1025 vizualizări 23 mai 2013

Pe 4 ianuarie o comisie formată din opt specialişti ai Penitenciarului Jilava a decis că Adrian Năstase poate fi eliberat condiţionat pentru că a participat la nouă dezbateri şi o conferinţă în spatele gratiilor. Năstase a fost catalogat drept un deţinut model de specialiştii penitenciarului.

Gândul vă prezintă cine sunt membrii comisiei care au avizat pozitiv eliberarea condiţionată a lui Năstase.

Comisia penitenciarului Jilava a decis pe 4 ianuarie să-i acorde lui Adrian Năstase avizul pozitiv pentru eliberare condiţionată. Nouă dezbateri, o conferinţă, două cărţi şi o lucrare ştiinţifică au fost de ajuns pentru conducerea penitenciarului Jilava pentru a emite un aviz pozitiv de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase. Comisia de la Jilava a constat în raportul de evaluare, obţinut de gândul, că Năstase a avut un comportament bun şi că s-a implicat "în acţiuni de instruire şi influenţare pozitivă a celorlalte persoane private de libertate". Raportul comisiei este însă unui consultativ, decizia finală fiind în pixul judecătorilor.

Comisia pentru liberări condiţionate de la Jilava este condusă de către judecătorul delegat Ioana Luiza Moteanu. Presa a relatat despre judecătoarea Moteanu că în 2008 s-a opus de două ori acordării unui aviz favorabil pentru eliberarea lui Nuţu Cămătaru. În 2010 judecătoarea a solicitat şi a primit acordul CSM pentru o detaşare de un an în Afganistan în cadrul misiunii EUPOL. În 2011 judecătoarea a solicitat prelungirea detaşării in Afganistan, dar CSM a respins cererea. Acum, judecătoarea este delegată de la Judecătoria Sector 4 la Jilava. Potrivit declaraţiei de avere depusă în 2011, judecătoarea nu are terenuri sau case, dar deţine două maşini şi 40.000 euro în conturi.

Comisia condusă de judecătoarea Moteanu a constat că Năstase a fost un deţinut model. "Condamnatul a avut un comportament foarte bun, a participat în mod constant la activităţi de educaţie şi asistenţă psihologică, implicându-se în acţiuni de instruire şi influenţare pozitivă a celorlalte persoane private de libertate", se arată în avizul penitenciarului.

Cătalin Stroe este directorul Penitenciarului Jilava. Presa a relatat că, în 2010, a fost acţionat în judecată pentru că ar fi demis un angajat al penitenciarului în timp ce acesta se afla în concediu. Angajatul concediat a câştigat reîncadrarea pe post prin instanţă. În ultima declaraţie de avere Stroe declară că deţine un teren, două imobile, două maşini şi un credit de 70.000 euro.

În motivarea avizului pozitiv, reprezentanţii penitenciarului mai consemnează şi că Năstase a redactat o lucrare ştiinţifică şi a scris alte două cărţi. "Ca urmare a redactării lucrării ştiinţifice şi a implicării în activităţile de educaţie, a obţinut un număr total de 342 de credite şi a fost recompensat de trei ori. Nu a fost sancţionat disciplinar pe perioada detenţiei", se arată în documentul menţionat

Cristian Velicea este director adjunct al Penitenciarului Jilava. În 2010 Velicea a fost acuzate de către fostul şef al grupei de intervenţie din Penitenciarul Jilava Sergiu Stupu de sechestrare. Într-o plângere penală depusă la parchet Stupu a declarat că din ordinul lui Velicea a fost sechestrat 45 de minute în penitenciar.

În 2010 Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea Supremă au dispus în urma unei contestaţii că procurorii trebuie să înceapă urmărirea penală a adjunctului Penitenciarului Jilava. Până în prezent nu există date care să arate că Velicea a fost trimis în judecată. În declaraţia de avere menţionează că deţine trei terenuri, un imobil de 243 metri pătraţi, trei maşini şi credite de peste 100.000 euro.

În fişa de caracterizare a deţinutului Adrian Năstase, comisia de la Jilava a menţionat şi activităţile prestate de Năstase pentru care a fost recompensat cu 45 de zile reducere a pedepsei de doi ani de închisoare. De la închiderea sa în penitenciar, pe 26 iunie 2012, Năstase a participat la nouă dezbateri şi la o conferinţă.

Cristina Teoroc este director adjunct pentru educaţiei şi asistenţă psihosocială la Jilava. În declaraţia de avere menţionează că deţine două imobile, două maşini şi un credit de 317.000 franci elveţieni.

În evaluarea "domeniului social", comisia de la Jilava spune că Năstase a fost vizitat în principal de membrii familiei sale. "A fost sprijinit permanent (financiar şi afectiv), manifestând ataşament deosebit faţă de familie", se mai menţionează în fişa de evaluare.

Cine sunt ceilalţi membri ai comisiei

Din comisie face parte şi Veniamin Ciobanu este consilier de probaţiune în cadrul Penitenciarului Jilava. Raluca Aida este medicul şef al Penitenciarului Jilava. Despre starea de sănătate a deţinutului Năstase nu se face referire în avizul pozitiv. Badea Gabriel Paul este ofiţer specialist în cadrul serviciului de producţie şi venituri proprii.

Darie Constanţa Florentina este şefa departamentului de evidenţă a penitenciarului şi secretara comisiei care emis avizul pentru Năstase.

Pentru munca prestată în penitenciar de către deţinutul Năstase, comisia i-a acordat o reducere a pedepsei cu 45 de zile. Comisia a calculat că fostul premier a fost condamnat la 730 de zile de închisoare. Din data de 26 iunie 2012 până pe 4 ianuarie, el a stat în închisoare 193 de zile. Pentru a putea fi eliberat condiţionat, trebuie să execute o treime din pedeapsă, adică 244 de zile din cele 730 ale sentinţei.

Citeşte aici avizul comisiei de la Jilava

După ce a primit avizul pozitiv pe 4 ianuarie, Năstase a fost programat la Judecătoria Sector 4 pentru date 12 februarie. La acestă dată un judecător va decide dacă este de acord cu eliberarea lui Năstase sau nu. Avocaţii au cerut mutarea termenului pentru o dată mai recentă. Judecătoria a refuzat schimbarea termenului.

Năstase, îngrijorat că sejurul său la Jilava este plătit de contribuabili

Adrian Năstase a scris pe blogul personal că a fost surprins că magistraţii nu i-au aprobat cererea de preschimbare a termenului de judecată a cererii de eliberare condiţionată. Fostul premier s-a arătat îngrijorat că prelungirea şederii sale în penitenciar va consuma bani de la bugetul de stat.

"Eu pun însă şi următoarea problemă pentru situaţiile în care instanţa acceptă, în fine, eliberarea condiţionată, cele 30-60 zile petrecute în penitenciar în aşteptarea zilei fixate de calculator înseamă între 500 şi 1000 Euro cheltuieli suplimentare. Într-un an sunt zeci, sute de astfel de situaţii. Cine plăteşte sumele suplimentare determinate de lipsa de celeritate în examinarea cererilor? MCV-ul? Nu. Plăteşte guvernul şi, deci, plătesc contribuabilii români", a scris Năstase pe blog

Citește și: