1250 vizualizări 8 apr 2013

Statul român a acordat în 2013 aproape 71 de milioane de euro pentru finanţarea bisericilor din România şi din străinătate. Suma a stârnit însă nemulţumiri în rândul unor deputaţi şi senatori. Un grup de parlamentari în frunte cu Remus Cernea, cunoscut pentru poziţiile sale împotriva Bisericii, pregăteşte o iniţiativă legislativă care să vizeze o altă formă de finanţare a cultelor decât cea de la bugetul de stat, respectiv cea a modelului german.

Mai precis, Cernea vede o redirecţionare a unui procent din impozitul pe venit al cetăţenilor, la liberă alegere, către cultele religioase, ca în cazul organizaţiilor nonguvernamentale. „Noi intenţionăm, pentru că am discutat cu mai mulţi parlamentari din diferite partide şi există un curent de opinie pe acest subiect, să avem un sistem de finanţare a cultelor pe acest model. Asta ar degreva bugetul de stat de foarte multe sume alocate pentru culte şi ar ajuta foarte mult şi bisericile să aibă venituri predictibile şi stabile. Sunt convins că o astfel de iniţiativă va avea o susţinere largă pentru că este şi în interesul Bisericii, ar fi prima interesată”, a declarat Remus Cernea, pentru gândul. Mai mult, punând accent pe necesitatea ca această propunere să intre în dezbatere publică, deputatul Partidului Verde a spus că va face tot ce este posibil ca iniţiativa lui să fie aprobată. „Voi face tot ce ţine de mine pentru ca acest sistem să fie implementat”, a mai spus el. Cu toate acestea, Remus Cernea a refuzat să spună care parlamentari îl susţin.

Pe de altă parte, aşa cum era de aşteptat, poziţia Patriarhiei Române este total diferită de viziunea deputatului Partidului Verde. O astfel de iniţiativă trebuie analizată foarte bine şi, totodată, corelată cu problema retrocedărilor proprietăţilor Bisericii, crede purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. „Această finanţare de la buget este responsabil asumată de stat încă de la secularizarea din 1863. Considerăm că această iniţiativă ar trebui lansată în dezbaterea publică, ar trebui foarte bine analizată şi corelată cu o iniţiativă referitoare la retrocedările proprietăţilor Bisericii luate de stat în 1863. Acest sprijin financiar a fost respectat inclusiv de regimul comunist. Finanţarea nu se face din milă, cultele au un rol foarte important. Această iniţiativă este una răzleaţă, iar modelul german sau francez nu este viabil pentru România”, a declarat părintele Constantin Stoica, purtător de cuvânt al Patriarhiei, contactat de gândul.

 

Citește și: