Chiar dacă mulţi au senzaţia că Internetul e un „spaţiu” absolut liber, unde fiecare se poate bucura de conţinuturile oricărui site, specialiştii atrag atenţia că există şi legi care reglementează mediul virtual.

Aşadar, internauţii ar trebui să fie mult mai atenţi data viitoare când vor alege să descarce o fotografie sau să blocheze reclamele, scrie Mashable.com.

Vezi mai jos care sunt 10 dintre cele mai frecvente lucruri ilegale pe care unii le fac pe Internet fără să conştientizeze că este interzis:

1. Blocarea reclamelor

Deşi pot fi deranjante, reclamele de tip pop-up sau unele bannere au totuşi un rol important, întrucât ele „plătesc” pentru conţinutul pe care utilizatorul în vede în mod gratuit, scrie sursa citată. Astfel, în anumite cazuri, blocarea lor prin diverse aplicaţii poate fi ilegală.

2. Crearea de GIF-uri sau meme-uri

Chiar dacă parodierea este legală, este ilegală folosirea materialelor aflate sub copyright, dacă autorul nu şi-a dat acordul.

3. Descărcarea de fişiere şi utilizarea lor fără permisiune

Mulţi dintre internauţi ignoră complet faptul că este ilegală copierea sau descărcarea fişierelor găsite cu ajutorul unei simple căutări pe Google. O astfel de acţiune poate avea consecinţe serioase dacă proprietarul sau autorul fişierelor respective nu şi-a dat permisiunea pentru download şi distribuţie.

4. Conectarea la reţelele Wi-Fi nesecurizate

Uneori, chiar dacă reţelele permit conectarea, acest lucru poate fi ilegal dacă utilizatorul nu respectă anumite condiţii impuse de furnizor. Spre exemplu, conectarea la reţeaua Wi-Fi a unui restaurant poate fi ilegală dacă nu eşti client al localului.

5. Crearea de reţele private virtuale pentru mascarea IP-ului

Potrivit sursei citate, acest lucru este ilegal, deşi mulţi utilizatori din România îl fac pentru a putea accesa anumite site-uri.

6. Crearea de conturi false pe reţelele de socializare

Este ilegal ca un utilizator să pretindă că este altcineva pe Facebook sau Twitter, spre exemplu. Conturi care parodiază trebuie să precizeze în mod clar acest lucru, precizează mashable.com

7. Crearea de cont pe Facebook, sub vârsta reală

În mod normal, minorii care nu au implinit 13 ani nu au voie să-şi facă un cont pe celebra reţea de socializare. Acest lucru este precizat în secţiunea de Termeni şi Condiţii.

8. Înregistrarea unui domeniu al unui brand deja existent

O astfel de acţiune este ilegală, iar proprietarul companiei respective poate acţiona în instanţă

9. Încărcarea pe YouTube a clipurilor aflate sub proprietate intelectuală

Este ilegală încărcarea de clipuri din concerte sau episoade din diverse seriale. Publicarea de conţinut aflat sub copyright este un delict.

10. Evitarea Paywall-urilor

Deşi nu este prea dificil, trecerea de paywall-uri este ilegală. Asta pentru că, practic, utilizatorul accesează gratuit un conţinut pentru care în mod normal ar trebui să plătească.

Citește și: