Analiză Gândul: Republica Moldova alege duminică între seceră şi ciocan
Analiză Gândul: Republica Moldova alege duminică între seceră şi ciocan
* Secera şi ciocanul ar urma să fie preferate de 36% dintre locuitorii de peste Prut
* Intimidări, pomeni electorale, vandalizări, decizii strâmbe ale justiţiei, defăimări, zvonuri – meniul cu care a trebuit să lupte opoziţia
Secera şi ciocanul. Asta vor vota, din nou, cetăţenii din Republica Moldova, în cadrul alegerilor legislative de duminică. Sondajele arată că PCRM (comuniştii preşedintelui Vladimir Voronin) ar obţine în jur de 36%, în timp ce formaţiunile liberale ar obţine, laolaltă, în jur de 22 procente. Din singurul sondaj de opinie realizat în campania electorală, a rezultat că liberal-democraţii (PLDM) ar obţine 8%, liberalii (PL) puţin peste 8%, AMN (Alianţa Moldova Noastră) – 5,4%, în timp ce restul formaţiunilor ar acumula mai puţin de 2,5%, respectiv cu mult sub pragul electoral de 6%.
La vot sunt aşteptate 2,5 milioane de persoane, însă doar o mică parte din locuitorii din Transnistria (autorităţile din Republica Moldova au pregătit doar 14.500 de buletine de vot pentru alegătorii din Transnistria, unde însă sunt înregistraţi peste 223.000 de cetăţeni cu drept de vot).
Mai multe formaţiuni şi candidaţi independenţi s-au retras pe ultima sută de metri a campaniei electorale, pentru a da şanse formaţiunilor mai mari. În campania electorală pentru alegeri s-au înscris 15 partide şi şase candidaţi independenţi. Au mai rămas însă 12 partide şi cinci candidaţi independenţi.
Preşedintele Vladimir Voronin a rămas în această funcţie din 2001 şi nu poate fi şef al statului pentru a treia oară consecutiv, dar îşi va păstra probabil influenţa în noul parlament (cel care alege viitorul preşedinte), notează Reuters.
Intimidări şi fraude cât cuprinde
În ultimele zile ale alegerilor, intimidările la adresa partidelor de opoziţie s-au înmulţit. Partidul Liberal Democrat din Moldova a instalat câteva corturi în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi a anunţat că va picheta non-stop în faţa guvernului. Evenimentul n-a trecut fără incidente. Deşi acţiunea non-stop a fost autorizată de către primăria municipiului Chişinău, cei peste 100 de reprezentanţi ai formaţiunii au fost întâmpinaţi de circa 40 de poliţişti, relatează publicaţia Timpul. Iar în cursul zilei de ieri, Curtea Supremă de Justiţie a cerut PLDM să-şi evacueze corturile din piaţă
„Pensionarii sunt speriaţi că vor muri de foame dacă nu votează secera şi ciocanul (logo-ul Partidului Comuniştilor), angajaţii din diferite instituţii publice, speriaţi că vor rămâne fără serviciu dacă nu vor aduce numărul necesar de voturi pentru PCRM. Sunt suficiente motive ca să credem că structurile de forţă au devenit unealta unui singur partid, care are un singur scop – sfidând orice norme, să rămână la putere”, a declarat vicepreşedintele Partidului Democrat, Oazu Nantoi, potrivit Agerpres. Din acest motiv, PCRM va frauda alegerile, a mai acuzat el. Liderul Uniunii Centriste, fostul premier Vasile Tarlev, acuză şi el o viitoare fraudă, dar şi alte ilegalităţi: poliţiştii şi candidaţii PCRM au distrus afişajul electoral al UCM, existând o înregistrare video, relatează Agerpres. „Nu în zadar în listele de alegători au apărut peste 160.000 de noi alegători, deşi se cunoaşte că, în ultimii peste 20 de ani, mortalitatea depăşeşte natalitatea”, a explicat Tarlev.
„Presiunile la care am fost supuşi au depăşit orice limită - utilizarea mijloacelor cele mai josnice, trucaje cu înregistrări audio şi video trimise soţiilor şi copiilor, fotografii, etc. Este un lucru regretabil. Suntem în secolul XXI, într-o ţară care se pretinde stat de drept”, a apreciat şi preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat.
Comuniştii au folosit toate pârghiile puterii, fără a se jena să o recunoască
PCRM (Partidul Comuniştilor) a utilizat avantajul de a avea pe listă întreaga conducere de vârf a ţării, astfel că preşedintele parlamentului, Marian Lupu, premierul Zinaida Greceanîi şi preşedintele Vladimir Voronin au utilizat dubla calitate - cea de oficial şi de candidat, beneficiind în acest timp de maşini de serviciu, pază de corp şi alte resurse administrative. În plină criză, s-au majorat pensiile şi salariile, ba chiar au fost ajutaţi „financiar” direct studenţii, chiar de preşedintele Vladimir Voronin. Acţiunile întreprinse de ei pe parcursul campaniei în calitate de oficiali, precum întrevederi la nivel înalt, deschiderea şi renovarea instituţiilor sociale, le-a oferit un avantaj considerabil în comparaţie cu ceilalţi lideri de partide, relatează Agerpres. De altfel, premierul nu s-a sfiit să recunoască această mită electorală, declarând că legile nu îi interzic şi că următorul premier va putea face la fel.
PCRM a promovat în mesajele sale electorale necesitatea menţinerii stabilităţii de care Republica Moldova s-a bucurat în ultimii opt ani de când sunt la guvernare şi asigurarea că schimbările spre bine vin doar de la PCRM. PCRM nu a organizat nicio conferinţă de presă pe parcursul campaniei electorale, iar în ultima săptămână s-a retras şi de la dezbaterile televizate, declarându-le ineficiente. A continuat însă să răspândească diferite zvonuri negative la adresa opoziţiei, considerându-le mai eficiente decât dezbaterile de idei, se arată într-un editorial publicat de Timpul.
Comuniştii se pot aştepta la cele mai multe voturi din partea persoanelor de vârsta a treia, a minorităţilor naţionale, în special a ucrainenilor, care reprezintă şi principala minoritate din Republica Moldova, de asemenea a celor cu un nivel scăzut de educaţie şi socio-economic, notează Agerpres. În ceea ce priveşte sloganul electoral al PCRM, el pare cel puţin anacronic: „Moldova europeană – o construim împreună. Votez (unde „e”-ul este înlocuit de seceră şi ciocan) PCRM”.
Liberal-democraţii mizează pe tinerii anticomunişti
Partidul Liberal Democrat (PLDM) a organizat mai multe acţiuni masive de protest, inclusiv cea de la 22 martie, la care, potrivit organizatorilor, au participat peste 30.000 de oameni. A organizat conferinţe şi flash-mob-uri pe diferite teme, fiind considerat şi unul din cei mai mari susţinători al organizării votului peste hotare. PLDM a avut în campanie un vădit mesaj anticomunist, principalul slogan fiind „Stop comunism - verde pentru Moldova” ori „Votează fără frică! Votează stejarul (PLDM)”.
Alegătorii PLDM sunt în special tinerii de la oraşe, cu un nivel înalt de educaţie şi socio-economic. Se aşteaptă ca formaţiunea să obţină multe voturi şi în regiunea de vest a ţării, după ce pe parcursul anului 2008 a organizat mai multe acţiuni în favoarea semnării de către Chişinău a Convenţiei de mic trafic la frontieră cu România.
Alianţa Moldova Noastră
Şi Alianţa Moldova Noastră (AMN) a avut un mesaj anticomunist, prezentându-se drept „forţa care învinge”. Un alt slogan a fost „Votează AMN fără frica de a fi trădat!”. AMN l-a evidenţiat pe liderul partidului, Serafim Urecheanu. A organizat un şir de acţiuni de protest la Chişinău şi în teritoriu.
AMN, care la localele din 2007 a obţinut un număr important de funcţii de primar şi consilieri locali, se poate aştepta la cele mai multe voturi din mediul rural, din partea persoanelor de vârstă mijlocie, care nu au încredere în comunişti.
Liberalii ar putea „trage” din voturile democrat-liberalilor
Partidul Liberal a continuat să promoveze mesajul „schimbării” de la alegerile locale din 2007, încercând să convingă că este unica formaţiune care poate aduce schimbarea clasei politice. Principala locomotivă a partidului a fost primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă. Însă PL împarte practic acelaşi segment de alegători cu PLDM - tinerii, în special de la oraşe, prooccidentali şi anticomunişti, ceea ce înseamnă că ar putea fragmenta aceste voturi.
Alte partide cu şanse, dar mult mai mici ar fi Partidul Social-Democrat (rusofil) şi Uniunea Centristă din Moldova (UCM), care a pledat pentru crearea unei „centuri de prieteni” ai Republicii Moldova, iar pe parcursul campaniei a încheiat diferite acorduri sau intenţii de colaborare cu partide influente din regiune, inclusiv PD-L din România.
UCM, condusă de fostul premier Vasile Tarlev, se bazează, probabil, pe imaginea fostului şef al guvernului, care chiar dacă a scăzut simţitor în ultimul an oricum rămâne o personalitate binecunoscută peste Prut. UCM de asemenea a promovat un mesaj prorusesc şi ar putea obţine şi o parte semnificativă de voturi din Găgăuzia, unde este susţinută de başcanul (conducătorul) regiunii autonome, dar eventual şi din Transnistria.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















171 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Secera şi ciocanul. Asta vor vota, din nou, cetăţenii din Republica Moldova, în cadrul alegerilor legislative de duminică. Sondajele arată că PCRM (comuniştii preşedintelui Vladimir Voronin) ar obţine în jur de 36%, în timp ce formaţiunile liberale ar obţine, laolaltă, în jur de 22 procente.
pentru basarabia s-a ales de mult, pe un servetel. pt basarabia s-a ales cand 1.100.000 de romani basarabeni au fost deportai si masacrati in siberia. pt basarabia s-a ales cand au fost rusificati,dezradacinati, cand bisericile romanesti au fost daramate, cand romanii au fost vanati , cand l-au "uitat" pe eminescu.
nu bagati zanzanie intre romanii de aici.nu va mai fi nici secera,nici ciocan!noi nu am uitat 1940,nici 1992,nici pe iliescu!noi de 200 ani rezistam rusilor si dragostea noastra de tara nu trece prin stomac sau buzunar!stiti bine de ce bolsevicii in 2005 au ajuns la putere!stiti bine ca pentru romania am fost batuti de cazaci in tinte!nu incercati sa ne discreditati!aveti grija de secui si nu puneti tara la amanet masonilor!noi inca avem nevoie de ea!
nu inteleg de ce partidele anticomuniste din moldova nu se aliaza ca sa lupte impreuna cu bolsevicii.in unire sta puterea.
credinta este acceptarea unor lucruri pe care nu le putem dovedi, dar despre care ne imaginam ca sant adevarate.
in spiritul asta de credinta, comentari noi apar regulat cu interpretati noi despre biblie. motivul fiind necesitatea de a mentine biblia moderna, introducand concepti moderne care se potrivesc scriiturilor vechi. ca exemplu vom discuta despre analiza verselor de la inceputul bibliei. analiza insa este facuta nu de mine, e facuta de profesorul nathan aviezer, seful departamentului de fizica de la universitatea bar ilan din israel.
"citim in biblie ca dumnezeu a creat lumina. azi noi cunoastem ca sursa de lumina soarele si stelele, si lumina produsa de un chibrit, sau lumina electrica.dar in prima zi de creere nu era nici soare, nici stele nici omul. deci natura lumini la inceput este un mister. dar citim in continuare ca dumnezeu a separat lumina de intuneric. intunericul nu este "o substanta" care poate fi separata de lumina. cuvantul "intuneric", denota aicea, simplu, lipsa de lumina. daca e intuneric, nu e lumina .daca e lumina, nu e intuneric .si atuncea ce inseamna cea ce scrie in biblie si anume:" dumnezeu a separat lumina de intuneric".
si aici intram in explicatiile stiintifice legate de inceputul universului , si anume de explozia inceputului, asa numita 'marele bang", sau in engleza "the big bang". bang insemnand o uriase explozie.
totul a inceput cu o concentratie intensa de energie pura .dupa teoria lui einstein, care deja a fost dovedita adevarata in laborator, formula celebra fiind
e=mc2, care inseamna ca energia se poate converti in material si material se poate converti in energie. asta inseamna ca in intensitatea energetica
uriasa primevala sa gasit tot materialul intregului univers.
dar initial cand materialul a inceput sa se formeze nu exista niciun atom. temperaturile imense de la inceput ar fi disintegrat instantaneu ori si ce atom. deci la inceput materialul a existat in a forma de "plasma". importanta distinctie intre acesta forma de material e faptul ca atomul este electric neutral, pe cand plasma consista de particole care au energie electrica or pozitive or negative. propietatea acestor particole e de a nu lasa lumina sa scape. lumina fiind o sursa de energie, bine inteles. deci plasma observata din afara arata ca intunericu. la inceputul inceputurilor universul a aparut intunecos din cauza primei materi care era plasma. dar plasma a inceput in viteza mare sa se transforme in atomi, creend radiati electro magnetice, adica lumina. deci radiatia elecro magnetica aparand ca lumina. acest fenomen de separatie se numeste "decuplaje" in term stiintific. aceasta lumina care era rezultatul "decuplajului" a fost detectata 15 bilioane de ani mai tarziu, oferindule lui penzias si wilson premiul nobel.
deci, inchipuitiva, ca in biblie se afla de asa de multa vreme, cateva cuvinte, care asteptau sa fie decodate de doi castigatori de premiul nobel.
uite un exemplu contemporan de comentariu modern care da o noua viata textelor vechi."
exemplu de mai sus este un exemplu modern prin care se popularizeaza concepte profunde. multi au incercat sa ilumineze drumul, si un caz exemplar este rashi, nascut in franta, in 1040. este aproape inposibil de crezut magnitudinea lucrari sale . cea ce el a facut e de a da comentari lineare si complecte pentru intreaga biblie si comentari complecte a intregului talmud. el a reusit prin comentarile sale sa dea viata bibliei si sa dea posibilitatea ca talmudul sa fie inteles. azi, nu exista nicio biblie sau talmud inprimat care nu are comentarile lui rashi. cum e obligatoriu ca torah, cele 5 carti a lui mose sa fie citite in cursul unui an in sinagoge, inevitabil ca comentarile asosiate sant a lui rashi. ca amanunt , toti mari rabim isi castigau painea altfel si fara legatura de activitatile care nea lasat atatea lucrari extraordinare . ce facea rashi: facea vin. vin francez de calitate.
la un moment dat, evrei au inceput sa explore secrete care pareau de necrezut pentru uni, si remarcabile pentru alti, ca nu puteau fi ignorati. si ma refer la mistisismul evreiesc care e cunoscut de public ca de kabala.
cuvantul kabala, vine de la cuvantul le kabel - sa primesti. talmudul a avut grije sa spuna ca mistisismul poate fi periculos.cunostinte esoterice nu e pentru ori si cine. din motivul asta, kabala este "primit" in direct de la un master, din gura la ureche, pentru ca cel care preda trebuie sa observe tot timpul "elevul", ca sa constate maturitatea emotionala a elevului. mai mult, varsta minima pentru a sti ce se afla in kabala este de 40 de ani si persoana trebuie sa fie casatorita cu copi, adica sa duca o viata normala, balantata.
dar ce este kabala? prin ani 1300, a aparut in spania o carte care pentru prima oara vorbea de misterele traditiei. cartea nu era semnata. uni zic ca a fost scrisa de rabbi simeon bar yochai, un kabalist care a trait intro caverna , singur, timp de 13 ani, si care si -a ascuns lucrarea asta din fata publicului, si ca printrun miraclu a fost descoperita 100 de ani mai tarziu. alti sustin ca cel care pretinde ca "a gasit" cartea, e de fapt autorul, si anume kabalistul spaniol moses de leon.
scrisa in aramaic intrun stil care e intentionat foarte greu de inteles, cartea care se numeste zohar, adica iluminatia, este socotita biblia kabalistilor.
kabala se ocupa cu subiecte de spiritualitate, apropierea de dumnezeu, despre viata dupa moarte, profeti si predicti, si magie alba/neagra, subiecte care nu au fost explorate de alte texte care erau scrise pentru publicul in general. legendele povestesc ca cei care practica kabala, isi insusesc puteri speciale.
asa un om era rabbi judah loew of prague, (1525-1609), care a stiut cum sa arangeze numele secret a lui dumnezeu in asa fel, ca a fost capabil sa creieze un golem, un om, facut din noroi, si care l-a adus in viata ca sa apere comunitatea evreiasca din prague. azi exista in prague sinagoga noua/veche in care sub acoperis se spune ca zace corpul lui golem. cea ce poate nu ati stiut e ca golem este inspiratia care ia permit lui mary shelley sa scrie cartea frankenstein. deci daca ati vazut filmul, in fond ati vazut o ideie creata de un master a lui kabala.
se spune cand rabbi loew a facut pe golem, ca sal invieze a sris pe fruntea sa emet cea ce inseamna "adevarul". dar cand a venit timpul ca golemul sa dispara. ia sters e, deci in loc de emet, scria met, si asta inseamna "mort".
o sa adaug ceva gasit in surse judaice despre isus,.la templu, de sarbatori, marele preot numit in ivrit ha cohen ha gadol, pronuntea in fata publicului numele care numai el avea voie sal pronunte, numele lui dumnezeu. si prin miraclu, toti cei care iesau din templu uitau numele. isus, stiind asta, sia scris pe pulpa numele lui dumnezeu, si mai tarziu, intonand numele secret a lui dumnezeu, a reusit sa faca miracole.
uni evrei au descoperit coduri ascunse in biblie, coduri de care numai putin stiau. dar sa publicat o carte in engleza care a facut public acest fenomen, adica codurile bibliei. sa fie clar ca aceste coduri apar numai cand folosim biblia in ivrit, si nu in traducere . prin coduri se ajunge la predictia viitorului, care insa se vede si e clar numai dupa ce evenimentul se intampla, pentru ca dupa legea de baza, e interzis omului sa stie viitorul inainte de devine realitate.
printre codurile gasite, gasim asasinarea primului ministru rabin, numele lui hitler si holocaust,napoleon, si multe altele. inainte de rezectati ideia, trebuie sa stiti ca kabala insista ca, in biblie, exista totul, inclusiv evenimentele contemporane (in coduri).
uite un exemplu : statul israel sa infiintat in anul evreiesc 5708 (o sa va vorbesc de calendarul evreiesc data viitoare). in versul numarul 5708 din biblie citim:
"si domnul dumnezeu, o sa va aduca pe pamantul care era posesia parintilor vostri, si va fi al vostru. si dumnezeu va va ajuta si o sa va inmulti acolo". coincidenta ? la noi se zice ca esti un evreu bun daca crez sau nu. dar daca asta va intereseaza, atunci sunteti poate candidati pentru a studia kabala. si nu uitati ca si madona o face !.
maimonides. se spune de el ca de la mose la mose nu a fost nimeni ca mose. mose ben maimon, asa numit si rambam sau maimonides cea ce inseamna simplu fiul lui maimon.(1135-1204). sef doctor al sultanului din egypt. nimeni nu intelege cum a gasit timp sa scrie cea ce a scris. omul nu numai cunostea perfect de bine biblia si talmudul dar si era intim cu filozofia lui plato si aristotle.combinand cunostintele sale evreiesti si neevreiesti, el a creat o opera care se intituliaza gidul perplexului. in aceste carte nu numai a ajutat mintilor perplexe din confuzia religioasa, dar a demonstrat ca judaismul nu are frica de intrebari filozofice , si ca credinta nu este o optiune pentru timizi, mai curand credinta este concluzia unui creer curajos.
si deci maimonides a pus la punct o lista de 13 principe de credinta evreiasca. as spune ca pe scurt aceste 13 principi se pot rezuma la 3 cuvinte : credeti in dumnezeu.
in plus, acest om a avut ideia si timpul sa scrie o carte in care el , dupa ce a cercetat tot talmudul, a organizat inpreuna toate legile, si cartea se numeste misnei torah. era un inceput pentru a codifia legile, scrise si orale
un alt mare rabbi joseph karo (1488-1575), a mers mai departe, si incorporand lucrarea lui maimonides cat si lucrarile altor mari rabini, a scris o carte care este folosita si astazi, o incenclopedie a legilor judaice, intrun format extrem de acsesibil , si a numit cartea sulhan aruh, adica o masa pusa. dar karo era un evreu sefarad, orginar din spania. legile in sulhan aruh reprezentau traditia sefaradica. si de aia un alt rabin, moses isserlis(1525-1572), a scris o aditie din perspectiva evreilor askenaz, numita cu mult umor mapa, adica o fata de masa.
neevrei nu inteleg obsesia evreiasca vizavi de lege. doar cartile de legi modene sant pentru cei care studiaza sa fie avocati, si nu pentru toti ceilanti.
motivul este ca fiind evreu este o moda de viata, si ca sa sti cum sati traiesti viata ca un evreu e nevoie de legi.in plus legile este ceace ne face diferiri de animale. odata ce va voi vorbi despre legile evreiesti veti intelege ca pentru toate activitatile umane exista legi in judaism.
si daca avem o problema care nu poate fi rezolvata de legile existente ?
traditional, evrei au intrebat pe rabini care puteau trai la mari distante intrebari juridice si raspunsul primit sa pastrat intro colectie mare de raspunsuri, numite responsa. in multe locuri unde traiau evrei, obiceilor locale puteau sa nu se potriveasca cu legea existenta in judaism. si deci, sa developat un principiu care zice ca daca un obiceu, sai traditie exista de mult timp, traditia poate fi socotita lege. si de multe ori legea in cazul asta, avea numai caracter local.
astazi sistemul de reponsa exista, pentru ca viata moderna pune multe probleme legilor vechi. dar prin responsa moderna, legile devin actuale. asta era o formula care a ajutat judaismul sa existe dealungul anilor indelungati.
in concluzie:
--in fiecare generatie comentatory au gasit adevaruri care erau apropiate pentru generatia lor. uite ca azi stiinta se intalneste cu biblia, de necrezut numai 25 de ani in urma.
--kabala, inspirat fiind de zohar, aduce o dimensiune diferita prin mistisism, care ne ajuta sa intelem dumnezeu si lumea care ne inconjuara.
--legile evreiesti devin legi personale care reusesc sa indrume fiecare pas facut de un evreu in viata sa.
--responsa ajuta sa faca legea evreiasca relevanta peste tot. responsa face legea evreiasca relevanta vieti modere
un calendar masoara timpul de la un punc anumit.
calendarul de pe perete arata ca santem in 2006.
calendarul evreiesc povesteste ca santem in anul 5766.
cum este posibil. doar exista un singur timp pentru toata umanitatea. nu poate fi diferite timpuri.
ca sa gasim raspuns trebuie sa intrebam ce reprezinta 2006 sau 5766. raspunsul este ca calendarul evreiesc masoara timpul de la creerea lui adam, iar calendarul folosit acum in toata lumea masoara timpul de la nasterea lui isus. calendarul a devenit popular pentru ca a fost adoptat de imperia romana.
deci calendarul crestin incepe cu nasterea unei religi, iar calendarul evreiesc are o perspectiva mai universala, incepand cand umanitatea a inceput. interesant de notat ca calendarul evreiesc nu a inceput cand evrei au devenit o natiune , nici cu nasterea lui mose, sau abraham, primul evreu si primul monoteist. mult mai inportant decat aceste evenimente, era momentul in care dumnezeu a creat omul. calendarul evreiesc este cea mai puternica declaratie de respect pentru toata umanitatea.
calendarul nu incepe de la prima zi de creatie. incepe de la ziua a sasea de creatie.
filozofi evrei explica ca ziua in povestea creatiei nu poate sa se refere la ziua noastra de 24 de ore. pentru ca o asemenea zi e legata de relatia intre pamant si soare. dar biblia spune ca soarele nu a fost creat ca in ziua a patra. asta inseamna ca zile biblice nu erau zile cum noi le definim acuma. aceste zile erau perioade de timp in care universul sa developat. din punct de vedere divin erau ca zile, dar de fapt o zi biblica putea sa fie lunga de miliarde de ani.
