Angajaţi ai armatei cehe au furat kerosenul avioanelor prezidenţiale
Câteva zeci de angajaţi ai armatei cehe sunt acuzaţi de furtul unei cantităţi considerabile de kerosen destinat avioanelor prezidenţiale. Mai precis, angajaţii aeroportului militar Ruzyne au furat kerosen în valoare de un milion de euro, pe care l-au vândut apoi unei companii private, scrie cotidianul Hospodarske Noviny, preluat de Agerpres. Cu întreaga cantitate de kerosen furată, avionul prezidenţial ar fi efectuat 17 zboruri dus-întors Cehia-Canada.
Deşi locurile unde sunt garate cele două avioane prezidenţiale (cu care sunt transportaţi preşedintele, premierul şi preşedinţii celor două camere ale parlamentului) sunt printre cele mai bine păzite din ţară, un camion cisternă plin cu kerosen furat a putut trece fără probleme de peste o sută de ori timp de doi ani şi jumătate, scrie cotidianul ceh.
Autorităţile au declanşat deja urmărirea judiciară împotriva a şase angajaţi, dar implicaţi ar fi cel puţin 50 de angajaţi civili sau militari, potrivit unor surse judiciare.
Hoţii s-au dedat la un asemenea jaf, sperând că nu se va cunoaşte, de vreme ce avionul prezidenţial aflat în dotare până în 20007 avea un consum uriaş. Avioanele model Tupolev 154 au fost înlocuite în 2007 cu două aparate Airbus A-319CJ. După ce furau din kerosen, persoanele în cauză „înmulţeau” kerosenul rămas cu o anumită cantitate de combustibil diesel şi comercializau produsul finit prin două staţii de benzină. (E.F.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













7 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Câteva zeci de angajaţi ai armatei cehe sunt acuzaţi de furtul unei cantităţi considerabile de kerosen destinat avioanelor prezidenţiale. Mai precis, angajaţii aeroportului militar Ruzyne au furat kerosen în valoare de un milion de euro
mult mai meseriasi decat soferii de la ratb ;)
bey a dreaq tehnologie, un avion care functioneaza douajdemii' de ani :)
sa i-l fure si lu *******, da' cand e in aer!
ma ma ma ma..... am primit o scrisoare? ce inteles are???
daca vor veni?
oare ce vor mai face de data asta???????:((
Cele mai secrete experimente ale omenirii:
ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk
ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk
ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk
ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk
ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk
ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk ebizar.tk