Azerbaidjanul a sistat livrarile de petrol catre Rusia
Azerbaidjanul a anuntat, luni, ca a sistat exportul de petrol catre Rusia din cauza dezacordului privind pretul gazului livrat azerilor de catre gigantul gazeifer rus Gazprom. Compania petroliera azera SOCAR si-a intrerupt de la 1 ianuarie livrarile catre Rusia prin oleoductul Baku-Novosibirsk - a indicat pentru AFP responsabilul companiei pentru exporturi, Muktar Babaiev. Potrivit responsabilului azer, tara sa se foloseste de petrolul ce ar fi trebuit exportat in Rusia (cantitate care in anul 2006 s-a ridicat la aproape 4,2 milioane de tone) pentru a alimenta centralele electrice care nu mai sunt alimentate cu gaz natural rus, in urma esecului negocierilor dintre Baku si Moscova. "Vom trece de la un amestec de petrol si gaz natural, la alimentarea doar cu petrol, in masura in care centralele noastre vor putea functiona optim in noile conditii' - a declarat Muktar Babaiev. Azerbaidjanul a refuzat cresterea pretului la gazul natural rus ceruta de Gazprom, care s-ar fi situat la 235 dolari pentru 1.000 mc., cu incepere de la 1 ianuarie, fata de 110 dolari cat s-a platit anul trecut.Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine












- Tag-uri:
[+] Adauga un comentariu