Ca să relanseze economia, Guvernul UE taie din taxe

Postat la: 25.10.2009 20:37 Ultima actualizare: 25.10.2009 20:38

Angela Merkel, anunţând taxe mai mici pentru germani /// Foto: Mediafax

Germania, Franţa, Italia şi Suedia au anunţat impozite mai mici pentru 2010, în ciuda avertismentelor Băncii Centrale Europene şi ale Comisiei privind "riscurile" pe care le poate atrage generozitatea faţă de contribuabili

Relansarea economică cu orice preţ - fie şi cu expunerea la riscul creşterii deficitelor bugetare - este strategia la care apelează guvernele din ţări cu economii puternice din UE, precum Germania, Franţa, Italia şi Suedia. După ce economia s-a comprimat în ultimele 3-4 luni, iar încă o scădere este probabilă pentru ultimul trimestru al acestui an, cancelariile europene nu vor să intre şi în 2010 cu o perioadă de contractare a PIB-ului.

Prin urmare, reducerile de taxe - care pornesc de la premisa că banii pe care statul nu-i mai încasează vor fi reintroduşi în circuitul economic - reprezintă o soluţie considerată viabilă, arată o analiză AFP. Cel mai puternic semnal în acest sens l-a dat cancelarul german Angela Merkel, care a inclus facilităţile fiscale între elementele-cheie ale noului program de guvernare. De la 1 ianuarie, germanii vor plăti impozite mai mici dacă au o familie, o întreprindere sau dacă trebuie să intre în posesia unei moşteniri, a anunţat Merkel, la sfârşitul săptămânii trecute. Din 2011, întregul sistem de impozitare din Germania va fi reformat, "pentru a-l simplifica şi a-l face mai just", a precizat cancelarul german.

Merkel are susţinerea deplină a Partidului Liber Democrat (FDP), care va fi noul partener al creştin-democraţilor (CDU), în locul socialiştilor (SPD). Potrivit viitorului cabinet, care urmează să fie învestit miercuri, reducerile de taxe le vor aduce familiilor investitorilor din Germania un total de 24 miliarde euro de acum până în 2013.

Îngrijorări privind explozia deficitelor bugetare

"Trebuie să acceptăm o îndatorare excepţional de ridicată", care nu ar urma să fie redusă decât atunci când criza va fi depăşită definitiv, a declarat Wolfgang Schauble, ministrul desemnat al Finantelor din partea CDU. În opinia acestuia, orice risc merită asumat pentru ieşirea din recesiune, deşi Comisia Europeană (CE) şi Banca Centrală Europeană (BCE) sunt de altă părere."Ne pronunţăm în favoarea unei respectări stricte a Pactului de stabilitate", avertizase, săptămâna trecută, Jean-Claude Trichet, preşedintele BCE. Potrivit Pactului (care asigură stabilitatea monedei unice europene), deficitele bugetare pentru statele din Zona Euro nu trebuie să depăşească 3% din PIB.

Însă, pe lângă Germania, în două alte mari state din Zona Euro taxele se vor reduce. În Franţa, s-a decis eliminarea aşa-numitei "taxe profesionale" aplicate societăţilor comerciale, iar în Italia, premierul Silvio Berlusconi a anunţat că va reduce aceeaşi taxă, în ciuda opoziţiei ministrului său al Economiei. Şi în Suedia, reducerile la impozitul pe venitul companiilor va produce o gaură de circa 10 miliarde coroane (990 miliarde euro), dar se speră că măsura îi va stimula pe angajatori să ofere locuri de muncă.

Vremuri sumbre pentru spanioli şi britanici

Deşi alte state îşi permit reduceri fiscale, Guvernul e la Madrid are nevoie de 11 miliarde euro pentru acoperirea deficitului, încât va creşte mai multe taxe, între care şi TVA. În Marea Britanie, Guvernul Gordon Brown a redus cota TVA de la 17,5% la 15%, în speranţa că va stimula relansarea economică, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Pentru a acoperi "gaura" din buget, conservatorii (câştigătorii probabili ai alegerilor din primăvara viitoare) iau în calcul mărirea TVA la 20%.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

6 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Italia 25.10.2009 21:41

Nici o informatie

 
#2 Comunitatea Romanilor cu Bun-Simt 26.10.2009 00:13

Am deja peste 850 de prieteni . Oameni inteligenti, curajosi, dornici de dreptate, cu bun-simt. Noi nu ne-am alaturat pentru bani, functii sau alte avantaje materiale. Ne-am alataurat pentru un scop nobil. Alatura-te si tu Comunitatii Romanilor cu Bun-Simt ! Semneaza Petitia pentru formarea Comunitatii Romanilor cu Bun-Simt !

www.petitieonline.ro/petitie-p55954054.html

vizitati si blogul

www.crbs.blog.com

Multumesc

 
#3 Nobby 26.10.2009 08:31

circa 10 miliarde coroane (990 miliarde euro),

O coroana suedeza este 0,098 euro.

 
#4 www.schemeloto.ro 26.10.2009 09:49

Saptamana asta peste 5,3 milioane EURO la Loto 6/49:

www.schemeloto.ro

 
#5 italia 26.10.2009 13:00

Daca beau si borasc pe perdea sa vedeti ce pictura frumoasa va fii de Picaso pe panza,cel mai mare pictor borator depasind orice,epoca moderna,depasind epoca veche,inventie,o noua moda de picturi boraturi ,picturile borate ,expozitie de picturi borate si poate ma imbogatesc.

 
#6 italia 26.10.2009 13:00

Sa traiti bine

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa