Angajaţii Facebook se pregătesc să devină milionari, după listarea companiei la bursă. “Vreau să plec în spaţiu”

Postat la: 02.02.2012 15:55 Ultima actualizare: 02.02.2012 16:00

Odată cu listarea Facebook la bursă, cel puţin 1.000 dintre angaţii companiei se pregătesc să devină milionari, scrie Daily Mail.

Aceştia îşi fac deja planuri legate de modul în care vor cheltui banii, notează sursa. "Mereu s-a discutat, în interiorul companiei, despre lucrurile pe care am visat mereu să le facem, dar nu am avut bani", spune un fost angajat al Facebook, care deţine acţiuni la companie.

El visează la o călătorie în spaţiu, care l-ar costa peste 200.000 de dolari. Totuşi, această sumă nu va reprezenta nimic pentru fostul angajat: acesta a estimat că acţiunile lui ar putea valora 50 de milioane de dolari, scrie Daily Mail. Între timp, alţi angajaţi plănuiesc deja o expediţie în Mexic, la ruinele mayaşe. Există, însă, şi angaţi mai cumpătaţi, care se gândesc "doar" să-şi cumpere o maşină, o casă sau să plătească studiile copiilor lor.

De altfel, angajaţii Facebook au realizat chiar şi o fotografie în care mulţumesc celor 845 de milioane de utilizatori ai reţelei de socializare pentru că îi vor face milionari. Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, este pe rândul al patrulea, sub mesajul "Thank you".

CLICK PENTRU A MĂRI

Daily Mail scrie că principalul beneficiar al listării Facebook la bursă va fi, bineînţeles, fondatorul Mark Zuckerberg, care deţine peste 20% din companie. Totuşi, alţi 1.000 dintre cei peste 3.000 de angajaţi Facebook ar putea deveni şi ei milionari, mai notează sursa.

Asta pentru că Facebook le-a vândut angajaţilor săi, în special celor cu vechime şi experienţă, acţiuni la preţuri foarte mici. Spre exemplu, un inginer cu 15 ani de experienţă a putut cumpăra, în 2009, 65.000 de acţiuni, la preţul de 6 dolari fiecare. Mai mult, anumiţi directori ai Facebook au primit gratuit în jur de 100.000 de acţiuni, conform unor angajaţi. Daily Mail scrie că acţiunile valorează, acum, în jur de 40 de dolari fiecare.

Mark Zuckerberg deţine peste 20% din acţiunile companiei

Publicaţia notează că există şi un dezavantaj al îmbogăţirii subite a angajaţilor Facebook: aceştia ar putea să plece din companie, încercându-şi norocul în afaceri pe cont propriu.

Totuşi, pentru statul California, care are un deficit bugetar de 9,2 miliarde de dolari, listarea Facebook la bursă este o veste foarte bună, pentru că înseamnă mai mulţi bani colectaţi din taxe, scrie Daily Mail.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

4 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 piese auto ieftine 2.02.2012 17:57

Cauti piese auto ieftine?
Intra pe epiesa.ro si gasesti toata gama de piese auto la pret de importator.
Comercializam piese originale si after market de la cei mai cunoscuti producatori.
Urmeaza sa faci revizia si nu te incadrezi in buget? Urmareste super promotiile noastre la filtrele MANN
unde avem discount de 60%.
Cauti ulei motor de calitate la cel mai mic pret? epiesa.ro este solutia perfecta.
Te asteptam pe epiesa.ro sa te convingi singur !

 
#2 Romania 2.02.2012 19:32

Cauta pe Google cuvantul "romopi" si pe prima pagina afisata gasesti raspunsuri la intrebari cheie!!

 
#3 LDS 3.02.2012 09:17

Multumim celor 4.161.000 de romani care l-au ajutat pe * sa faca acesti bani Hai la mai mare

 
#4 GOGU 3.02.2012 16:10

Daca in lume se cheltuie atatea miliarde pentru o porcarie de fakebook nu e de mirare ca totul se duce de rapa...

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa