Bătălie a oligarhilor pe resturile „Revoluţiei Oranj”

Deşi au apărut peste tot, chipurile candidaţilor din afişele electorale nu au mai stârnit interesul ucrainenilor ca acum patru ani

Indiferent pe ce nume au pus ştampila, ucrainenii nu pot scăpa de sub puterea a circa zece oligarhi, care controlează industriile ţării şi clasa politică

Două dispute grave cu Rusia, care a sistat alimentarea cu gaz (în 2006 şi 2009), un şomaj de trei ori mai mare în 2009 faţă de 2008, o devalorizare cu 38% a monedei naţionale (grivna) faţă de dolarul SUA şi o permanentă criză politică. Cu acestea s-au ales ucrainenii în cinci ani de la "Revoluţia Oranj", încât majoritatea celor care au votat, ieri, nu au sperat altceva decât ca alegerile prezidenţiale să aducă stabilitate.

Bătălia nu i-a pus mari problemel lui Viktor Ianukovici - cel considerat "omul Moscovei", marele perdant din 2004 - căci sondajele păreau să-i garanteze acestuia intrarea în turul al doilea, cu cel puţin 30% din voturi.
La fel ca în primul tur al prezidenţialelor din România de anul trecut, miza primului tur a fost clasarea în turul doi, unde favorită era premierul Iulia Timoşenko, dar care putea fi ajunsă surprinzător de Serghei Tighipko, un fost bancher - cel mai bogat candidat (cu venituri de 2,5 milioane dolari pe an) din cei 18 pretendenţi la preşedinţia Ucrainei.

Fiecare candidat cu oligarhii săi

Candidaţii la preşedinţie nu se numără între cei mai înstăriţi ucraineni, dar cum la Bucureşti "mogulii" au fost temă de campanie, tot aşa şi la Kiev nu au contat doar contrele pe care şi le-au aruncat rivalii politici, ci şi cine stă în spatele lor. Părăsit de toţi, preşedintele Viktor Iuşcenko a arătat înspre oligarhii "celorlalţi", dar şi premierul Timoşenko a avut dese discursuri împotriva acestora. Ea a ţintit către cei care îl susţin pe Ianukovici, considerat de presa locală şi internaţională drept cel mai mare beneficiar de sprijin al miliardarilor. De partea lui se află Rinat Ahmetov, cel mai bogat ucrainean şi preşedintele clubului de fotbal Şahtior Doneţk.

Ascensiunea politică a lui Ianukovici este privită a fi în strânsă legătură cu îmbogăţirea lui Ahmetov la Doneţk, oraş considerat motorul industrial al Ucrainei. Însă nici Timoşenko nu este lipsită de sprijin, căci ea îi are de partea ei pe Serghei Taruta şi Vitali Gaiduk, foşti parteneri ai săi în grupul siderurgic ISD. Dincolo de diferenţe, între Ianukovici şi Timoşenko există o apropiere, mai vădită în cazul primului, de Moscova. Ambii favoriţi vor să facă pe plac Moscovei, inclusiv prin a prelungi dincolo de 2017 închirierea portului Sevastopol pentru Flota rusă.

Teama de instabilitate într-o ţară aproape falimentară

Indiferent cine va fi noul preşedinte al Ucrainei şi ce se va alege de idealurile "Revoluţiei Oranj", ucrainenii au nevoie de stabilitate politică, în lipsa cărora nu vor intra în ţară noi tranşe din împrumutul de 15 miliarde USD de la FMI. Fără banii Fondului, gazul rusesc nu poate fi plătit, nici salariile şi pensiile.

Astfel, rămâne iluzorie speranţa ca ţara să aibă creştere ecomonică de 0,9% din PIB, după contractarea economiei cu 15% în 2009. Anul trecut, preţurile la oţel şi produse chimice (principalele bunuri de export ale Ucrainei) s-au prăbuşit pe pieţele internaţioanle, încât exporturile ţării au căzut cu 48,7%. În 2009, mai rău decât grivna nu s-a devalorizat decât coroana islandeză şi rupia din Seychelles.

Pentru toate acestea, 47% dintre ucraineni îl considerau responsabil pe actualul preşedinte şi fost "erou al Revoluţiei Oranj", Viktor Iuşcenko, cotat la un moment dat cu numai 3% din încrederea conaţionalilor.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine