Mircea Olteanu
122 vizualizări 28 nov 2017

Aeroportul internaţional Ngurah Rai va fi închis pentru alte 24 de ore „având în vedere impactul cenuşii de la Muntele Agung", a declarat Arie Ahsanurrihim, un purtător de cuvânt al aeroportului.

Ahsanurrihim a mai adăugat că 443 de zboruri spre şi dinspre Bali au fost afectate de închiderea aeroportului, iar 60.000 de pasageri au fost nevoiţi să-şi amâne zborurile.

Pe de altă parte, aeroportul internaţional de pe insula Lombok, în apropiere de Bali, a fost redeschis marţi dimineaţa, după ce fusese închis în cursul zilei de duminică din cauza cenuşii vulcanice.

Peste 40.000 de oameni au fost evacuaţi din zona Muntelui Agung din cauza pericolului de erupere a vulcanului din apropiere, a anunţat Agenţia indoneziană pentru Prevenirea şi Atenuarea Dezastrelor (BNPB).

„Nu toţi locuitorii au fost de acord să fie evacuaţi. Sunt mulţi care spun că se simt în siguranţă, însă noi atragem atenţia asupra iminenţei eruperii vulcanului”, a declarat purtătorul de cuvânt al BNPB, adăugând că personalul de securitate face eforturi să convingă populaţia rămasă să îşi părăsească locuinţele, iar cei care se opun ar putea fi evacuaţi forţat.

Autorităţile indoneziene au precizat că erupţia vulcanului este foarte probabilă, ţinând cont de activitatea acestuia.

„Au fost degajate cantităţi însemnate de cenuşă, iar explozii ocazionale pot fi auzite la 12 kilometri de vârf. Flăcările au fost vizibile în timpul nopţii, ceea ce indică faptul că o eventuală erupţie s-ar putea întâmpla oricând. În anticiparea posibilităţii şi a riscului iminent de dezastru, PVMBG a ridicat nivelul de alertă de la Muntele Agung de la trei la patru”, potrivit BNPB.

Aproximativ 1.100 de oameni au murit în 1963, când a avut loc ultima erupţie a vulcanului Muntele Agung.

Citește și: