Belgradul vrea alegeri legislative şi municipale în Kosovo
Misiunea ONU din Kosovo susţine că organizarea alegerilor locale contravine prerogativelor sale şi nu va avea o valoare legală
Ofensiva autorităţilor de la Belgrad în vederea recuperării provinciei Kosovo, care şi-a declarat independenţa la 17 martie, continuă. În ciuda perioadei destul de sensibile din punct de vedere politic pentru Serbia, unde vor avea loc alegeri legislative anticipate la 11 mai, odată cu scrutinul local, autorităţile de la Belgrad au găsit o metodă pentru a provoca Priştina chiar şi în aceste momente. Astfel, autorităţile sârbe au decis să organizeze alegeri şi în Kosovo, în ciuda faptului că Misiunea Naţiunilor Unite (MINUK) care administrează noul stat nu şi-a dat acceptul, informează Agenţia France Presse. Comisia Electorală Sârbă (RIK) a adoptat un document care prevede organizarea alegerilor municipale în 23 de localităţi cu populaţie majoritar sârbă din Kosovo, iar termenul pentru depunerea listelor electorale a fost stabilit pentru data de 25 aprilie. Organizarea de către Serbia a alegerilor municipale în Kosovo „nu va avea nicio valoare legală”, a replicat purtătorul de cuvânt al MINUK, Alexandre Ivanko, deoarece hotărârea Belgradului contravine prerogativelor misiunii care includ şi organizarea de alegeri locale. Potrivit presei kosovare, MINUK urmează să decidă până la sfârşitul săptămânii că nu va permite organizarea de alegeri municipale sârbe în Kosovo. În ceea ce priveşte scrutinul legislativ, Ivanko a declarat că misiunea ONU nici nu le va susţine, nici nu le va pune în practică, însă a evitat să precizeze dacă MINUK le va împiedica. (M.T.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Ofensiva autorităţilor de la Belgrad în vederea recuperării provinciei Kosovo, care şi-a declarat independenţa la 17 martie, continuă.
serbia, pt. onu, continua sa aiba in componenta sa kosovo si metohia, exista o rezolutie clara in acest sens, 1244. cum doar circa 30-35 de tari au recunoscut entitatea separatista albaneza (din care 18 sunt din ue, restul aliati supusi usa), serbia poate organiza astfel de alegeri pe propriul teritoriu, pt. onu nu poate fi nici o problema dpdv al dreptului international. minuk face echilibristica, insa in iunie va pleca, nu mai are mandat:)) si apoi incepe balul contra fortelor de ocupatie si criminalilor albanezi, sarbii au dreptul la rezistenta, la fel ca palestinienii!!
kosovo apartine serbiei.albanezii sunt niste teroristi criminali.serbia ar trebui sa isi recapete provincia aceasta care este ocupata in mod ilegal de javrele albaneze sustinute de scarbele de americani si slugile lor din europa.