|
|
|
STIREA ZILEI - 04 decembrie 2008, 21:34
Preşedintele Traian Băsescu începe, astăzi, consultările cu partidele, începând cu grupul minorităţilor naţionale şi terminând cu PD-L, în ordinea numărului de mandate
|
|
STIRI DE PRIMA PAGINA Ultima Ora
|
Conducerea PD-L şi liderii de filiale au ieşit, ieri, după o şedinţă de două ore, cu o singură certitudine - obiectivul PD-L este puterea, ”obţinerea guvernării şi impunerea priorităţilor”, întrucât ”PD-L a obţinut cel mai important şi mai bun scor din istorie”.
|
|
În Kiseleff a mai trecut o zi agitată. Dimineaţă, sediul central a continuat să fie terenul de luptă între partizanii diverselor alianţe, care au continuat dezbaterile pe tema “cu cine ne aliem astăzi”.
|
|
Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat aseară, la sfârşitul unei şedinţe a Biroului Permanent al partidului, că liberalii rămân deschişi oricăror negocieri, cu condiţia ca acestea să nu aibă loc prin cârciumi şi, mai ales, să respecte programul de guvernare pe care ei l-au elaborat deja.
|
|
Guvernul Tăriceanu a aprobat ieri triplarea taxei auto pentru maşinile second hand din import, odată cu majorarea primei de casare pentru scoaterea din uz a maşinilor vechi. Măsura intră în vigoare din data de 15 decembrie
|
|
Fie pentru a-şi petrece câteva zile într-un loc exotic, fie pentru a se întoarce acasă la sarmale şi familie, ori, dimpotrivă, pentru a-şi vizita rudele aflate la lucru în străinătate, românii se pregătesc să ia cu asalt aeroporturile în perioada sărbătorilor.
|
|
GALERIA MULTIMEDIA
 |
Guvernul Tăriceanu a triplat taxa...
04.12.2008
|
Mesajul lui Băsescu: PSD cu moralul,...
04.12.2008
|
Viena, vacanţă de shopping „la...
04.12.2008
|
Doar 0,27 hectare de pădure pentru...
04.12.2008
|
Cum să protejezi mediul călcând pe...
04.12.2008
|
Cărţile interactive – cadouri...
04.12.2008
|
Chris Rea, în turneul de adio
04.12.2008
|
CRBL, Anca Ţurcaşiu şi Adela...
04.12.2008
|
Pentru un câştig mai bun profesorii...
04.12.2008
|
De sărbători, românii iau cu asalt...
04.12.2008
|
Românii îşi pot asigura mobilul...
04.12.2008
|
Managerii români înfruntă criza...
04.12.2008
|
www.totulredus.ro, ajutor la...
04.12.2008
|
Rudolph Giuliani, invitat special la...
04.12.2008
|
Inimă de ales Telenovela...
04.12.2008
|
De ce au dat rasol sondajele?...
04.12.2008
|
‘ergent! ‘oo!
04.12.2008
|
Veceu de uniune naţională
04.12.2008
|
La fiecare două minute, o femeie...
04.12.2008
|
Poli Iaşi, foarte aproape de faliment
04.12.2008
|
„Nu vreau să plătesc nicio...
04.12.2008
|
Trandafirul olandez de 0,3 euro...
04.12.2008
|
ETA asasinează un om de afaceri spaniol
04.12.2008
|
Putin: „SUA au contaminat...
04.12.2008
|
FOTOINFO Luxury Show
04.12.2008
|
Declaraţia zilei
04.12.2008
|
Guvernul amână cu un an majorarea...
04.12.2008
|
20 de ani de prietenie până când...
04.12.2008
|
„Liberalii sunt primii pe listă,...
04.12.2008
|
Liberalii dau cu băţul prin gard:...
04.12.2008
|
PSD, la limita de rupere: Iliescu şi...
04.12.2008
|
 |
Actualitatea
Autoitalia a lansat în această seară în premieră pentru România Maserati Quattroporte de 140 de mii de euro cu şofer inclus. „Nu ne place să dăm reduceri, dar vrem să oferim locuri de muncă în perioada aceasta de criză, astfel încât toţi cumpărătorii acestui model vor avea la dispoziţie şofer gratis timp de şase luni.
|
![]() |
Viaţa
Vesela lalea sau elegantul trandafir pentru care ne târguim cu florăreasa de la taraba din colţul străzii îşi trag sufletul în găleata de plastic după o licitaţie internaţională şi o călătorie obositoare de două mii de kilometri în care petalele le-au tremurat încontinuu de frig.
|
|
Politica
În Kiseleff a mai trecut o zi agitată. Dimineaţă, sediul central a continuat să fie terenul de luptă între partizanii diverselor alianţe, care au continuat dezbaterile pe tema “cu cine ne aliem astăzi”.
|
![]() |
Alegeri 2008
Alegerile nu par să fi schimbat foarte mult componenţa Parlamentului faţă de legislaturile trecute. Deşi prezintă aşa-zise anomalii, din cauza cărora unele nume grele ale politicii au rămas în afara forurilor legislative, votul uninominal a păstrat aproximativ jumătate din vechii parlamentari.
|
|
Lumea
„SUA au contaminat principalele economii ale lumii cu criza”, a declarat, ieri, premierul rus Vladimir Putin, dar conaţionalii săi pot să aibă încredere că recesiunea va fi depăşită cu „probleme minime”, ba chiar că salariile şi pensiile vor creşte.
|
![]() |
Economia
Mai întâi a redus cheltuielile cu utilităţile şi carburanţii. După eficientizarea activităţii la nivel micro, Eugen Tudorache, directorul general al producătorului de cosmetice Genmar, a trecut la elaborarea unei strategii de afaceri pe timp de criză.
|
|
Sănătatea
Echipele mobile de maseuri au început să fie o prezenţă obişnuită la companiile mari. Cei mai mulţi clienţi ai masajului la birou sunt din domeniul IT-ului şi al contabilităţii, unde patronii recurg la această metodă pentru a creşte eficienţa angajaţilor.
|
![]() |
Societatea
Căsătoria a rămas un pas important pentru români, arată un studiu realizat de Fundaţia Soros. Deşi comparativ cu 2002 numărul concubinajelor s-a dublat, ponderea acestora în rândul populaţiei rămâne mică (doar 5,7%) faţă de cea a cuplurilor căsătorite – 57%.
|
|
Media
700 de invitaţi şi 100 de nominalizaţi în cercetarea sociologică Zece pentru România, acestea sunt coordonatele Galei de anul acesta.
|
![]() |
Distracţia
Astăzi, de la ora 20.30, Dansez pentru tine îşi invită telespectatorii la o competiţie specială, între trei familii celebre care luptă pentru a ajuta alte familii aflate în nevoie.
|
|
Scoala
Anual, în fiecare judeţ, zeci de profesori aleg să-şi depună cereri de concediu fără plată pe termen lung, de regulă de la şase luni la un an. Motivul: fie au probleme personale de rezolvat, fie urmează vreo specializare sau vreun program de masterat ori doctorat.
|
![]() |
Puterea Gândului
Trăim la marginea apoplexiei. Din orice frapieră se iveşte un Guvern, din orice toaletă ţâşneşte un prim-ministru. În loc să tragem apa peste ei, îi luăm la refec, live, din oră-n oră: „Hai, domne, nu mă duceţi pe mine cu preşul, nu se poate să vă fi dus la toaletă doar ca să faceţi pipi. Mie să-mi spuneţi acum ce aţi negociat”.
|
|
Sportul
Acum mai bine de trei luni, în sferturile de finală ale turneului olimpic la handbal feminin, România pierdea fără drept de replică în faţa Ungariei şi ieşea din cursa pentru medalii.
|
![]() |
Maşina
Cauciucurile de iarnă şi lanţurile antiaderente sunt în topul vânzărilor la echipamente auto pentru sezonul rece. Deşi pe piaţă există cauciucuri „pentru toate anotimpurile”, acestea s-ar putea să nu fie potrivite iarna deoarece au tendinţa de a-şi pierde aderenţa la 0 grade Celsius, afectând astfel tracţiunea.
|
|
Arta
Baghete magice, ochelari 3D, lunete, castele în relief, dicţionare de conversaţie, hărţi – sunt doar câteva elemente pe care copiii le pot găsi în cărţile dedicate lor. Cărţile interactive sunt din ce în ce mai prezente în librăriile româneşti.
|
![]() |
Europa
Un funcţionar care lucrează la biroul comisarului european pentru politică regională din clădirea Berlaymont din Bruxelles a avut curiozitatea să testeze cafeaua făcută la aparatul din birou şi a descoperit cu stupoare că aceasta conţine niveluri astronomice de metale toxice, nichel şi plumb.
|
|
|
|
|
Guvernul din WC
Trăim la marginea apoplexiei. Din orice frapieră se iveşte un Guvern, din orice toaletă ţâşneşte un prim-ministru. În loc să tragem apa peste ei, îi luăm la refec, live, din oră-n oră:...
|
|
|
|
|
|
Rezultatele votului pentru campania Vacanţă cu Gândul la tine

|
| |