Cristina ANDREI
Cristina ANDREI
7810 vizualizări 1 feb 2018

Remarca primului ministru a pus-o din nou în relaţii tensionate cu oficialii UE care au transmis deja opţiunea lor în acest sens: un „status-quo" care să dureze până în luna decembrie a anului 2020 care păstrează dreptul de liberă circulaţie al cetăţenilor şi toate avantajele pentru europenii care doresc să se stabilească în Regat în acea perioadă, informează The Guardian. 

Regulile pentru viitorii imigranţi din statele UE ar putea include necesitatea obţinerii unor permise de muncă obligatorii, obligaţia de a-şi înregistra sosirea pe teritoriul ţării şi restricţii în ceea ce priveşte beneficiile pe teritoriul statului. Toate acestea nu se vor aplica, însă, cetăţenilor europeni care s-au stabilit în Marea Britanie înaintea Brexit. 

În faţa reporterilor, Theresa May a declarat că detaliile sunt „o chestiune de negociere în ceea ce priveşte perioada de implementare, însă este clar că există o diferenţă între cei care s-au stabilit în Marea Britanie înainte ca noi să părăsim Uniunea Europeană şi cei care vor veni pentru că ştiu că Regatul iese din blocul comunitar". 

May a adăugat că se opune ideii că nu se vor modifica foarte multe după ieşirea din UE, afirmaţie care a dus „la cuţite" relaţia sa cu cancelarul Philip Hammond, care a transmis că scopul este „o schimbare cât mai mică" după încheierea procesului. 

„Ceea ce facem acum este exact îndeplinirea sarcinilor pe care britanicii au cerut guvernului să le realizeze, adică să performăm în problema Brexit-ului. La urne, cetăţenii nu au votat pentru ca lucrurile să se schimbe odată ce vom ieşi din Uniunea Europeană", a declarat Theresa May. 

La rândul lor, oficialii de la Bruxelles urmăresc să respingă ferm orice fel de încercare de a submina cele patru libertăţi principale ale cetăţenilor, inclusiv libera circulaţie a acestora. Uniunea Europeană consideră deja că acest lucru este stabilit cu Executivul de la Londra şi că cei care vor sosi în Regat înainte de încheierea perioadei de tranziţie vor primi aceleaşi drepturi ca cei stabiliţi deja acolo. 

„Chestiunea drepturilor cetăţenilor în timpul tranziţiei nu este negociabilă. Nu vom accepta să existe două seturi de drepturi pentru membrii UE. Pentru ca tranziţia să funcţioneze, aceasta trebuie să reprezinte o continuare a situaţiei actuale, fără excepţii", a spus Guy Verhofstadt, coordonatorul pentru Brexit al Parlamentului European. 

 

Citește și: