89 comentarii 51 afișări

Accademia di Romania, între cuib de ploşniţe şi ghetou cu iz securist (II)

Postat la: 01.06.2007 19:33 Ultima actualizare: 18.10.2011 07:15

Accademia di Romania, între cuib de ploşniţe şi ghetou cu iz securist (II)

„Cultura naşte ploşniţe“

Este imperativă dezvoltarea şi în rândurile reprezentanţilor ţării noastre în străinătate a unei culturi a imaginii. România are nevoie să fie reprezentată de persoane ale viitorului, competente, entuziaste de a promova imaginea unei ţări care, în pofida unor conaţionali ai noştri păguboşi „ambasadori“ în străinătate, are imens de dăruit Europei: cultural, religios şi spiritual. Aşa cum acasă, desigur, cu inerentele convulsii şi bătălii de idei, se schimbă lucrurile eliminându-se treptat structurile vechi, anacronice, tot la fel de urgent este să se primenească şi personalul care volens-nolens (mai mult nolens), ne reprezintă uneori în străinătate. Căci, după cum o ştim cu toţii, trăim într-o epocă a imaginii. În acest sens, promovarea culturală făcută cu profesionalism, eficient, ar avea un cuvânt greu atârnător. Pentru aceasta însă este esenţial, credem noi, a se rupe cercul logicii nepotismului, al atribuirii unor misiuni în străinătate după criterii cumnatul lui X, prietena lui Y sau soţia lui Z.


Acum o lună Alina H., o altă bursieră, denunţa prezenţa straniilor înţepături. În momentul în care-i comunică femeii de serviciu, aceasta are intuiţia (?) de a-i sugera verificarea saltelei, să vadă dacă nu sunt ploşniţe. Tot ce se consideră necesar este „constatarea“ amplă – dacă mai era nevoie. Adică descinderea administratorului şi „studierea“ camerei. Însă insectele nu se lasă uşor văzute. Se aruncă şi se dă foc saltelei responsabile de incident. Se pulverizează în cameră spaţiul cu un praf Baycon total ineficient având în vedere rezistenţa larvelor şi a extinderii focarului de infecţie. Studenta rămâne trei zile în spaţiul irespirabil din cauza substanţelor toxice, cu senzaţia delicată de a fi responsabilă de incident. Deşi în camera respectivă nu locuise nimeni de luni de zile. „Soluţia“ pare a rezida în inocularea sentimentului de culpă victimelor şi ocultarea evidenţei, deja relevată păguboasă. Conform declaraţiilor unor studenţi, administratorul ar fi admis că s-ar fi confruntat şi el cu această problemă, ca de altfel şi una dintre femeile de serviciu. Deci, clădire infestată. Însă, nici acum nu se consideră oportună luarea unor măsuri eficiente de dezinsecţie, în afara amintitei prăfuiri cu Baycon.

Se consideră eficientă însă interdicţia fermă de a sufla vreun cuvânt (arma de şantaj clasică este datul afară din spaţiile Accademiei), interdicţie care explică mimata surprindere a directorului şi a personalului ori de câte ori se aduce vorba de „scheletul din dulap“. Însă descoperirea larvelor în clădire se ţine lanţ. Acum două zile, găsesc larvele acestor insecte în camera mea. În momentul în care-i comunic directorului se decide – nu dezinsecţia totală cum poate presupuneţi – ci descinderea pentru a se constata. La care se adaugă uimirea: „De şase ani nu s-a auzit de aşa ceva“. „Amnezie totală“, după cum comentează Alina H. Curată amnezie având în vedere faptul că doar în urmă cu două săptămâni, din motive neîndoielnic bine justificate s-a decis „subit“ aruncarea şi arderea saltelelor şi a unei părţi din mobilier din întreaga Accademie – presupuse cuiburi ploşniţeşti. Însă, după cum comentează amar şi autoironic etnic un student (care doreşte să-şi păstreze anonimatul): „Lucru românesc: adică de mântuială. Se schimbă o parte din mobilă, fără a se face o prealabilă igienizare. Astfel larvele vor putea intra şi în mobilele noi“. Relevăm faptul că dorinţa unor studenţi de a-şi păstra anonimatul reprezintă un aspect extrem de elocvent, despre transparenţa instituţiei româneşti în comparaţie cu cele occidentale, unde nici un bursier nu este timorat să-şi exprime eventualele critici. Mi se sugerează chiar faptul că existenţa multor cărţi şi documente ar da naştere ploşniţelor. Desigur, după interpretarea unora, cultura naşte ploşniţe!

Dar continuă a nu fi luate măsuri de igienizare a clădirii, adoptându-se clasica soluţie: cârpitul. În pofida recomandării de a nu se intra în absenţă, găsesc camera, patul şi sertarele biroului răvăşite şi cu documentele răspândite în cameră. Directorul neagă că ar fi la curent, precizând că se poate intra în absenţă numai în prezenţa a trei persoane şi prin întocmirea unui proces-verbal. „Dar îl putem face mâine“. Deci, se poate intra la bunul plac, procesele-verbale se pot întocmi retroactiv, după caz. Secretara, soţia administratorului (cel care orchestrează descinderea în spaţiile de locuit ale bursierilor) îmi confirmă, în schimb, că femeia de serviciu a acţionat cu buna-ştiinţă a directorului şi, numai apoi, a subalternului soţ. Deci, la dreptul de a se intra în cameră se adaugă acela de a răvăşi lucrurile şi de a „controla“ documentele. „Cel mai şocant lucru – afirmă un bursier, Cristi Ariton – este faptul că aceste persoane au impresia că Accademia este spaţiul lor privat. Se folosesc aceleaşi metode de intimidare ca pe vremea comuniştilor: şantajul cu datul afară a unor studenţi critici, intrigile pentru a-i învrăjbi pe studenţi unii împotriva altora, se abordează un limbaj grosolan şi intimidator, se intră abuziv în camere“. În legătură cu abuzurile unor membri ai personalului, doctoranda în drept Crina Capota a lansat în urmă cu o lună un protest adresat directorului. După ce administratorul intrase de câteva ori în camera ei fără a considera de cuviinţă a bate la uşă şi adresându-i-se într-un mod jignitor (pe lângă cel extrem de familiar cunoscut). Nu se consideră, însă, oportună întocmirea unui răspuns la protestul adresat (ca să nu mai vorbim de cererea scuzelor), ca de altfel în toate celelalte plângeri. Care n-ar fi exclus probabil să rămână pe masă secretarei-soţii a incriminatului. Sintetizând: anormalitatea este normalitate.

Competenţa, o glazură cât de subţirică de bun simţ şi (pe cât posibil, de trecut curat în materie de colaborare cu mocirloasele servicii de securitate à la roumaine) şi – dacă nu cerem prea mult –, o limbă italiană decentă: iată criterii care poate ar fi în pas cu vremurile. Accentuăm, nu de subcultura securistică, specifică de-acum (cel puţin sperăm, poate în mod don-quijotesc) unor apuse vremuri. Poate astfel cea mai generoasă clădire care găzduieşte un institut cultural românesc în străinătate va spăla ruşinea de a fi corigentă la promovarea culturală*. Şi va putea deveni în final o instituţie cu adevărat reprezentativă. Astfel, urgenta dezinsecţie la propriu ar trebui să fie însoţită şi de una la nivel moral şi profesional.

De la Roma, Claudia Stanila şi Radu Motoca

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Tag-uri:
accademia di romania
,cuib
[+] Adauga un comentariu
Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

89 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 1.06.2007 22:14

Este imperativă dezvoltarea şi în rândurile reprezentanţilor ţării noastre în străinătate a unei culturi a imaginii. România are nevoie să fie reprezentată de persoane ale viitorului, competente, entuziaste de a promova imaginea unei ţări care, în pofida unor conaţionali ai noştri păguboşi „ambasadori“ în străinătate, are imens de dăruit Europei: cultural, religios şi spiritual.

 
#2 ENACHE 1.06.2007 22:14

dOMNUL pATAPIEVICI NU ARE NIMIC COMUN CU CHESTIA ASTA?

 
#3 Radu din Tanacu 1.06.2007 22:35

Zoe Dum.Busulenga , Florian Potra , Daniela Crasnaru : toti fomistii tranzitiei au stat in casa asta pe banii contribuabilului. O oroare .

 
#4 incultu 2.06.2007 00:38

Bravo pentru revenire. Poate pana la urma aude cineva si in Romania.

 
#5 crina capota, doctorand in relatii internationale, UBB 2.06.2007 01:05

Draga Cluadia,
prima precizare: sunt doctorand in relatii internationale!!!,nu in drept (urmeaza sa imi sustin licenta in drept, sper, in aceasta vara) Deci, daca ai fi fost putin atenta la ce discutam ai fi retinut acest amanunt...
Hai sa trecem peste acest aspect formal si sa ajungem la chestiunile de fond. Prima: unul din lucrurile incriminate de tine face referire la incalcarea spatiului privat de catre administratia accademiei. Cred insa ca acest lucru il faci tu!!! Cum? prin publicarea, fara acordul persoanelor (eu, Adela L,Razvan O si probabil Alina H) a unor asa zise declaratii ale noastre. tin sa iti amintesc ca nici unul dintre noi nu a fost consulatat in legatura cu aparitia acestui articol... Codul deontologic al ziaristului (aflat pe siteul Clubului Roman de Presa) precizeaza la art 9 (cred) ca ziaristul trebuie sa aiba acordul prealabil al celor implicati in ceea ce priveste sursele!!! Bravo Claudia!!! Ai respectat in totalitate normele in vigoare (ca un absolvent de drept ce pretinzi ca esti!!) Afirmatiile pe care ni le atribui sunt preluate din spatiul privat (celebrele holuri si bucatari) si transpuse in spatiul public. Nu mai arunca altadata cu piatra rogu-te...uita-te mai bine la ce faci tu!
A doua chestiune se refera la veridicitatea acestor afirmatii pe care tu (din amicitie, cred!)ni le atribui. Noi doua stim cum stam la acest capitol, dar vreau sa ii informez si pe ceilalti cititori ca nu am facut niciodata o plangere scrisa pe care sa o inaintez directorului. prin urmare nu am ce raspuns sa astept...
a treia chestiune: articolul e chiar prost scris...probabil pentru ca a fost scris pe o banca in parc?!. Ca na,in camera erau plosnite!
in rest...sper sa ne mai vedem...in sala de judecata, tu-parat, eu-reclamant (poti sa iei un dictionar de termeni juridici, nu e o rusine pentru un absolvent de drept!! Sau poate e?!)

 
#6 stefania-o adaugare la comentariile primului articol 2.06.2007 02:24

nu vreau sa iau apararea nimanui, dar luni se va face dezinsectia iar in rest chiar cred ca e mult zgomot pt nimic. lunea asta a fost organizata o sedinta la care ar fi trebuit sa mearga toti bursierii. eu nu am putut sa iau parte (de altfel nu aveam nimic de semnalat), dar am inteles ca nu au fost expuse plangeri decat de Adela si Razvan,nu in stilul acuzelor din articol totusi.ma intreb, daca sunt intr'adevar probleme, de ce nu se participa la aceste sedinte pt a se discuta civilizat si a se propune solutii?vreau sa amintesc ca eu sunt absolut neutra dar sunt de parere ca persoanele care se plang ar trebui sa faca ceva pt a schimba situatia, pt ca a posta un comentariu pe forum si a fi pasiv in rest este o dovada de lasitate.nu sunt naiva, stiu ca nu este usor, dar o atitudine potrivita poate face minuni.e nevoie de initiativa si in primul rand de unitate,nu rezolvam nimic daca ne atacam unul pe altul.de fapt acest forum este nimic mai mult decat un mod amuzant de a ne pierde timpul.daca se cer actiuni, organizarea este cheia succesului.if you fail to plan, you plan to fail :)

 
#7 nu am nici o treaba cu academia, dar... 2.06.2007 06:55

pentru crina capota
inclinam sa va dau dreptate...am citit textul de mai jos si m-am razgandit...:(

Gentili signori, sono un dottorando italiano presso l’Università di Roma Tre e un appassionato della storia e della cultura della Romania. Dopo un recente soggiorno a Bucarest, nell’ambito del programma Leonardo, il mio interesse e simpatia verso il vostro Paese si è accresciuto e da allora è aumentato anche il desiderio di promuovere la conoscenza della Romania presso i i miei conoscenti italiani, contribuendo, nel mio piccolo, al superamento di alcune incomprensioni e pregiudizi. Consultando spesso la stampa quotidiana e periodica romena, tempo fa ho trovato su internet un articolo dal titolo “Accademia di Romania: intre bani si interese politice” pubblicato sul quotidiano “Romania Libera” in data 17 aprile 2007. Leggendo ieri l’intervento sulla rivista Gandul a firma di Claudia Stanila ho trovato lo spunto decisivo per intervenire ed esprimere il mio punto di vista - essendo nei limiti della situazione oggettiva denunciata – un” frequentatore” dell’Accademia di Romania di Roma. Per quanto riguarda la situazione denunciata nell’Articolo di Romania Libera, non desidero immischiarmi nelle polemiche di ordine politico condotte dal signor Horia Roman-Patapievici, su cui del resto non posso sapere nulla. Mi sorprende tuttavia il carattere, in qualche caso violentemente personale, di queste polemiche . Mi limito a fare alcune considerazioni, da “osservatore esterno” completamente estraneo ai circuiti politico-clientelari-nepotistici denunciati nell’articolo e da Patapievici personalmente. La referente per la biblioteca, signora Lucia Papahagi, dal mio personale e seppur limitato punto di vista, è forse l’unica persona (e una delle poche con cui ho interagito all’interno dell’edificio ‘fantasma’ che ospita l’accademia) a manifestare buona volontà e cortesia nel suo lavoro nell’Istituto. Il recente, seppur tardivo, inizio della catalogazione dei libri presenti in biblioteca è stata condotto sotto la direzione della signora in questione e costituisce probabilmente l’unico merito tangibile nella gestione dell’Accademia in un quadro generale francamente sconsolante. Vi sarebbe un altro punto a favore dell’Istituto, ossia l’esistenza di un corso di lingua romena, che nei mesi passati mi è capitato di frequentare. Ma come ne sarei potuto venire a conoscenza, se non per mezzo di informazioni ricevute in modo informale in un ambiente del tutto esterno all’Accademia? L’Istituto romeno, occorre ricordarlo, non disponeva, fino a qualche settimana fa, di alcuna web page. Cercando “Accademia di Romania” sui motori di ricerca di internet si veniva dirottati sul sito http://www.accadromania.it/ nel quale fa bella mostra di sè una foto dell’Accademia scattata probabilmente negli anni Trenta. Impossibile sapere qualcosa su orari di apertura, attività svolte, nè vi era alcun rimando ad altri siti web. Sembra però che da alcune settimane il sito internet sia finalmente in costruzione, probabilmente sulla spinta delle polemiche… Poco o nulla è però cambiato all’Accademia nel corso di questi mesi. Posso dire per esperienza personale che all’interno del bello e gigantesco edificio è ben difficile trovare brochures che pubblicizzino le (molte poche, in verità) iniziative. Il personale sembra del tutto assente al di fuori della segreteria, dove comunque ci si deve scontrare immediatamente con scarsa disponibilità e reticenza. Il meccanismo di accesso all’Accademia è poco incoraggiante:il portone è permanentemente chiuso, il personale addetto al citofono a volte assente (in orario di apertura, beninteso). Per accedere all’Accademia occorre citofonare per farsi aprire il portone e poi nuovamente citofonare per poter entrare all’interno dell’edificio. La stessa procedura avviene per uscire e questo può comportare situazioni spiacevoli. Mi è capitato di rimanere bloccato all’interno dell’Accademia perchè nessuno rispondeva al citofono e solo in seguito a sollecitazione tramite telefono cellulare al numero telefonico della sede sono riuscito ad evitare di rimanere recluso all’interno dell’edificio (!). Non mi è mai capitato di assistere a una situazione del genere all’interno di nessuna istituzione di valore pubblico. Tanta segretezza, reticenza e scarsa propensione al contatto con gli utenti non dovrebbe esistere in un posto che non è (non dovrebbe essere, quantomeno) la sede dei servizi segreti, ma una finestra aperta a tutti coloro che vogliono avere contatti con la Romania, che siano cittadini romeni o italiani desiderosi di saperne di più della cultura romena. I primi sono costretti a subire incomprensibili limitazioni e disagi e i secondi, in più, rimangono inevitabilmente frustrati nel loro interesse, amore o curiosità per il vostro Paese. Ricollegandomi all’articolo di Claudia Stanila, vorrei fare anche presente che è indegno di un istituzione culturale tanto (teoricamente) importante che il direttore sia vacante per mesi ed anni senza che si provveda a sostituirlo. Vorrei infine sottolineare, sulla falsariga dello stesso articolo, che a Roma esistono poco meno di 100.000 romeni e a quel che è dato sapere, i rapporti tra la comunità romena della capitale e l’accademia sono, visti questi presupposti, uguali a zero. Una situazione tanto disastrosa, terribilmente seria se non avesse spunti di involontario umorismo, non si ritrova in nessuna Accademia delle molte presenti a Roma; tanto meno nell’ambito degli istituti culturali dei Paesi dell’Europa centrale ed orientale. Andate, per provare, all’Istituto ungherese di Cultura o all’Istituto culturale ceco di Roma, quest’ultimo di recentissima fondazione. Troverete disponibilità, cortesia, trasparenza, ricchezza di programmi culturali...e tutto questo sebbene l’interazione tra questi due Paesi e l’Italia sia meno forte che quello tra Italia e Romania, e nonostante il fatto che i cechi e gli ungheresi presenti a Roma non siano decine di migliaia, a differenza dei romeni, ma un numero trascurabile. Cordialmente, Daniele Diviso

 
#8 vaasile 2.06.2007 06:56

E ADEVARAT CA LA ACADEMIA DI ROMANIA SE AJUNGE CU PILE?MAI EXACT:SI CU PILE!?

 
#9 roman 2.06.2007 10:00

acolo este casa coruptilor din romania,care daca mai scapa vreo 2 cercetatori,caci in rest ,acolo pleaca interesele politicienilor si acelor din anturajul lor.sub acel acoperis se fac bani,,,,si nu numai la Roma,acolo unde statul Roman detine astefel de spatii culturale

 
#10 gogu 2.06.2007 10:51

Claudio, nenorocito! plosnitele le-ai produs tu. Scarba!Mai ai si tupeul sa scrii. Toata lumea stie ca esti o nespalata. Articolul asta l-ai scris tu sau patapievici? Mizerabilo! Putoare ordinara!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa