Andrei Ionascu
677 vizualizări 12 ian 2018

John Feeley, în vârstă de 57 de ani, a activat în diplomaţie din anul 1990, anterior fiind pilot de elicopter pentru Marina SUA. El a fost numit ambasador al statului Panama în iulie 2015, de către preşedintele american Barack Obama.

"În calitate de ofiţer junior al serviciului diplomatic, am semnat un jurământ de a activa cu loialitate în serviciul preşedintelui şi al administraţiei sale, într-o manieră apolitică, chiar dacă nu aş fi de acord cu anumite politici. Cei care m-au instruit mi-au transmis clar că, dacă aş ajunge la concluzia că nu mai pot să fac asta, ar fi un gest de onoare să demisionez. A sosit acel moment", a precizat Feeley în scrisoarea de demisie consultată de Reuters.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american a confirmat demisia lui Feeley, care "a informat Casa Albă, Departamentul de Stat şi guvernul statului Panama în privinţa deciziei sale de a retrage din motive personale, începând cu 9 martie 2018".

Citește și: