Bărbatul înarmat care a luat ostatici la sediul Discovery Channel din SUA a fost ucis de poliţie. Ostatecii au fost eliberaţi
Un bărbat înarmat a luat cel puţin un ostatic la sediul Discovery Channel din SUA Foto: Jonathan Ernst / Reuters
Un bărbat înarmat a luat miercuri cel puţin un ostatic în sediul
canalului de televiziune Discovery Channel, aflat la periferia
capitalei federale americane, informează
Mediafax. După
două ore de negocieri, autorul luării de ostatici a fost ucis de
poliţie, iar cei trei ostatici pe care îi reţinea au fost
eliberaţi.
"Unităţile noastre tactice au intervenit" când suspectul a
îndreptat arma către unul dintre ostatici, a declarat comandantul
poliţiei comitatului Montgomery, J. Thomas Manger, în timpul unei
conferinţe de presă.
"Ele au tras în suspect. Suspectul a murit", a
adăugat el. El a adăugat că poliţia apreciase că bărbatul purta
"dispozitive explozive pe piept şi la spate", care "se pare că au
explodat".
Alte dispozitive suspecte se găseau însă în continuare în clădire.
"Ele sunt în rucsacuri şi nu ştim exact cine le-a adus aici şi
despre ce este vorba. Suspectăm că au fost aduse de (autorul luării
de ostatici), aşa că este necesar să le neutralizăm", a spus J.
Thomas Manger.
El a precizat că nu se ştie cu siguranţă în această etapă dacă
autorul luării de ostatici a acţionat singur. "Există mai multe
informaţii pe care trebuie să le analizăm", a spus el.
Luarea de ostatici a început la ora locală 13.00 (20.00, ora
României) la sediul Discovery Channel, situat în Silver
Spring.
Potrivit comandantului poliţiei, suspectul era cunoscut pentru
faptul că a avut "probleme cu angajaţii Discovery Channel".
Mass-media americană afirmase că suspectul ar putea fi un militant
ecologist ce răspundea la numele de James Jay Lee, implicat într-o
luptă acerbă împotriva încălzirii globale. Imagini cu acest bărbat
fluturând o pancartă pe care era scris: "Discovery Channel: salvaţi
planeta!" au fost difuzate de posturile americane de
televiziune.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















4 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Agresoru a fost impuscat nu arestat....uitate pe CNN
Vai mama ei de natie! Au venit userii de pe "Libertatea" si aici.
Inca un spalat pe creier. Sa-i multumeasca lui Al Gore si farsorilor care promoveaza "stiinta" incalzirii globale antropogenice, din cauza careia modul de a face industrie trebuie sa se schimbe -> mai multi someri, apoi trebuie sa crape trei sferturi din omenire (in cel mai bun caz). Hail your god, Al Gore, you brainwashed scum.
asta e Sua, patria comunismului, democratia e o crima acolo, drepturile omului nu-s respectate si la orice infractiune esti torturat sau impuscat direct.nu zic ca respectivul era nevinovat insa NICAIERI in lumea civilizata nu ar fi fost impuscat mortal. RUSINE, HOUUU criminalilor americani !