„Aţi fost mai rapizi decât Nabucco”
*În plus, Ungaria ar fi semnat un parteneriat strategic secret cu Moscova pe termen lungLa Moscova, în prezenţa preşedintelui Vladimir Putin şi a premierului Ferenc Gyurcsany, ministrul rus al industriei şi energiei şi ministrul de finanţe al Ungariei au semnat acordul privind construirea pe teritoriul Ungariei a unei părţi din conducta South Stream. Explicaţia deciziei Budapestei de a participa la această reţea s-a concretizat în cuvintele adresate de Gyurcsany lui Vladimir Putin: „Aţi fost mai rapizi decât Nabucco”. Anterior semnării, cei doi lideri au avut discuţii care au durat, în locul celor 40 de minute prevăzute, peste o oră şi jumătate, deoarece Putin ar fi dorit garanţii de stat pentru rambursarea costurilor proiectului, cerinţă pe care partea ungară a refuzat-o.
Ungaria va plăti pentru construirea conductei care trece pe teritoriul ei 700 de milioane de euro. Gyurcsany a apreciat că acordul convenit este o dovadă a schimbărilor intervenite în relaţiile dintre Ungaria şi Rusia, a eliminării unor neînţelegeri care au umbrit multă vreme aceste raporturi, curs pozitiv care s-a intensificat cu prilejul vizitei în urmă cu doi ani a preşedintelui Putin la Budapesta.
OPOZIŢIA DENUNŢĂ O LOVITURĂ DE STAT
Semnarea documentului a stârnit furia opoziţiei,. Viktor Orban, preşedintele Fidesz a afirmând că „în Ungaria are loc o lovitură de stat,...cea a cabinetului împotriva parlamentarismului şi propriului popor”. Aceasta, deoarece guvernul ar fi semnat cu Rusia un acord pe termen lung, deocamdată ţinut la secret în probleme energetice „determinante pentru secolul XXI şi pentru soarta maghiarilor care trăiesc în Bazinul carpatic”. Acuzaţiile lui Orban s-au dovedit nefondate, deoarece textul acordului a ajuns în parlament imediat după semnare. Totuşi, şeful grupului parlamentar FIDESZ, Tibor Navracsics, a reuşit să-şi convingă colegii ca cele cinci partide parlamentare să dea o declaraţie comună în care să-şi manifeste susţinerea faţă de politica energetică a UE şi de conducta Nabucco.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













10 Comentarii [+] Adauga un comentariu
La Moscova, în prezenţa preşedintelui Vladimir Putin şi a premierului Ferenc Gyurcsany, ministrul rus al industriei şi energiei şi ministrul de finanţe al Ungariei au semnat acordul privind construirea pe teritoriul Ungariei a unei părţi din conducta South Stream.
ti se balangane fitele in cap mai tare decat clopotele la
patriarhie
mai rau decat amarastenii care dau cu capetele de pereti cand se roaga
iuliana,aceia se roaga la dumnezeu,tu insa te rogi sa mai fi inchiriata de un betiv,deoarece nici macar betivii nu se mai uita la tine.
bravo gyurchany !!! are ungaria gaze pana s-or termina rezervele mapamondului, adica ale rusiei!!! bravo!!!!!
beau "oua" arabesti si romanesti.va sarut pa "oua".
Ce fel de salariu ai? >>>>>
Salariul Ateu: te indoiestide existenta lui Salariul Magic: face catevamiscari si dispare
Salariul Furtuna: nu stii cand o sa apara si nici cat o sa tina
iuliana,salariul groazei,cand numeri banii ti se ridica parul de pe picioare in cap.mare minune,sa te crucesti si nimic mai mult.
soarta maghiarilor care trăiesc în Bazinul carpatic