|
|
GÂNDUL RĂU - 21 noiembrie 2009, 0:26
|
Universitatea Vanghelie
de Adrian CERCELESCU | 21 NOIEMBRIE 2008
În ce situaţii tâmpite îl poate vârî politica pe Marian Vanghelie! Acum, de exemplu, trebuie să o ajute pe Cati Andronescu să se aleagă senatoare de sectoru lui, sub sloganul “Meriţi cele mai bune şcoli”. Cre că Marean a zăcut trei zile în brainstorming numai să se prindă ce poate fi bun la o şcoală şi ce rău trebuie să fi făcut un om ca să merite asta. După care a ridicat capu de pe masă şi a luat datele problemei. Cine e Cati? Cati e preşedintele rectorilor pe ţară şi rectorul inginerilor pe Bucureşti, profesor, doctor simplu şi honoris causa, membru de nişte academii şi fondator de ceva societăţi chimice. Caz grav. În timp ce asculta, în mintea lui Marean se deschidea harta sectorului 5. Vedea intrarea Căruţei, vedea strada Bitumului, vedea Evocării şi noroaiele de pe Epigramei. Se vedea pe el intrând pe Omătului cu un sac de bani, ieşind pe Luptătorii Antifascişti cu sacul jumate, făcând dreapta spre Osiris ca să-l golească de tot. Când ajunse pe Lucifer colţ cu Hercule, avu senzaţia că se ţine cineva după el. Şi chiar se ţinea: o femeie slabă, cu ochelari pe nas şi un catalog la subţioară. Coşmar. Era a doua lui învăţătoare din a treia lui clasă I. Grăbi pasul şi, când ajunse pe Fulgereşti, întoarse capul. În urma lui venea o femeie slabă, cu ochelari şi catalog. Dezastru: era ultima lui profesoară de dezvoltarea vorbirii, cea care sărise pe fereastră de la parter în timp ce-l asculta la tablă şi pe care n-au mai găsit-o nici cu miliţia. Alergă şi se refugie pe Cupidon. Imediat dădu colţul după el o femeie slabă, cu ochel... Incredibil! Era directoarea şcolii unde făcuse de trei ori clasa a II-a şi care se pensionase pe caz de boală foarte rară – un fel de înclinaţie spre automutilare provocată de orice nume care începea cu litera M. În acest moment, Marean urlă lung şi harta sectorului 5 îi sări din cap. Care nu sunteţi din Bucureşti aţi pierdut mult.
Pe străzile din sectorul 5 au apărut afişe ştampilate “Garantat Vanghelie”, în care deosebim o profesoară slabă, cu ochelari, care promite şcoli mai bune. Întrebare de circa 200.000 de voturi: Vanghelie garantează şcolile, sau pe profesoară?
|
|
|
|
|
|
|
|
Supliment consumatorul

|
|
Campanie Gândul
|
|
Campanie BM

|
|
Rafa a murit, Nadal trăieşte
"Totul
trebuie regândit în jocul lui Nadal. Loviturile, tactica, strategia
pe termen lung. Atitudinea mentală reclamă schimbări din temelii".
Rafa a murit. Nu pot să exprim altfel sentimentul de după finala
Shanghai Masters. Acel băiat nebun care întindea cu 3-4 metri
suprafaţa activă de joc a unui teren de tenis, care se mişca
stânga-dreapta ca o săgeţică de mouse pe ecranul de computer, care
pleca la stopuri ca un ghepard cu burta la pământ, lovind decisiv
din poziţii imposibile din punct de vedere biomecanic, nu mai
există.. Citeşte tot
articolul pe prosport.ro
|
|
ProSport

|


|
|