o poveste evreiasca ne spune de un om tare sarac care se roaga la dumnezeu: " o doamne, pentru tine o mie de ani este ca un minut. tu esti dumnezeul eternitati.pentru tine sa dai un milion de dollar este ca si cand ai dat un cent. deci, te rog dumnezeule, cum asta nu reprezinta prea mult pentru tine...fa sa fiu bogat. si dumnezeu raspunde: "nu este nicio problema. numai asreapta un minut".
evei nu sant contra doctrinei de evolutie. darwin nu a gresit in legatura cu sequenta in care toate sau developat .numai ca judaismul crede ca mutatile nu sau intamplat la intamplare. erau maimute inainta omului. de alfel in midrashim scrie ca inainte de adam a fost creat, erau semi-umani cu cozi ca maimutele. dar asta era inainte ca dumnezeu a suflat spiritul divin transformand adam in primul om, separat ca spetie de maimute. deci judaismul nu se opune faptului ca maimutele au existat pe pamant inainte de aparitia omului. dar calendarul evreiesc incepe sa numere ani cu aparitia primului om.
aveti dreptul sa fiti in indoiala de cele de mai sus. dar va rog sa va aduceti aminte de explicatia care am dato mai inainte intrun alt articol despre"lumina separata de intuneric".
nu uitati ca si astazi tot numim "teoria"lui darwin, o teorie.
un an in calendarul universal , are 365 de zile .asta reprezinta timpul in care pamantul termina o orbita intreaga de jur inprejurul soarelui. asa un calendar se numeste un calendar solar.
calendarul evreiesc numara lunile dupa miscarile lunei. deci este un calendar lunar. incepand de la luna plina pana cand inca odata apare luna plina trec 29 zile si jumatate. cand o luna plina apare se sarbatoreste rosh hodes, adica inceputul nou, rosh fiind cap, inceput, iar hodes vine de la hadas, adica nou.
un an lunar are numai 354 de zile in loc de 365 in calendarul solar.
asta inseamna ca anul evreiesc este mai scurt. sarbatorile sar muta pe calendar din an in an, si o sarbatoare care ar trebui sa cada in toamna ar cadea in iarna. asa se intampla la religia islamica care are un calendar lunar pur, fara ajustari.
dar judaismul urmareste un calendar lunar/solar. adica ajuta o luna in plus de sapte ori intrun ciclu de 19 ani. ca informatie precisa, intro perioada de 19 ani se ajuta o luna in anul al 3, 6, 8, 11, 14, 17, si 19. asta mentine diferenta intre calendarul judaic si solar la minimum. in felul asta pastele ramane, asa cum cere biblia, o sarbatoare de primavara. in plus, cea ce se intampla in natura este foarte relevant la diferite sarbatori evreiesti. deci o sarbatoare de primavara nu poate fi toamna.
o sa va intrebati: dar dece isi bat capul cu compesarea, etc. cand ar fi cu mult mai practic sa adopte calendarul solar.
primul raspun este ca dumnezeu a zis sa se numere asa ani. de alfel calendarul lunar/solar este derivat din biblie.
ca si poporul lui israel care contine 12 triburi, asa si calendarul lunar contine 12 luni cu nume care vin din perioada cand evrei erau exilati in babilonia. va dau si paralela in calendarul solar:
tisrei septembrie/ octombrie
hesvan octombrie/novembrie
ki slev nov./dec.
tevet dec./ian.
svat ian./feb.
adar feb./mar.
adar seni feb./mar
nissan mar/apr
iyar apr/mai
sivan mai/iunie
tamuz iunie/iulie
av iulie/aug.
elul aug/sept
aproape in fiecare luna exista o sarbatoare, unele bucuroase, altele triste. uite o lista:
tisrei - anul nou (ros ha sana), yom kipur si sukot.
hesvan - surpriza, dar in hesvan nu este nicio sarbatoare.
kislev - hanuka
tevet - se posteste pe data de 10 a acestei luni.
svat - tu b'svat
adar - postul din inainte de purim. purim.
nissan - pastele. si, yom ha-soa, ziua de amintire a holocostului.
iyar - yom ha-atzmaut, ziua de independenta a israelului, si ziua jerusalimului.
sivan - savuot
tamuz - postul de pe ziua de 17 tamuz
av - tisa b'av
elul - toata luna se spun rugaciuni speciale in ajun de anul nou.
n. b. o sa va explic in alt articol despre diferitele sarbatori evreiesti.
viata, zicea un filozof, este cea ce ni se intampla cand facem planuri sa traim. viata fuge foarte repede, asa de repede ca nu avem timp sa ne oprim ca sa gandim. noi traim, dar uitam de ce. si inainte de intelem ce sa intamplat, viata sa terminat. si poate de acea dumnezeu nea dat sabatul. cuvantul sabat vine de la cuvantul lisbot care inseamna sa faci greva, sa te opresti. deci formula judaismului este : 6 zile ai grije de necesitatile corpului, si o zi ai grija de necesitatile sufletului. sau cum un alt filozos a scris: pentru 6 zile traim la nivelul de "cum", iar a saptea zi traim la nivalul de "de ce '.
sabatul este asa de inportant in judaism, ca celelante zile nu au nume. se numara prima zi(yom rison), a doua zi, etc pana la a saptea zi care este singura zi cu un nume ...sabat. asta da un anumit dinamism saptamani, indreptanduse direct zilnic spre sabat. e ca si cand noi nu ne odihnim ca sa muncim, mai degraba noi muncim ca sa ne odihnim. sabat este un ordin divin. sabatul este ordonat in cele 10 legi primite de mose pe sinai. si ca sa fie clar de inportanta zilei, dumnezeu explica ca aceasta zi este sabat pentru dumnezeu.
daca cele 6 zile de creatie sa creat, dece a saptea zi a fost socotita, daca nu sa facut nimic? odihna nu este creatie. raspunsul e ca a saptea zi face parte integrala din creatie. e la fel de inportanta ca celelante zile. daca pentru 6 zile dumnezeu a creat, in ziua a saptea noi santem chemati sa contribuim la creere. dar cum?.
deci uite o explicatie data de un alt filozof: odihna de sabat e diferita de odihna ordinara. pe sabat omul se opreste sa fie un animal care singura sa ocupatie este lupta de a supravetui, ca sasi sustina viata biologica. sabat este ziua cand omul este iar un om, cu nu alta obligatie ca sa fie om.
dar ce se face sabat? traditia judaica recomanda sa fie 3 mese in familie (vineri seara, pranzul sambata si a treia masa spre seara sambata care se numeste "seudat slisit", adica a treia masa.) inbracaminte sarbatoresti. se merge la sinagoga sambata dimineata, se studiaza torah, veselie,se canta cantece scrise pentru sabat. si nu e voie sa se discute de loc despre activitatile noastre in cursul saptamani.
toate sarbatorile inclusiv sabat incep cu caderea nopti o zi inainte. deci sabat incepe vineri seara pana sambata seara, un total de 25 de ore.
care este momentul exact in care se intra in "sabat"?. cand se aprind lumanarile. calendarul evreiesc da ore exacte in fiecare saptamana cand trebuie sa se aprinda lumanarile. cum in judaism lumanarile sant simbolul sufletului, femeia casei aprinde o lumanare pentru fiecare persoana care traieste sub acoperisul familiei. lumina lumanarilor este simbolul prezentei divine in casa. femeia e cea care aprinde lumanarile, pentru ca casa nu este numai castelul ei , dar, in cazul sabatului, templul ei. ea devine marele preot. prin acest act se recunoaste ca sotia si mama sant cele care aduc caldura si iluminatie familiei.
dupa servicile la sinagoga, familia se aseaza pentru o masa festiva, masa de sabat. dar inainte de incepe masa, barbatul canta un cantec de dragoste nevestei. acest cantec se numeste eset hail, liricele sant foarte vechi, si vin din "proverbe". se zice ca era scris de regele solomon, care avea, se pare, o mie de neveste. barbatul e obligat sa cante acest cantec, nu numai sa gandeasca ce mult apreciaza el pe nevastasa, ci si sa o spuna in publicul familiar.
urmeaza santificarea lui dumnezeu cu vin, adica kidus . dupa spalarea mainilor , se face hamoti, rugaciunea pe paine, care se inparte si se da la toti. painea este speciala si se numeste hala. are un gust divin. se intrebuinteaza doua halot ca amintire ca dumnezeu in desert timp de 40 de ani, a dat de doua ori mancare sambata (mana).
sabat este momentul in saptamana cand toti, copi, adulti, au oportunitatea sa vorbeasca uni cu alti, sa cante, sa manance inpreuna, sa se roage , sa invete, si sa faca dragoste cu nevasta care este o "mitzvah", o obligatie, vineri noapte. si asta saptamanal.
dec i poate se intelege de ce un mare poet "ahad ha am(1856-1927) a zis: cu cat evrei tin sabatul, cu atat sabatul tin pe evrei.
cand se termina sabatul, o demarcatie este necesara,. si exista un ritual care se numeste havdala, de la cuvantul "lavdil", adica sa faci diferenta.
o traditie spune, ca pentru avdala, sa se verse vin in pahar pana se varsa, asa ca sa avem o saptamana plina de belsug. se termina sabatul prin stingerea lumanari speciala facuta din 3 lumanari inpletite in vinul varsat in farfurie, si fiecare prezent doresc la toti savua tov - o saptamana buna.
in concluzie:
--in timp ce calendarul solar utilizat azi sarbatoreste nasterea lui isus, calendarul evreiesc sarbatoreste inceputul omeniri.
-- 5766 de ani nu include milioanele de ani de existenta a pamantului.
--calendarul evreiesc este lunar/solar
--aproape fiecare luna in calendarul evreiesc are o sarbatoare.
-- saptamanal, sabatul este perioada de "re-jew-venatie", merge in engleza unde jew inseamna evreu. sambata este timpul in care ne ingrijim de sufletul nostru.
ideologia bolsevica intotdeauna prinde radacini tari acolo unde e saracie!in 1992 dupa cum se stie conducerea de atunci a basarabiei a cerut unirea,pe care iliescu a refuzato.a urmat o perioada de depopulare cind peste hotare au plecat circa un mln de persoane bastinase,au venit inapoi *******,cei ce erau la putere si se declarau democrati au furat fiind impotenti intelectual de a combate saracia etc etc etc !in 2002 o buna parte din cei ce erau aici au votat bolsevicii ce au promis ca nu se vor atinge de ceia ce e mai sfant pentru oricare roman basarabean+limba,alfabet,ist orie!mai are vreo tara in lume sarbatoarea limba noastra?au mintit,iar in 2005 cei ce erau sustinuti de bucuresti,adica ppcd au tradat lasandul pe voronin la putere!acum fortele proromanesti sau unit si maine noi cei ce am primit prin laptele mamei dragostea de tara vom imvinge!
vacarean, e foarte simplu: pe cine aveti voi impotriva fostilor comunisti? pe basecu!
pai, aici sunt mai multli clovni si mai mari decat basescu. si eu nu vor sa se uneasca, din mai multe motive.
1. comunistii au interzis blocurile.
2. ar putea candida pe listeele unui singur partid, dar nimeni nu-si stie puterile, de exempul "moldova noastra" mai inainte avea in sondaje 15%, iar acum 5%.
3. sunt foarte multe partidute mici care isi supraestimeaza fortele. cele mai importante sunt psd, pd ,(daca s-ar uni ar fi in perspectiva un fel de psd romanesc, dar sunt prea incapatanati), mae(formar din niste fosti parlamenri care isi e claseaza la 10%, dar cred ca nu au decat 2%, si nu vou sa se retraga), ucm(condus de fostul premier, cred ca va aduna voturile rusofonilor anticomunisti).
3. fiecare partid are slabiciunile lor: pl(iberalii) nu are persoane prea multe cu inalta calificare, pldm(liberal-democratii) e condus de un fost sef, al privatizarilor, banuit de multi de corupitia anilor 90', iar amn a inceput campania cu prea multa aroganta, ceva mai mult decat stilul bombonica!
sunt foarte complicate problemele aici.
cred ca daca comunistii vor castiga alegerile, vor fi alegeri anticipate si cei cu sanse se vor uni.
alta solutie nu exista, daca cele 3 partide nu iau mai mult decat voturile pensionarilor si aferistilor.
poate sa aleaga orice numai la regimul nostru sa nu ajunga.parca la noi in demohotiocratia politicienii nu folosesc puterea ptr. a fura si a ocoli legea???????doar ptr.asta se duc acolo,ca ptr a munci eficient si afi un cetatean de buna credinta nu sant in stare.de hoti sant buni si mai au obrazul sa apara la tv si sa dea explicatii ptr.faradelegile pe care le au comis.
doua sarbatori, rosh hashana si yom kipur, doua sarbatori care nu sant ignorate nici de cel mai mare ateist evreu .
anul nou evreiesc este comemoraria zilei in care dumnezeu a creat pe adam si eva. este ziua onomastica a omeniri. deasemenea ,asta este ziua in care dumnezeu zudeca omenirea . de acea rosh hashana are si un alt nume "ziua judecatei".
interesa nt de mentionat ca semnul de zodiac care se potriveste perioadei este "balanta", si rabini din talmud ziceau ca in aceasta zi dumnezeu isi scoate balanta ca sa cantareasca faptele fiecarui persoana dea lungul anului.si depinde in ce directie se apleaca balanta, dumnezeu va hotara ce an vom avea sau daca o sa mai avem un an. traditia ne spune ca dunezeu tine doua carti, una este cartea 'vieti si noroc bun " , iar alta este cartea "morti si noroc rau".
dar, in multe cazuri, balanta nu se apleaca complect nici spre bine dar nici spre rau. la mijloc. si atunci dumnezeu, in bunatatea sa, mai da o sansa.
in cartea de rugaciuni de yom kipur scrie "de rosh hashana se inscrie...de yom kipur se finalizeaza...dar pareri de rau, rugaciuni, acte de caritate poate schimba decizia negativa" , deci perioada intre rosh hashana si yom kipur este essentiala, inportanta si de aia se numeste aceasta perioada " yamim noraim", adica "zile groasnice".
dar cate zile asteapta dumnezeu inainte de isi ia ultima decizie? numarul magic este zece, ca zece porunci. deci dumnezeu mai da zece zile ca cineva sa-si schimbe directia, sa-si inbunateasca viata ,si sa traiasca dupa cele 10 porunci.
si sa fie clar, e vorba de decizi de viata sau moarte. de yom kipur dumnezeu nu numai hotaraste cine traieste si cine moare, dar si decide cum se moare. in foc sau in boala, in accident sau omorat. deasemenea cand moare, imediar, in 6 luni, etc.
de aia, cand evrei se intalnesc, de rosh hashana se saluta cu "le sana tova tikatevu", adica "sa fi inscris pentru anul viitor (in cartea vieti), iar de yom kipur salutarea e asa :"gmar hatima tova", adica "sa se termine cu o semnatura buna, cu o hotarare pozitiva. sigiliu care ne garanteaza inca un an de viata. deci intelegeti de ce yom kipur este cea mai inportanta sarbatoare a anului evreiesc. ie, in fond, ziua cand ti se hotareste viitorul.
de rosh hashana, este un ritual special, si anume utilizarea "sofarului'. sofar este un instrument de muzica, facut din coarne , si care se foloseste dupa un ritual precis si tare vechi. sofarul a fost folosit in desert, cand era necesar sa se anunte ceva. sa se ordoneze miscarea, oprirea si directia. deci folosindul de rosh hashana este ca si cum poporului i se spune...inaintati, nu stati pe loc.
sofarul era utilizat ca chemare de razboi. astazi chemarea de razboi este contra caracterului negativ, inclinatiei sa ramanem pasiv in fata injustitiei, o chemare sa ne trezim ca sa facem numai bine.
sofarul a fost utilizat pe muntele sinai, anuntand prezenta lui dumnezeu printre evrei. azi, sofarul ne aduce aminte ca dumnezeu e cu noi ori si unde.
sofarul a fost folosit sa se anunte intronarea unui rege, si azi ne aduce aminte ca dumnezeu este regele nostru.
liricele, se spune, vin de la femeie si barbat, dar muzica, vine de la dumnezeu. sofarul este muzica lui dumnezeu.
se zica ca in momentul in care mesiah va veni, sofarul va anunta venirea lui in toata lumea.
exista 3 sunete specifice a sofarului :
tekia - un sunet foarte lung neinterupt.
shevarim - 3 sunete sparte, asemanand plansului.
teruah - 9 note stacato, asemanad cineva care se vaita.
in mod normal, in timpul anului, se pune sare pe paine, ca o amintire de ofertele care se aduceau templului cand exista. dar de anul nou, se pune pe paine miele sau zahar , in speranta ca vom avea un an dulce. se mananca o hala (paine evreiasca de sarbatori)dulce, si rotunda, ca fericirea noastra sa nu aibe sfarsit.
dupa amiaza de rosh hashana, obiceiul cere ca evrei sa se duca langa un rau, lac sau la mare, ca in mod simbolic sa se arunce in apa toate pacatele vieti. ceremonia se numeste "taslih", de la lisloah, sa trimiti sau sa arunci. acest obicei e bazat pe cele spuse de profetul mica care a zis " si sa-ti arunci toate pacatele in adancimea mari". se arunca in apa bucatele mici de paine.
dumnezeu poate sa ierte cea ce a fost facut contra sa. dar dumnezeu nu are cum sa ierte cea ce oameni isi fac unl la alti .de acea, legea cere, ca inainte de yom kipur, sa te duci sau sa intri in legatura, cu ori si ce persoana care ai ranito prin fapte sau cuvinte,si sa-ti ceri iertare. si persoana este obligata sa te ierte. de ce?. pentru ca daca dumnezeu stie sa ierte, si omul trebuie sa ierte.
ziua de yom kipur a fost aleasa sa coincida cu ziua cand dumnezeu ia ertat pe evrei in desert cand si-au facut un vitel de aur. ideia fiind, ca si acuma, dumnezeu, va continua sa ne ierte, pentru ori si ce om fi facut in cursul anului.
pentru 25 de ore, de yom kipur, nu e voie sa se manace sau sa se bea.
de ce se posteste? pentru ca daca ne rugam toata ziua pentru viata noastra, nu putem avea timp sa mancam sau sa biem.
yom kipur incepe cu cea mai cunoscuta rugaciune "kol nidre". aceasta rugaciune este inceputul dialogului intre om si dumnezeu .rugaciunea este in aramaic. are o formula legala .in acesta rugaciune se cere ca dumnezeu, sa anuleze toate promisiunile sau juramintele care l-eam facut si nu santem capabil sa le inplinim in noul an.
acesta rugaciune este socotita asa de inportanta, ca nu este loc in picioare in toate sinagogile din lume . dar de ce ?
pentru ca in timpul inchizitiei, si a crusadei, evrei erau obligati sa renunte judaismul si sa jure credinta in isus. ca sa-si salveze viata, multi evrei au promis credinta in isus, dar si in acelasi timp, au promis sa renunte la dumnezeul lor si la torah. deci in acesta zi de yom kipur, evrei cer lui dumnezeu sa-i libereze de cea ce erau obligati sa o faca, sa-i libereze de promisiunea facuta in biserica.
intrebarea este, de ce astazi, dupa atatia ani trecuti de la inchizitie, mai este socotita o necesitate aceasta rugaciune? intrebarea este buna, si nu pentru ca eu o intreb.
inainte cu cca 2000 de ani, evrei aveau o curte juridica superioara in jerusalem, in templu. aceasta curte lua decizi diverse in diferite domeni. dar de cand aceasta institutie a disparut inpreuna cu templu, se socoteste, ca nimeni nu are dreptul sa ia decizi, in niciun domeniu, care poate schimba traditia, pana cand o noua curte juridica va reapare. de aia aceasta traditie de yom kipur nu poate fi schimbata.
o sa mai ajut ca antisemiti au folosit acest "kol nidre", ca pretext, sa sustina ca aceasta rugaciune inseamna ca niciun crestin nu poate sa aibe incredere intrun evreu, pentru ca de yom kipur, evreu poate sa-si anuleze promisiunile facute. antisemiti insa nu puteau sa inteleaga sensul rugaciuni, pentru ca rugaciunea era in vechiul aramaic, necunoscut de public.
in ziua de yom kipur se citeste in sinagoga povestea biblica a lui jonah. e prea lunga sa o povestesc aicea,dar ca amanunt, jonah a fost inghitit de o balena,care l-a scuipat dupa traditie in iaffo. cei care vor vizita iaffo, vor gasi povestea pe unul din panourile turistice, dar concluzia povesti este ca dumnezeu zudeca toata omenirea nu numai pe evrei. dumnezeu asteapta pana in ultimul moment sperand ca cine trebuie pedepsit o sasi schimbe drumul vieti. cei care cred in dumnezeu, au obligatia sa ajute pe alti sa mearga pe drumul bun .nimeni, absolut nimeni nu poate sa se ascunda de dumnezeu.
in jerusalem sant multe sinagoge construite de evrei care au venit de pretutinde.
in una din aceste sinagoge, una care apartine evreilor din bucuresti, membri au introdus in perete un cosciug, un cosciug gol, dupa o veche traditie. acest cosciug este un simbol, aducandune aminte de mortalitatea noastra. in talmud scrie ca inainte de moarte trebuie sa ne cerem iertare. intreaba un student: dar cum stim cand vom muri? raspunde talmudul..."traitiva viata ca si cand fiecare zi este ultima zi a vieti". sa vezi acest costiug in sinagoga zilnic, este o forma de a ne aduce aminte sa ne traim viata din plin, ca nimeni nu traieste la nemurire.
de yom kipur, religiosi poarta un fel de rochie alba , care se numeste kittel.
e in kittel ca un mort este invelit inainte de inmormantare evreiasca. purtand un kittel de yom kipur, e cum au facut bucuresteni cu cosciugu, o amintire de faptul ca viata e scurta, ca se poate termina ori si cand, si ca santem in mana lui dumnezeu. noi ne traim viata incercand sa pretindem ca vom trai la nemurire.
intrebarea care se pune : despre ce pacate vorbim noi? care sant pacatele judecate de dumnezeu, si uite ca in cartea de rugaciuni de yom kipur, care se numeste mahzor, gasim o lista. cum am un mahzot in romaneste nu am nevoie sa traduc, dar cartea e veche, asa ca unele expresi pot fi vechi:
fie deci voia ta, doamne dumnezeule nostru, si dumnezeul parintilor nostri, ca sa ne ierti toate pacatele noastre, si sa ingadui toate greselile noastre si sa ne desvinovatesti de toate faradelegile noastre.
pentru pacatul:
care l-am facut fiind siliti sau din bunavoie.
care l-am facut inaintea ta prin inpietrirea inimii.
din nestiinta, prin graiul buzelor, pe fata si pe ascuns, prin desfrau, cuvinte nechibzuite, cu stiinta sau viclenie, prin gandire necurata, prin amagirea aproapelui, prin spovedirea fatarnica, adunari de desfranare, prin nesocotirea parintilor si invatatorilor, prin pangairea numelui lui dumnezeu, necuratenea buzelor, cu stiinta si fara stiinta, , luare de mita, fagaduiala si minciuna, in afaceri, prin mancare si bautura, prin dobanda si camata, prin clipirea desfranata a ochiului, prin obrasnitie, prin invidie, prin incapatanare, prin juramant fals, prin ratacirea inimi, etc, etc, etc....
deci,
intr e rosh hasana si yom kipur, 10 zile in care ne mai putem schimba directia vieti.
dumnezeu ne judeca de rosh hasana si sigileaza hotararea sa de yom kipur.
sofarul ne trezeste la faptul ca santem judecati de dunmnezeu si putem schimba decizia spre bine .miele este simbolul unui an dulce.
cere iertare nu numai lui dunnezeu, dar si oamenilor. postul de yom kipur ne lasa timp in plus sa ne rugam pentru viata noastra. cerem iertare prin suferinta foamei si a setei.
inbracand kittel, inbracamintea mortilor, ne aducem aminte cat de mult trebuie sa luam avantaj de fiecare zi de viata.
si sa nu uitam: dumnezeu a dat, dumnezeu a luat !.