Publicat

31

martie

2008

19:43

18

vizualizări

Bush, primit la Kiev cu cântece sovietice

Bush, primit la Kiev cu cântece sovietice

Preşedintele american George W. Bush şi-a început, ieri, turneul european cu o oprire în Ucraina. Aici, era aşteptat ieri de un comitet de primire nu tocmai „călduros” – sute de reprezentanţi ai partidelor de opoziţie: Partidul Regiunilor (al lui Viktor Ianukovici) Partidul Comunist, dar şi socialişti. Aceştia erau înarmaţi cu pancarte pe care se putea citi „Yankee, go home!”, dar şi cu megafoane prin care difuzau cântece din perioada sovietică. Bush urma să ajungă ieri seară la Kiev, pentru discuţii la nivel înalt cu preşedintele Viktor Iuşcenko pe marginea  candidaturii aces­tei ţări la NATO.

Statele Unite susţin cu tărie invitarea celor două foste state sovietice, în vreme ce câteva alte state membre NATO „cu greutate”, printre care Germania şi Franţa, şi-au exprimat împotrivirea, pe motiv că nu trebuie supărată prea tare Rusia cu o extindere spre est a Alianţei. În plus, nici populaţia ucraineană nu-şi doreşte covârşitor integrarea în NATO, sondajele arătând frecvent că peste 60% dintre ucraineni resping aderarea la Alianţă. Cu toate acestea, elita politică de la Kiev insistă asupra avantajelor economice, accentuând în acelaşi timp că Rusia nu are de ce să se teamă. Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat de curând că va îndrepta rachetele nucleare spre Ucraina, dacă această ţară se va alătura NATO. Iuşcenko a replicat, subliniind că în această eventualitate, NATO nu ar putea detaşa trupe în Ucraina, deoarece ar contrazice Constituţia ţării.

În aceste condiţii, vizita lui Bush la Kiev are simplul rol de a „transmite un semnal”, după cum singur a mărturisit, şi nu de a ajunge la vreo decizie importantă. „Ştiu sigur că unul dintre semnalele pe care va trebui să le trimitem, este că există o cale clară înainte pentru Ucraina şi Georgia”, a spus Bush, subliniind că decizia de a înmâna invitaţia la Planul de Acţiune nu se va lua în timpul vizitei sale la Kiev, ci la Bucureşti.

Aproximativ 4.000 de poliţişti vor asigura securitatea liderului american la Kiev, 1.000 dintre aceştia fiind desfăşuraţi de-a lungul autostrăzii de 30 de kilometri care leagă capitala de aeroportul Boryspil. (A.I.)

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Un grup de turişti a mers în vacanţă în Ardeal! "Sfatul" autorităţilor pentru localnici: "Să nu le daţi nici măcar APĂ!" IMAGINI HALUCINANTE

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info