problemă. Atunci când mii se oameni sunt trataţi ca nişte cărţi de joc, poţi sa înţelegi că sunt văzuţi ca având o valoare sub-umană. Puterea lor de decizie le este dizolvată, iar ei sunt „daţi”, „trimişi” în anumite locuri. Dar e greşit. Alegerile legate de viitorul unei persoane ar trebui să depindă numai de persoana în cauză. Mai ales ţinând cont de motivul pentru care fug aceşti oameni. Poate dacă am fi în locul lor am înţelege de ce nu se duc în Arabia Saudită.

Retorica anti-imigraţionistă îi acuză pe migranţii cu „interese economice”. Distincţia nu este foarte clară, dar ideea e că Europa nu prea vrea să împartă. În mod paradoxal, retorica aceasta e promovată de ţări care au întregi sectoare de muncă întreţinute de imigranţi şi eventual un trecut colonial. O persoană care nu vede altă opţiune decât să fugă din propria ţară şi e pregatită să facă orice ca să îşi construiască un viitor sigur într-o nouă ţară ar trebui să fie o valoare, nu o povară.

Sursele media din Romania citează Daily Mail sau Mail Online. Subit, sursele care erau discreditate în urmă cu un an pentru ca îi portretizau pe români ca o hoardă de barbari penetrând spaţiul britanic au devenit relevante în retorica românească de a refuza o potenţială cotă de imigranţi. Românii au fost acuzaţi că fură – din buzunare, din ajutoare sociale, din lebedele din parcuri - şi asta era sursa ostilităţii. Acum imagineaza-ţi că eşti acuzat că eşti terorist şi încearcă să te deculpabilizezi. Pare o luptă deja pierdută în faţa ignoranţei.

Dacă sunteţi zgarciţi, nu fiţi. E mizerabil să ignori relaţia de interdependenţă în care a ajuns umanitatea. Nimic nu se uită. Nimic nu se şterge. Avem oportunitatea de a demonstra că suntem mai buni şi mai înţelepţi decât cei de dinaintea noastra. Deci, dacă nu o faci pentru refugiaţi, pentru că „trebuie să ai o piatră în loc de inimă” (Băsescu), atunci poţi să o faci pentru tine, pentru că a închide uşa şi a lasa omul să îţi moară în poartă nu a reprezentat şi nu va reprezenta niciodată o soluţie.

Cristian Leaţă este masterand în Politici de Dezvoltare la Universitatea Oxford şi a fost challenger în campania gândul „VREAU PREŞEDINTE”

Citește și: