AUDIO: Stephen Elop, CEO Nokia, explică MOTIVELE ÎNCHIDERII FABRICII DIN ROMÂNIA. Ce răspunde oficialul la întrebarea Gândul: Când aţi anunţat autorităţile din România?

de Loredana VOICULESCU, Mihai SCHIAU Postat la: 29.09.2011 11:24 Ultima actualizare: 29.09.2011 15:17

no title

Grupul finlandez Nokia a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că va închide fabrica de la Jucu, în judeţul Cluj, în cadrul unui program de reducere a costurilor, urmând ca cei 2.200 de angajaţi să îşi piardă locurile de muncă.

Întrebat de gândul când a anunţat Guvernul român despre intenţia de a închide fabrica de la Jucu, preşedintele grupului finlandez, Stephen Elop, a declarat că a avut discuţii în ultimele 12-18 ore cu reprezentanţii Executivului de la Bucureşti.

Ascultă întrebările adresate lui Stephen Elop de jurnalistul gândul Loredana Voiculescu, plus răspunsul CEO-ului Nokia

Ascultă conferinţa integrală susţinută de CEO-ul Nokia, Stephen Elop

"Discuţiile noastre cu autorităţile centrale şi de la nivel local din România au început în ultimele 12-18 ore. După cum vă închipuiţi, imediat ce am luat această decizie am luat legătura cu autorităţile. Discuţiile au început ieri şi vor continua şi astăzi, atât cu autorităţile centrale, cât şi cu cele de la nivel local", a declarat preşedintele grupului finlandez, Stephen Elop, răspunzând la întrebarea adresată de gândul.

Întrebat dacă a încercat negocierea unui ajutor de stat de la guvernul român, şeful grupului Nokia a declarat că nu s-a pus această problemă, având în vedere că motivul deciziei de a închide fabrica de la Jucu nu a fost legat de costurile specifice.

"Nu este o problemă legată de ajutoarele financiare. Motivul fundamental al deciziei nu este legat de costurile specifice, ci de faptul că distribuitorii şi clienţii acestor produse se află în număr din ce în ce mai mare în Asia. Este o chestiune legată de proximitate, nu de dorinţa noastră de a căuta ajutoare financiare. Este o chestiune de distanţă, nu numai pentru noi, ci şi pentru alţi producători", a declarat preşedintele grupului finlandez, Stephen Elop, răspunzând unei întrebări adresate de gândul.

Pe de altă parte, Elop a spus că un alt motiv al închiderii fabricii de la Jucu îl constituie schimbările radicale rapide de pe piaţa telefoanelor mobile. "Piaţa telefoanelor mobile se schimbă rapid. În Europa, lumea cumpără mai mult smartphone-uri şi nu telefoane mobile obişnuite. În Asia, încă se mai cumpără telefoane mobile obişnuite. Acesta este motivul fundamental al închiderii fabricii de la Cluj", a spus Elop, adăugând că "Nokia încearcă să se mişte mai repede decât piaţa telefoanelor mobile".

Producţia de la Jucu, relocată în fabricile din China şi India

Şeful Nokia a mai anunţat joi că unităţile de producţie de mare volum din Asia sunt mai eficiente pentru grupul finlandez şi a infirmat informaţiile cu privire la mutarea fabricii de la Jucu în Republica Moldova. "Producţia de la Jucu va fi absorbită în fabricile existente în Asia, inclusiv în cele din China şi India", a mai spus Elop.

Angajaţii de la fabrica din Cluj vor lucra până la sfârşitul lui decembrie 2011, după care vor primi plăţi compensatorii şi bonusuri până în martie 2012. "Şase luni este o perioadă suficientă pentru disponibilizarea tuturor angajaţilor", a mai arătat şeful Nokia.

Nokia caută un cumpărător pentru fabrica de la Jucu

Pe de altă parte, Elop a mai anunţat că Nokia va căuta potenţiali investitori interesaţi de fabrica de la Jucu, cu intenţia de a vinde această unitate către o altă companie. Astfel, la fabrică vor fi păstraţi doar angajaţii serviciului de vânzări, restul personalului urmând să fie disponibilizat.

"Ne gândim la angajaţi şi la familiile lor şi vom începe procesul de reconversie profesională chiar de astăzi", a spus Elop, care a adăugat că angajaţii disponibilizaţi vor fi ajutaţi să se reformeze profesional şi să îşi găsească noi locuri de muncă.

După şedinţa de joi cu conducerea companiei, cei circa 2.000 de angajaţi au primit o hârtie în care sunt anunţaţi că fabrica urmează să funcţioneze până la sfârşitul anului, iar ei să fie plătiţi până la sfârşitul lunii martie 2012. Potrivit documentului, angajaţii Nokia vor beneficia de un pachet compensatoriu care va fi comunicat imediat după finalizarea consultărilor cu sindicatul.

"Nokia vrea să-şi ajusteze producţia de telefoane către locaţiile cu proximitate optimă faţă de distribuitori şi de pieţele cheie. Prin urmare, Nokia intenţionează să închidă fabrica de la Cluj, România, înainte de sfârşitul anului 2011, deoarece unităţile de producţie de mare volum din Asia oferă o mai bună scară a operaţiunilor şi beneficii de proximitate", se spune într-un comunicat transmis joi de grupul finlandez Nokia.

Stephen Elop a mai declarat în conferinţa de presă de joi că vor avea loc disponibilizări de personal şi în alte fabrici din lume ale Nokia, fără să precizeze care este numărul celor care îşi vor pierde locurile de muncă. El a adăugat că producţia grupului finlandez urmează să se concentreze în trei fabrici: Berlin (Germania), Boston şi Chicago (SUA).

Nokia a început producţia de telefoane mobile la fabrica din Jucu în februarie 2008, investiţia în fabrică ridicându-se la 60 de milioane de euro.


UPDATE Conferinţa s-a încheiat.


UPDATE "Vom avea grijă de toţi angajaţii Nokia de la Cluj. Interesele noastre sunt comune: vrem să ajutăm angajaţii. Vom lucra cu autorităţile locale, la fel cum lucrăm deja cu autorităţile naţionale din România".


UPDATE Întrebat de jurnalistul gândul Loredana Voiculescu când a anunţat Nokia guvernul României că va închide fabrica de la Cluj, Stephen Elop a răspuns: "Acum 12-18 ore"


UPDATE "Angajaii de la fabrica din Cluj vor lucra până la sfârşitul lui decembrie 2011, după care vor primi plăţi compensatorii şi bonusuri până în martie 2012. Şase luni este o perioadă suficientă pentru disponibilizarea tuturor angajaţilor"


UPDATE "Nu vom deschide nicio fabrică în Republica Moldova, activitatea de la fabrica din Jucu va fi relocată în Asia"


UPDATE "Ne gândim la angajaţi şi la familiile lor şi vom începe procesul de reconversie profesională chiar de azi"


UPDATE "Îi vom ajuta pe angajaţii disponibilizaţi să se reformeze profesional şi să îşi găsească noi joburi"


UPDATE Stephen Elop a anunţat oficial închiderea fabricii din Cluj.

Motivul: "Piaţa telefoanelor mobile se schimbă rapid. În Europa, lumea cumpără mai mult smartphone-uri şi nu telefoane mobile obişnuite. În Asia, încă se mai cumpără telefoane mobile obişnuite. Acesta este motivul funamental al închiderii fabricii de la Cluj"


Update: Teleconferinţa a început. Stephen Elop anunţă măsurile luate de Nokia, pentru continuarea strategiei începute în februarie. Astfel, vor fi reduceri de joburi în anumite zone, iar producţia se va concentra în trei fabrici: Berlin (Germania), Boston şi Chicago (SUA).


Preşedintele şi CEO-ul Nokia, Stephen Elop, va susţine, de la ora 11:45, o conferinţă telefonică, în care va explica şi motivele închiderii fabricii de la Jucu. Gândul va participa şi va transmite LIVE TEXT.

Citeşte şi NOKIA ÎNCHIDE FABRICA DE LA CLUJ. BREAKING NEWS

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

84 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 CE MAI CONTEAZA 29.09.2011 11:36

TARICEANU A INAUGURAT FABRICA.
boc o inchide, asta spune totul.
bai finlanda, luati-l pe boc si in semn de mare respect pt el, puneti-l sa curete veceurile din fabrica.
cu limba, ca se pricepe

 
#2 PAI SE DUCE IN ASIA (INDIA/CHINA/KOREA DE NORD) UNDE LUCREAZA PE O LINGURA DE OREZ PE ZI. SCLAVAGIA GLOBALIZARII. 29.09.2011 11:40

...

 
#3 edgar 29.09.2011 11:43

au inchis-o ciorile sindicaliste securist comuniste care 20 de ani au invatat oamenii sa NU MUNCEASCA sa CEARA, iar boala si blestemul taricenu a furat miliardele BCR si cu patriciu vantu voiculescu sub talpa satanicului iliescu au marit cheltuielile gaz electrica de zeci de ori in timp ce mareau pensiile cu un leu au luat de la batrani si saraci si bolnavi ultima faramitura cu dansul si manelele puse de securistu sasu la tvr ul de atunci. Hai lasati-o moarta ca UNPR si PDL inseamna descinderi la ciori ca ponta la ANI sau securistii lui ilici vopsiti revolutionari, sau ciori ciorditori si clanuri sau....si in sfarsit POPORUL ROMAN se trezeste si-si bea ceaiul linistit relaxat la B1Tv sau TVR caci GUVERNUL NOSTRU ROMANESC face curatenie generala la boala si blestemul Romaniei care este cioara criminal iliescu & U SL. Cand cioara borata ponta si boldeanu libidinos crin apar separat sant urati foc golani jegosi. Cand apar impreuna se vad hidosi si in spate imaginea ascunsa dar cu coarne satanice a lui ilici. Si cand se mai si fac ca se cearta cu cioroiul securist tortionar golan si criminal voiculescu sau vantu sau patriciu se vede ca o oala cu zmoala in care clocotesc toti dracii pagani si atei si farisei USL cu activistii mortaciuni putreziciuni securisti si comunisti realitatea tv sau antenele 3 si 1 sau ciorile turcesti de la canalizarea menajera D sau fetita ateu a lui comunistu liberal topescu la prima tv sau tuca si jrnalul national cu care incearca sa fure tablourile lui TONIZA sau ctp cioara comunista sau toti betivii sau golanii cei care pe comentarii pe strazi prin piete sau scara bolcului duc cancerul contagios la amaratii si tampitii inclinati la rau.

 
#4 Ando22 29.09.2011 11:49

Plecarea Nokia din Romania este o lovitura de maciuca in capul lui Boc cel mic. Nu degeaba Moody's a dublat ieri riscul de faliment al Romaniei, stiau ei ce stiau. Cert e ca sistemul social actual produce pe de o parte somaj, pe de alta parte coruptie. Pe cand o schimbare politica profunda in Romania? Destul de curand...

 
#5 alin 29.09.2011 12:04

Pai si daca in Europa se cumpara mai mult smartphone-uri, decat sa inchida fabrica, nu mai bine mutau productia lor in Ro? Nu imi pare asta a motiv plauzibil..sincer!

 
#6 un muncitor 29.09.2011 12:14

@Ando22
deja ai inceput cu propaganda bolsevica pe toate site-urile. unii din voi va frecati palmele de bucurie in speranta cresterii cu cateva procente electorale pe fondul problemelor care ne afecteaza pe toti! ratati ce sunteti!

 
#7 un cetatean normal la cap 29.09.2011 12:16

Eu propun sa nu mai cumparati marca NOKIA decat daca scrie pe telefon ca este fabricat in Romania !

 
#8 m 29.09.2011 12:17

oricum Nokia e pe moarte, ca se intampla acum sau mai incolo :)

 
#9 ddaannii 29.09.2011 12:17

Pai se duc in asia ca nu sunt taxele atat de mari,dar noi ca tara suntem mai destepti,asa atragem investitii

 
#10 xxx 29.09.2011 12:21

nenorociti de pedelisti au dus la asa ceva,s-a dus 1 %din pib ,hotii dracului de boc si basescu .......unde sant 300000 de firme?dizolvate de impozitul forfetar............unde sant 90 de miliarde de euro ?....unde sant cei 1000 de km de autostrata,promisi la alegeri ......MAI E PUTIN SI VETI RASPUNDE PENAL DE CEEA CE ATI FACUT PEDELISTILOR....................

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa